Politică
Scandalul din USR continuă: Cătălin Stancu îl acuză pe primarul din Măxineni că se pozează cu PSD-iştii
* aşa cum a promis, liderul USR Brăila, Cătălin Stancu, a transmis un punct de vedere scris privind acuzaţiile ce i-au fost aduse de către unii membri din fostul PLUS, în legătură cu alegerile de la organizaţia municipală * Stancu l-a acuzat, la rândul său, pe primarul comunei Măxineni, Ionuţ Postolache, că s-a pozat în campanie alături de preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac * Postolache a recunoscut că nu se înţelege cu Cătălin Stancu, însă a precizat că nu doreşte să intre în jocuri politice
Liderul USR Brăila, Cătălin Stancu, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, a transmis un punct de vedere scris în legătură cu episodul alegerilor de la organizaţia municipală, reclamat de unii membri din fosta tabără PLUS. Aşa cum le-a declarat şi telefonic redactorilor ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Stancu a afirmat şi în scris că recomandă maximă prudenţă în preluarea unor comunicate ”pseudo-oficiale” deoarece ”orice florăreasă de la colţ de stradă are astăzi un cont de e-mail şi poate pretinde că trimite comunicate de presă”. USR-istul a mai adăugat că responsabil de comunicare al Filialei USR Brăila, de câteva săptămâni încoace este Marius Măcreanu, ex membru Plus, actualmente membru USR şi nu cel care a transmis comunicatul, Ionuţ Răzvan Ciobanu Oprea.
Stancu a reamintit că PLUS a fost absorbit de USR şi că nu mai există, apreciind că persoana care a scris ”simulacrul de comunicat” nu ar cunoaşte situaţia din partid.
Acesta a considerat necesar să explice substratul contestaţiilor apărute, în urma cărora membrii au avut sau nu drept de vot. Interesant este că în acest context, liderul USR Brăila nu s-a ferit să îl atace pe singurul primar al partidului său din judeţ, Ionuţ Postolache de la Măxineni, care făcea parte din tabăra PLUS. Stancu l-a acuzat pe acesta că s-a pozat în campanie alături de şeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, dar şi că a mobilizat membri din localitate la alegerile din weekend, ca un răspuns la acuzaţiile potrivit cărora şeful USR ar fi folosit metoda ”autobuzul”.
”Conform tratatului de fuziune dintre USR şi PLUS, tocmai pentru că nu ne cunoaştem unii pe alţii şi pentru a avea totuşi un sistem de siguranţă ca alte partide să nu poată influenţa votul pentru alegerile interne, a fost prevăzut un mecanism de aprobare a membrilor în Registrul electoral, pe baza unor criterii: primul criteriu a fost, spre exemplu, sa aibă cotizaţia plătită la zi; un alt criteriu a fost cel de integritate unde intra o plajă mai mare de motive pentru care un membru îşi poate pierde dreptul de vot. Dintre aceste motive, aş putea aminti cazul în care un membru al USR sau PLUS a făcut campanie în favoarea altor partide, acesta fiind motivul pentru care primarul din Măxineni, Ionuţ Postolache a fost contestat de către colegii din USR. Este de notorietate faptul ca acesta, după ce a fost ales primar, înainte cu câteva zile de alegerile parlamentare, a postat public pe contul sau de Facebook ca susţine la parlamentare oameni precum preşedintele pesedist al Consiliului Judeţean Brăila. Ori, oameni asemănători cu un lider PSD, mai găseşti doar în PSD!”, a declarat Stancu, ataşând următorul link în care primarul din Măxineni apare alături de Chiriac: https://www.facebook.com/100019381494907/posts/713937729262270/
”Implicarea mea în aceasta situaţie este una singură, şi anume aceea că, dimpotrivă, atunci când am văzut contestaţia, am făcut demersurile să o retragem. Primarul din Măxineni, a fost liber să voteze şi să fie ales în organizaţia USR Măxineni, din câte am înţeles din Procesul verbal primit de la USR Măxineni a şi fost ales preşedinte al filialei. Să vină cineva să mă acuze că nu l-am lăsat pe Postolache să voteze, este o mare minciună, una spusă cu nesimţire. În legătură cu acuzaţia că eu aş fi folosit «metoda autobuzul», aceasta mi se pare hilară! E chiar ca în povestea aia în care hoţul era primul care strigă «hoţii». Nu aş fi vrut să intru în amănunte, însă pentru că tot a venit vorba de Postolache, primarul din Măxineni, o să vi-l dau tot pe el exemplu. La alegerile locale am fost în campanie la el, să-l ajutăm. Avea vreo 50 de membri în organizaţie. Astăzi ştiţi câţi are? 5(cinci). De ce numai cinci? Pentru ca i-a transferat pe toţi la Municipiul Brăila, inclusiv pe mama şi soţia sa, inclusiv căţelul şi purcelul! Deci, autobuzul din Măxineni cu cel puţin 45 de persoane a aterizat la Plus Brăila. Ce concluzie trageţi de aici?”, a mai adăugat Stancu.
Una peste alta, liderul USR Brăila a afirmat că alegerile au fost corecte, toţi membrii verificaţi în urma contestaţiilor, astfel că Nicuşor Ciocan a fost ales preşedinte cu 426 de voturi din totalul de 675 de voturi. Stancu a mai precizat că 5 buletine au fost anulate de Comisia electorală.
Primarul comunei Măxineni susţine că nu are timp de jocuri politice
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei, primarul comunei Măxineni Ionuţ Postolache, de altfel, singurul primar USR din judeţul nostru, a afirmat că a fost implicat fără voia sa în tot acest scandal. Postolache a recunoscut că nu se înţelege prea bine cu Stancu şi nu a negat că s-a pozat cu preşedintele CJ Brăila, căruia a dorit să îi mulţumească încă o dată pentru ajutorul acordat în realizarea a două stadioane sintetice în localitate. Totodată, a ţinut să le mulţumească şi vicepremierului Dan Barna, precum şi echipei de la Centru, pentru sprijinul acordat în achiziţionarea unor platforme ecologice. Postolache a recunoscut că a transmis membri în organizaţia de la Brăila, însă susţine că decizia s-a luat în Biroul Judeţean reunit. De asemenea, a dorit să specifice faptul că soţia sa nu este membru în partid aşa cum a afirmat Stancu.
”Sper să am o bună colaborare cu toată lumea. Este adevărat că nu am avut şi nu am o colaborare bună cu domnul Stancu, care este preşedintele USR. Eu vin din partidul PLUS. Am candidat în echipa PLUS. În urma fuziunii am devenit USR, dar am fost în altă echipă. Nu sunt în graţiile dumnealui, cum nici el în ale mele şi tot aşa. Dar nu mă prea interesează în momentul acesta politica, conflictele şi certurile lor. Eu am fost ales de oameni şi trebuie să veghez asupra interesului comunităţii. Prin urmare trebuie să vorbesc cu toată lumea. Şi să comunic instituţional cu toată lumea. Inclusiv cu domnul prefect colaborez la nivel de instituţii. Că ne place sau nu, asta este viaţa! Problemele personale ar trebui să le lăsăm acasă fiecare. Eu nici nu voiam să fiu implicat în toată povestea. Dar şi unii şi alţii m-au pomenit. Eu m-aş bucura ca aşa cum se folosesc de numele meu să vină şi în restul timpului, în campanii, să ne ajute cu proiecte. Dacă tot vor să facă ceva. Aşa de aruncat cu nămol într-unul şi în altul… Eu aseară la ora 21:00, de exemplu, împreună cu domnul viceprimar şi echipa de aici, trăgeam apa din curţile oamenilor. Deci nu prea avem timp de certurile şi conflictele astea personale”, a conchis Postolache.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















