Administrație
Scandal la CLM pentru «proiecte şubrede» şi aprobări pe bandă rulantă
• consilierii municipali au dezbătut, recent, în cadrul unei şedinţe extraordinare, o serie de proiecte pe fonduri europene legate de eficientizarea energetică a 3 grădiniţe din oraş: “Furnicuţa”, “Pinochio” şi “Luceafărul” • liberalii brăileni s-au declarat nemulţumiţi de documentaţia tehnico-economică, precizând că una scrie în proiect la unele capitole şi altceva apare în planşele tehnice, avertizând că se va ajunge la corecţii • de cealaltă parte, Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Strategii din cadrul Primăriei a dat asigurări că proiectele sunt ok şi că nu vor întâmpina probleme
Situaţie tensionată în CLM Brăila privind o serie de proiecte legate de eficientizarea energetică, pe fonduri europene, a trei grădiniţe din oraş. Mai exact, consilierii au avut de aprobat, recent, câteva modificări la o serie de hotărâri de anul trecut, care vizau documentaţia tehnico-economică, Faza DALI, şi a indicatorilor tehnico-economici pentru eficientizarea energetică în cazul Grădiniţei cu program prelungit nr. 36 “Furnicuţa”, nr. 47 “Pinochio” şi nr. 48 “Luceafărul”. Dar şi aprobarea proiectelor privind eficientizare energetică a instituţiilor de învăţământ amintite şi a cheltuielilor pentru acestea. Pe scurt, potrivit documentaţiei proiectelor de hotărâri, valoarea totală a investiţiei de la grădiniţa “Furnicuţa” este de 1.704.448 lei (cu tva) din care asistenţa financiară nerambursabilă – 1.346.278 lei (cu tva) iar contribuţia proprie a Primăriei – 358.169 lei. La grădiniţa “Pinochio” valoarea totală este de 2.294.021 lei (cu tva) din care asistenţa financiară – 1.794.088 lei (cu tva), iar contribuţia proprie – 499.933 lei (cu tva). Iar la grădiniţa “Luceafărul” valoarea totală este de 3.212.535 lei (cu tva), din care asistenţa financiară – 2.669.891 lei (cu tva), iar contribuţia proprie – 488.156 lei (inclusiv tva).
Ei bine, nimic deosebit până aici, însă liberalii prezenţi la şedinţă au ţinut să atragă atenţia că în ciuda faptului că totul merge “pe repede înainte” şi consilierii majorităţii sunt obişnuiţi să ridice mâna “la comandă”, proiectele nu au fost discutate în Comisii, au intrat direct spre aprobare în şedinţa extraordinară, însă acestea prezintă câteva nereguli de ordin tehnic ce, în opinia lor, ar putea genera ulterior corecţii din partea Uniunii Europene.
PNL-iştii: Una scrie în proiect şi alta în planşele tehnice
Liberalii brăileni, în frunte cu consilierul municipal Sorin Ioniţă, Petrică Popa şi Adrian Tabarac (preşedinte de şedinţă) au susţinut că există situaţii în cadrul documentaţiei proiectelor legate de eficientizarea energetică a grădiniţelor, unde informaţiile nu sunt identice cu cele din planşele tehnice. Aceştia au dat ca exemplu faptul că la Grădiniţa “Furnicuţa”, în proiect se vorbeşte despre montarea de corpuri de iluminat LED, în timp ce în planşa tehnică despre becuri fluorescente. Ioniţă a fost cel care a semnalat problema, completând de asemenea că cei care au realizat documentaţia tehnică nu au venit cu două variante la fiecare proiect, aşa cum spune legea, astfel încât consilierii să poată vedea care este cea mai bună raportându-se la calitate sau la preţ.
“Ceea ce am să spun doresc să nu fie interpretat ca o declaraţie politicianistă. Vreau să vă reamintesc că grupul PNL a votat, în septembrie 2017, toate aceste proiecte. Citindu-le din scoarţă în scoarţă am identificat anumite erori. Din documentaţia DALI nu reies, din punctul meu de vedere, două scenarii distincte, aşa cum spune legiuitorul şi cu analiză detaliată. La grădiniţa «Furnicuţa», în documentaţie este trecută schimbarea corpurilor de iluminat din fluorescent în led, însă dacă mergeţi mai departe la planşele desenate o să observaţi că acolo vorbim despre tuburi fluorescente. De asemenea, în proiectul DALI este trecut la anvelopare polistiren de 10 cm, dar nu se spune ce tip de polistiren. Eu zic că este un detaliu de importanţă majoră având în vedere că una este să se pună PS50 şi alta PS100”, a declarat Ioniţă, solicitând ca proiectele, dat fiind faptul că se referă la finanţare de la Uniunea Europeană, să fie amânate pentru şedinţa ordinară.
De cealaltă parte, Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Strategii Programe şi Proiecte de Dezvoltare, Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei, a afirmat că sesizările consilierului PNL nu stau în picioare, deoarece proiectele sunt bine întocmite şi prezintă două situaţii distincte de lucru, dintre care a fost selectată cea mai bună.
“Avem minim 2 soluţii de intervenţie care au fost analizate în acest DALI. Pot să vă spun că aceste documente sunt analizate de specialişti. Funcţionarii publici din cadrul Municipiului Brăila, indiferent în ce direcţie lucrează, nu se pot exprima în ceea ce priveşte soluţiile tehnice elaborate de specialişiti. Spuneţi că la pagina 5 înlocuim ledurile şi că în planşă nu apar decât tuburi fluorescente, însă vreau să ştiu la ce planşă vă referiţi, deoarece avem planşe cu situaţia existentă şi planşe cu situaţia propusă. Mai mult, aceste proiecte au fost evaluate de evaluatori tehnici specializaţi şi datorită acestui fapt suntem acum în consiliul local să aprobăm modificarea şi actualizarea documentaţiei”, a declarat Neagu.
Dezbaterile au continuat o perioadă îndelungată, deoarece liberalii nu s-au arătat mulţumiţi de răspuns, precizând că din punctul lor de vedere proiectul prezintă mai multe lacune şi situaţii care nu sunt clare, astfel că există riscul să producă situaţii problematice după ce inspectorii de la Uniunea Europeană vor face verificări. Ioniţă chiar le-a pus la dispoziţia celorlalţi consilieri de la PSD planşele în care apăreau informaţiile legate de becuri fluorescente şi nu LED, cum erau notate în partea scrisă a proiectului.
Liberalul a propus retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor şi să se discută pe ordinea de zi a unei şedinţe ordinare, însă Neagu a avertizat că proiectele nu se pot amâna, deoarece în cazul unei întârzieri, chiar şi de câteva zile municipalitatea ar risca sancţiuni din partea Uniunii Europene. Propunerea liberalilor de amânare a proiectelor s-a spus la vot însă a fost respinsă cu 16 de voturi “împotrivă”, 5 “pentru” (din partea consilierilor PNL prezenţi la şedinţă Petrică Popa, Sorin Ioniţă, Marian Fusea, Constantin Sîrbu şi Adrian Tabarac) şi o abţinere a consilierului independent Lucian Căprariu.
În cele din urmă proiectul a fost aprobat cu 17 de voturi “pentru” şi 5 abţineri din partea grupului PNL. Precizăm că este vorba despre cea mai recentă şedinţă extraordinară a CLM (din luna mai) când au fost prezenţi doar 22 consilieri locali municipali, lipsind motivat 5: liberalii Raluca Bucur şi Cristian Pricop, Daniela Rădulescu şi Dan Păun de la ALDE şi PSD-istul Răzvan Popescu.
Neagu dă asigurări că proiectele sunt în regulă
Ulterior acelei şedinţe, Iuliana Neagu i-a contactat pe redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, pentru a preciza că problemele reclamate de consilierii PNL, în opinia sa nu sunt justificate, deoarece proiectele prezentate au două soluţii tehnice.
“Vă spun, în documentaţie există cele două soluţii luate în analiză, respectiv pe toate cele 3 categorii de lucrări obligatorii în ghidul de finanţare. Se analizează două soluţii, fără discuţie!”, a declarat Neagu.
Directorul a mai punctat că din moment ce proiectele au fost aprobate, se pregătesc toate documentele, se semnează, se scanează, iar ulterior sunt încărcate în sistemul electronic MySMIS şi trasmise către evaluator.
Toate cele 3 proiecte au fost depuse în vederea obţinerii finanţării prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute şi a utilizării eneregiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B – Clădiri publice.
Dănăilă şi Tabarac avertizează că riscăm corecţii de la UE
În cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL Brăila, Alexandru Dănăilă şi consilierul municipal Adrian Tabarac au reluat subiectul privind eficientizarea energetică a celor 3 grădinţe, precizând că liberalii nu au nimic împotriva unor astfel de investiţii, însă nu pot să treacă cu vederea dacă sesizează unele probleme. Cei doi au criticat graba cu care s-au aprobat aceste proiecte şi faptul că lucrurile au decurs de aşa manieră încât s-a aşteptat până în ultimul moment pentru dezbateri, astfel că în condiţiile în care au apărut probleme nu s-a mai putut interveni asupra lor pentru a le rezolva, fără riscul de a avea sancţiuni de la Uniunea Europeană din cauza întârzierilor.
“Proiectele se fac în grabă şi DALI-ul nu este conform prevederilor legale. Când îţi spune clar la lege că trebuie să oferi două variante diferite de proiectare, în urma cărora să se aleagă una singură… Pe şantier nu ajunge memoriul, nu ajunge partea scrisă, ci planşele. Iar în proiectele de pe ordinea de zi una era scris în poveste şi alta pe planşe. Prin această abordare heirupistă, necitind cu atenţie toate detaliile, ajungem cum se întâmplă în Chercea să ne trezim că unde trebuia trotuar acum e spaţiu verde şi invers. Şi din nou le cârpim acolo, pe loc”, a afirmat Tabarac.
La rândul său, Alexandru Dănăilă a precizat că nu este nicio surpriză faptul că reprezentanţii Uniunii Europene verifică la milimetru fiecare proiect finanţat, astfel că se aşteaptă la repercursiuni în cazul investiţiilor la cele trei grădiniţe.
“Urmează să se producă un nou prejudiciu. Noi avertizăm toate chestiunile acestea. Să nu spună cineva că nu am zis. Şedinţa a fost extraordinară, nu au existat şedinţe de Comisii înainte şi nu am putut să luăm măsuri acolo”, a conchis Dănăilă.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















