Social Media

SPORT

Sărbătoare la Viitorul Cireşu

Timp de citire: 4 minute

• echipa manageriată de fraţii Popa a devenit oficial campioana Seriei a III-a a Ligii a V-a • AJF Brăila i-a premiat pe campionii judeţeni cu o cupă, o diplomă, medalii şi un rând de echipament
 
În penultima etapă Viitorul Cireşu trebuia să câştige partida cu Voinţa Făurei Sat pentru a deveni oficial campioană judeţeană în cea mai puternică serie a Ligii a V-a. Însă adversara celor de la Cireşu, Voinţa Făurei Sat nu s-a prezentat la meci, iar în aceste condiţii echipa manageriată de fraţii Mihai şi Alexandru Popa a câştigat la “masa verde” şi a devenit oficial campioană în Seria a III-a a Ligii a V-a. “Ne-am fi dorit ca acest meci să se joace. Era mai palpitant finalul de campionat, dar nu a depins de noi. Adversarii nu au venit, însă acest lucru nu ne va opri să sărbătorim locul întâi pe care l-am câştigat meritat într-un duel cu echipe foarte bune din acest eşalon”, a declarat, duminica trecută, Mihai Popa, golgeterul echipei Viitorul Cireşu. Lotul echipei Viitorul Cireşu s-a împărţit în două echipe şi au jucat două reprize a câte 20 de minute la finalul cărora scorul a fost egal, 1-1. În jurul orei 12.30 a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia Mihai Ianoş, secretarul AJF Brăila le-a oferit campionilor judeţeni ai Ligii a V-a o cupă, o diplomă, medalii şi un rând de echipament. La finalul festivităţii de premiere fraţii Popa i-a invitat pe fotbalişti la un grătar, iar petrecerea, de la care nu au lipsit lăutarii, a ţinut până seara.
 
Cu 5 goluri marcate, Petrică Dumitru de la AS Bordei Verde a fost golgeterul etapei
Cu toate că în weekend-ul a fost foarte cald s-au marcat multe goluri, însă şi în această rundă au fost meciuri ale căror rezultate au fost stabilite la “masa verde”. În afară de partida de la Cireşu, lidera Seriei I, FC Urleasca şi Voinţa Racoviţa au câştigat cu 3-0, fără să joace, partidele cu Dinamo Măxineni şi respectiv, Unirea Grădiştea, formaţii care nu a fost programate în această rundă pentru că au datorii la AJF Brăila. Siretul Vădeni s-a impus cu 7-0 la Râmnicelu şi şi-a consolidat locul al doilea în clasament. Cele mai multe goluri într-o partidă, 15 la număr, s-au marcat în disputa dintre Olimpia Cazasu şi Victoria 2 Traian. Echipa gazdă a condus cu 5-3 la pauză, dar oaspeţii s-au impus în final cu 8-7. Petrică Dumitru de la AS Bordei Verde a marcat cinci goluri, în victoria cu 8-4 obţinută de formaţia sa în deplasarea de la Avântul Mircea Vodă şi a devenit golgeterul rundei.
Ordinea primelor clasate în play-off: Seria I: 1 FC Urleasca 54 puncte, 2 Siretul Vădeni 46,  3 Victoria 2 Traian 44, ; Seria a II-a: 1 Tricolorul Lanurile 47 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 36, Dunărea Gropeni 33; Seria a III-a: 1 Viitorul Cireşu 51 puncte, 2 Voinţa Găiseanca 44, 3 AS Jirlău 37.
 
Rezultatele înregistrate în Liga a V-a:
Seria I – play-off:
FC Urleasca – Dinamo Măxineni 3-0 omologat
Spicul Râmnicelu – Siretul Vădeni 2-7 (0-3)
Jantea (min. 57, 62) / Bogdan (min. 8), Crăciun (min. 26, 36, 65), Nedelcu (min. 79), I. Durbacă (min. 82, 85).
Olimpia Cazasu – Victoria 2 Traian 7-8 (5-3)
Matei (min. 9, 33, 34), Avramescu (min. 26, 30), Luchian (min. 76,85) / C. Ciocan (min. 11, 22, 79), Veber (min. 29, 49, 78), Ninea (min. 88, 92)
Seria I – play-out:
Unirea Grădiştea – Voinţa Racoviţa 0-3 omologat
Romgal Romanu – Dinamo Salcia Tudor 5-1 (1-1)
Stan (min. 44), Furieşu (min. 66), Surdeanu (min. 75), Trandafir (min 77, 89) /  Munteanu (min. 34)
Speranţa Măxineni – Înfrăţirea Gemenele 2-6 (0-3)
Ciobanu (min. 52), Marcu (min. 82) / Chiriţă (16), Ioan (min. 19), L. Bratu (min. 42), Bunea (min. 61), Gîscă (min. 80), Pîrlea (min. 86)
 
Seria a II-a – play-off:
Dacia Berteşti – Dunărea Gropeni 1-2 (1-0)
Constantin (min. 11) / Vlad (min. 63), Hărăniţă (min. 86)
Voinţa Bărăganul – FC Tufeşti 7-0 (4-0)
Ciubotă (min. 4), Alexandru (min. 21), Cîrjan (min. 40), Lupu (min. 41, 49, 55), Leşu (min. 75)
Tricolorul Lanurile – Şoimii Unirea 7-3 (3-0)
Văsii (min. 18), Bertescu (min. 24, 46), Hoarcă (min. 33), Ilie (min. 57), Bibicu (min. 62), Chiriac (min. 93) / Butoi (min. 68), Magearu (min. 72), Răstoacă (min. 90).
 
Seria a III-a – play-off:
Viitorul Cireşu – Voinţa Făurei Sat 3-0 omologat
Viitorul 2 Ianca – Voinţa Plopu 7-3 (3-1)
Irimia (min. 8, 32, 60, 77), Ghiviciu (min. 10, 51), Niculai (min. 70) / Dinu (min. 9, 69), Milea (min. 75)
AS Jirlău – Voinţa Găiseanca 3-3 (1-3)
Bulancea (min. 43, 91), Barangă (min. 75) / E. Vlăducă (11, 15), Barbu (min. 37)
Seria a III – play-out:
Avântul Mircea Vodă – AS Bordei Verde 4-8 (2-4)
Vizireanu (min. 2), Creţu (min. 30), Fuior (min. 78, 80) / Dumitru (min. 11, 39, 51, 75, 90), Miclaru (min. 38), Moise (min. 42, 66)
Victoria Deduleşti – AS Ulmu 6-3 (1-1)
Şerbuleţ (min. 38), Taiciu (min. 56, 65), Bratosin (min. 77, 85), Stoian (min. 90) / Manea (min. 20, 70), Codîrlă (min. 62).

SPORT

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Publicat

în

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.

La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.

Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.

”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.

Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.

Citește articolul complet

SPORT

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Publicat

în

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.

Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.

”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.

”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.

Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.

După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧