Social
Sărbătoare de suflet în centrul Brăilei
• duminică, 9 iunie 2019, mii de credincioşi au participat la sfinţirea Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, eveniment istoric de adevărată credinţă şi pioşenie în viaţa comunităţii noastre •Târnosirea şi Sfânta Liturghie arhierească au fost săvârşite de către ÎPS Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi
Duminică, 9 iunie 2019, de la ora 7.00, mii de brăileni s-au strâns în centrul istoric al urbei din Piaţa Traian, pentru a participa la sfinţirea Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, eveniment istoric de adevărată credinţă şi pioşenie în viaţa comunităţii noastre de creştini ortodocşi. În prezenţa unui sobor de preoţi, a autorităţilor locale şi judeţene, Târnosirea şi Sfânta Liturghie arhierească au fost săvârşite de către ÎPS Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Recunoscută ca monument istoric de valoare naţională şi universală, Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Brăila este argumentată arheologic şi documentar şi are aproape patru secole de existenţă, dând personalitate aparte locului pe care îl străjuieşte.
După cum v-am mai informat, Biserica din centrul Brăilei este cea mai veche dintre bisericile existente pe raza oraşului şi, totodată, singura mărturie istorică a împrejurărilor în care, în urma războiului ruso-turc din anii 1828-1829 şi a păcii de la Adrianopol – 1829, oraşul şi teritoriul din jurul oraşului organizate ca raia turcească au reintrat în componenţa Principatului Ţării Româneşti.
Vechiul lăcaş de cult musulman a trecut printr-o primă modificare ca urmare a simbolicei reconversii, atunci când a fost adaptat cultului ortodox, din iniţiativa generalului rus-ducele Mihail Pavlovici Romanov şi prin silinţa prefectului Slătineanu, când acestuia i s-a adăugat o amplă absidă de formă semicirculară spre est şi un pronaos în partea de vest, după planurile artecţilor ruşi.
Trecerea mecetului în folosinţa creştinilor s-a petrecut în anul 1830, în “Duminica tuturor sfinţilor”, iar sfinţirea s-a realizat prima dată la 8 martie 1831, de către un arhimandrit delegat de D.D. Chesarie, Episcopul Buzăului, când biserica a primit hramul “Sfântul Arhanghel Mihail”, în onoarea marelui duce Mihail Pavlovici Romanov, eliberatorul Brăilei.
Hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la Biserica Mitropoliei Brăilei, distrusă în 1846 a fost moştenit de biserică, devenită Catedrală a oraşului, până în 1894. În anul 1862, biserica a fost extinsă cu şapte metri spre vest şi, odată cu finalizarea lucrărilor, exteriorul bisericii a primit o decoraţie de factură neoclasică.
Lăcaşul, ajuns în ruină în anul 1922, a fost salvat prin stăruinţa preotului econom, stavrofor şi subprotoiereu Mihail Panait, care a făcut apel la evlaviosul creştin Nedecu Chercea, ce a finanţat întreaga reparaţie survenită în urma degradărilor din timpul primului război mondial. Slujba sfinţirii s-a săvârşit în 19 octombrie 1924, de către protoiereu, iconom stavrofor Ilie Didicescu, cu binecuvântarea ÎPS Episcopul Eparhiei Buzău, aşa după cum arată pisania de pe faţada bisericii şi actul de sfinţire.
Monument istoric de arhitectură, unicul de acest fel din ţară, care şi-a păstrat caracteristicile fostului lăcaş de cult musulman, biserica a fost salvată de la demolare, în anii comunismului, prin lupta asiduă a preotului Alexandru Mateescu, care a argumentat temeinic valoarea lăcaşului şi a sensibilizat instituţii importante cu privire la importanţa sa istorică şi culturală, Patriarhul Iustinian Marina contribuind hotărâtor la aceste demersuri.
Seismele din 30/31 mai 1986, apele stagnate de-a lungul anilor, au pus din nou în pericol stabilitatea monumentului, făcând necesare lucrări de consolidare, restaurare şi întreţinere. Cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, în anul 1994, cu sârguinţa preotului paroh Victor Ţugui, cu ajutorul C.N.M.I. şi al binecredincioşilor creştini, iubitori ai acestui sfânt lăcaş, s-a început amplul proiect de restaurare a monumentului. Astfel, s-a refăcut aspectul arhitectonic din 1862, s-a realizat consolidarea elementelor de rezistenţă, restaurarea elementelor caracteristice arhitecturii orientale din interior şi din exterior etc.
O sărbătoare duhovniceacă, organizată exemplar şi oferită cu dragoste
Duminică, 9 iunie 2019, credincioşii care au fost prezenţi în centrul vechi al Brăilei şi au participat la sărbătoarea de profundă simţire duhovnicească a sfinţirii Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” au trăit momente de neuitat. Cuprinşi de emoţie şi încărcaţi de energia cântărilor bisericeşti, după sfinţirea lăcaşului, credincioşii au trecut prin Sfântul Altar, s-au închinat la Sfânta Evanghelie, la Sfânta Cruce şi au atins Sfânta Masă din altarul bisericii, clipe cu adevărat unice şi înălţătoare.
În prezenţa numeroşilor credincioşi, ierarhul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în parcul Traian, în care se află biserica, pe un podium special amenajat, iar tinerii parohiei, în veşmintele tradiţionale ale portului românesc, au interpretat pricesne şi cântece patriotice, după care, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
A urmat cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian şi tâlcuirea Evangheliei de la Sfântul Ioan, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, după care ierarhul Dunării de Jos a explicat şi sensurile duhovniceşti ale sfinţirii unei bisericii, care se aseamănă cu un botez.
Şi, pentru că este nevoie de mult efort, dăruire şi dragoste creştinească pentru o lucrare sfântă, pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare ale Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a acordat preotului paroh Victor Ţugui rangul de iconom stavrofor, preotul Mircea Băncilă, protoiereu de Brăila, a primit Ordinul “Sfântul Andrei” pentru clerici, alţi şapte preoţi din cadrul protopopiatului Brăila au primit diferite ranguri bisericeşti: trei de sachelar, trei de iconom şi unul de iconom stavrofor, iar cei care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit diplome de ctitori.
Nu au fost uitaţi nici cei trecuţi la cele veşnice, patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, preoţii, învăţătorii, primarii vrednici şi ctitorii sfântului lăcaş, pentru care s-a făcut un parastas, urmat de o agapă creştinească la Cantina socială “Sfântul Vasile cel Mare”, unde zilnic servesc masa 30 de copii nevoiaşi din cadrul parohiei şi unde, duminică, 7 bătrâni şi 7 copii cu situaţii precare au primit din partea parohiei lenjerii, pături şi pachete cu dulciuri.
Au fost împărţite peste 500 de pachete cu alimente unor persoane vârstnice, nevoiaşe, singure sau familiilor cu mulţi copii din parohie, dar şi unor persoane adulte, fără adăpost, care sunt găzduite zilnic la Centrul Social din cartierul Vidin,
Duminică, mii de credincioşi au trecut pragul Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu smerenie, bucurie şi cu evlavie. Dincolo deTârnosire şi Sfânta Liturghie arhierească, de daruri, pomeniri sau ranguri bisericeşti, sfinţirea Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a readus în sufletele noastre bucuria de a fi creştini şi de a ne reuni în centrul vechi al Brăilei, la o sărbătoare înălţătoare. O sărbătoare duhovniceacă, organizată exemplar şi oferită cu dragoste, de la suflet la suflet de preotul paroh Victor Ţugui şi preot coslujitor Mihai Duca, pentru toţi brăilenii.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















