Administrație
Şantierul Bazinului Olimpic se trezeşte miraculos la viaţă, în preajma alegerilor
• activitatea a fost blocată timp de un an, pentru că s-a aşteptat achiziţionarea unui panou de cronometrare mai performant decât cel prevăzut iniţial în proiect • licitaţia pentru livrarea panoului s-ar fi făcut în aprilie a.c., însă contractul nu a fost semnat efectiv până săptămâna trecută • prefectul Cătălin Boboc a anunţat că lucrurile s-au deblocat după ce a intervenit el pe lângă conducerea Companiei Naţionale de Investiţii • primarul Dragomir acuză guvernarea liberală de rea-voinţă, spunând că proiectul a fost blocat intenţionat aproape un an pe criterii politice
Pe şantierul noului Bazin Olimpic din Parcul Monument nu a mai fost activitate de circa un an de zile, iar obiectivul care ar fi trebuit să fie gata deja, este încă neterminat. Situaţia s-ar putea schimba, după ce problema care a ţinut lucrurile în loc – achiziţionarea unui sistem de cronometrare a viitoarelor competiţii de înot – ar fi fost rezolvată. Cel puţin aşa a anunţat prefectul Cătălin Boboc pe pagina sa personală de Facebook, care spune că a intervenit personal la conducerea Companiei Naţionale de Investiţii, instituţia de care depindea achiziţia acelui sistem de cronometrare care a blocat de atât timp şantierul noului bazin. Reamintim că, iniţial, în proiect a fost prevăzut un anumit tip de panou de cronometrare, însă ulterior s-au schimbat standardele în domeniu, fiind nevoie de un panou cu alte caracteristici.
“Proiectul bazinului olimpic de înot de la Brăila a fost deblocat! Săptămâna trecută m-am întâlnit, la Bucureşti, cu directorul Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Irina Pătraşcoiu pentru a discuta despre stadiile mai multor proiecte de infrastructură din Brăila, cum este şi cel al bazinului olimpic de înot. După cum bine ştiţi, este un proiect important pentru Brăila, cu termen de finalizare martie 2016, dar care a suferit întârzieri pe fondul mai multor probleme apărute pe parcurs. Una dintre acestea mi-a fost semnalată, recent, chiar de către constructor şi era legată de achiziţia echipamentelor de cronometrare pentru competiţii. Un subiect pe care l-am adus în atenţia conducerii CNI, iar problema a fost rezolvată şi s-a semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei, urmând ca lucrările la bazin să fie reluate în cel mai scurt timp. Totodată, am mai discutat cu directorul CNI despre stadiile mai multor proiecte depuse de primăriile din judeţul Brăila pentru a veni cât mai repede cu eventuale completări sau clarificări. De asemenea, reprezentanţii CNI au anunţat deschiderea unei noi sesiuni de depunere a cererilor pentru proiectele privind asfaltarea drumurilor în unităţile administrativ teritoriale”, a scris prefectul pe reţeaua de socializare.
După anunţul lui Boboc, primarul Marian Dragomir a venit cu o replică, atrăgând atenţia că licitaţia pentru achiziţia noilor echipamente a fost în luna aprilie a acestui an şi că nu înţelege de ce lucrurile au rămas blocate până acum, în luna august. Mai ales că nici prefectul Cătălin Boboc şi nici conducerea CNI nu au venit cu o explicaţie concretă pentru lipsa de reacţie de până acum.
“Contractul pentru realizarea Bazinului Olimpic este încheiat între Compania Naţională de Investiţii şi constructor. Primăria Brăila a pus la dispoziţie terenul şi a plătit integral contribuţia la acest proiect. Din păcate, CNI, în acest an, nu a fost interesată de oraşele cu primari PSD, iar proiectele noastre au fost blocate şi trecute în plan secundar.
Eu mă bucur că după un an se anunţă că au terminat procedura pentru sistemul de cronometrare… (1 an pentru sistemul de cronometrare!!!)… dar să nu vă imaginaţi că dacă unii simulează o discuţie şi fac o fotografie cunosc realitatea de pe şantier. Ei doar fac poze pe banii noştri!!!”, a punctat Dragomir, referindu-se la fotografia postată de prefectul Boboc, în care acesta apare alături de şefa de la CNI, în biroul unde s-ar fi semnat actele pentru deblocarea proiectului de la Brăila.
Bazinul ar fi trebuit inaugurat în 2016
După cum v-am mai informat, pentru proiectul investiţional Bazin Olimpic de înot s-a alocat un buget de aproape 36 milioane lei, echivalentul a circa 8 milioane euro. Contractul a fost câştigat la licitaţie de firma bucureşteană “Midanne Invest Grup”, cea care efectuează lucrările de construcţie, iar proiectant general este firma “Specialist Consulting”, ambele din capitală. Contractul ce vizează investiţia de la Brăila face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului Dezvoltării – “Programul naţional de construcţii de interes public – subprogramul bazine de înot” şi a fost încheiat în 2011, în urma unei licitaţii organizate de Compania Naţională de Investiţii. Deoarece pentru Brăila nu a fost disponibilă finanţare pentru implementarea imediată a investiţiei, au mai trecut 4 ani până când s-au găsit banii necesari. Mai precis, abia în ianuarie 2015 s-a semnat acordul între Ministerul Dezvoltării şi Ministerului Tineretului şi Sportului privind realizarea a 52 de obiective sportive, inclusiv bazinul olimpic de la Brăila. Pentru a putea organiza competiţii continentale, bazinul de înot olimpic are o lungime de 50 metri şi o lăţime de 25 metri, 10 culoare, fiecare dintre ele având lăţimea de 2,5 metri şi o adâncime a apei de maximum 2 metri. Obiectivul trebuia să fie dat în folosinţă încă din primăvara lui 2016, însă din cauza unor situaţii neprevăzute s-a intrat în “prelungiri”. Mai precis, s-a constatat că nivelul pânzei freatice în zonă era mult mai ridicat decât se estimase iniţial, fiind nevoie de lucrări suplimentare pentru corectarea situaţiei reale din teren. Sunt zvonuri că problema infiltraţiilor încă nu ar fi fost rezolvată definitiv.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















