Sport
Şahul românesc în doliu. A murit marele campion Nicolae Doroftei
* brăileanul Nicolae Doroftei a decedat duminică 17 noiembrie * “Părintele”, aşa cum era cunoscut în ţară , a avut rezultate notabile ca sportiv * a fost consilier al preşedintelui FR Şah, arbitru de lot naţional, iar între anii 1992 şi 1999 a fost vicepreşedintele Federaţiei * a publicat peste 500 de articole de specialitate în revistele Şah, Gambit, TIMŞAH şi Europe – Echecs din Franţa * trupul neânsufleţit este depus la capela cimitirului Sfântul Constantin * înmormântarea va a vea loc mâine, miercuri, 20 noiembrie, la ora 10.30
Lumea şahului românesc este mai săracă, după ce maestrul FIDE Nicolae Doroftei a plecat dintre noi duminică, 17 noiembrie. Trupul neânsufleţit este depus la capela cimitirului Sfântul Constantin, înmormântarea urmând a avea loc miercuri, în jurul orei 10.30. Deţine titlul de maestru FIDE, arbitru de lot naţional şi antrenor la Clubul de şah “Fairplay” din Brăila. Cu o experienţă de peste cinci decenii în lumea şahului, Nicolae Doroftei a fost consilier al preşedintelui Federaţiei Române de Şah şi arbitru de lot naţional. Între 1992 şi 1999, a fost vicepreşedintele Federaţiei Române de Şah. De-a lungul timpului a publicat peste 500 de articole de specialitate în revistele Şah, Gambit, TIMŞAH şi Europe – Echecs din Franţa.
Născut pe 4 septembrie, 1951, la Suceava, absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială, Nicolae Doroftei a fost fascinat de şah. A descoperit mirajul celor 64 de pătrate pe când avea doar cinci ani. Poreclit de cei din lumea sportului practicat, “Părintele”, Nicolae Doroftei a simţit pentru prima dată gustul victorie în clasa a X-a, când a câştigat Turneul Naţional de Şah. În 1968 a fost campionul României la juniori şi a uimit toată lumea sportului minţii pentru că a fost singurul copil din finală care nu avea antrenor. Component al echipei naţionale de juniori a României, în perioada 1967-1971,
“Părintele” a câştigat numeroase turnee internaţionale şi a participat ca sportiv la şase finale naţionale de şah pentru juniori şi seniori. Ca antrenor, Nicolae Doroftei a obţinut zeci de titluri de campioni ai României la juniori. De asemenea, Nicolae Doroftei a fost antrenor delegat la Şcoala marilor maeştri” de la Kiev, cu cel mai mai bun jucător din generaţia actuală, marele maestru internaţional Dieter Nisipeanu. A crescut generaţii de copii ce au devenit oameni adevarăţi.
A fost director de turneu la toate ediţiile Memorialului “Maria Albuleţ”, turneu internaţional de şah feminin. De altfel, “Părintele” a fost cel care a propus administraţeiei locale acest proiect. S-a căsătorit cu Luiza, de asemenea o şahistă cu rezultate în plan naţional care ulterior a predat şahul la Palatul Copiilor Brăila. Nicolae Doroftei are două fete, Anca şi Laura, iar cea de a doua i-a călcat pe urme. A fost campioană naţională şi a reprezentat România în concursuri internaţionale.
Matematica a fost una dintre pasiunile lui Doroftei. A participat la baraje pentru olimpiada internaţională de matematică. Literatura a reprezentat, de asemenea, o mare pasiune a lui Nicolae Doroftei, iar prima sa performanţă şcolară a fost aceea că a luat bacalaureatul cu nota 10 pe linie. I-au mai plăcut handbalul şi fotbalul, sporturi pe care le-a practicat, dar performanţele sale notabile, care l-au făcut cunoscut în ţară şi peste hotare, au fost cele din lumea şahului.
Fotbal
Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman
FCSB ar putea să-l readucă în România pe Florinel Coman, însă mutarea presupune un efort financiar important pentru clubul patronat de Gigi Becali. Oficialii formației Al-Gharafa sunt dispuși să-l lase pe internaționalul român să plece sub formă de împrumut în această iarnă, dar au o condiție clară: echipa care îl va lua trebuie să-i achite integral salariul până la finalul sezonului.
Florinel Coman, în vârstă de 28 de ani, se află în ultimul an de contract cu formația din Qatar, iar înțelegerea sa expiră în vara anului 2027. Potrivit informațiilor publicate de Eurosport, care citează Fanatik, Al-Gharafa nu intenționează să-i prelungească actualul contract și este dispusă să renunțe la serviciile fotbalistului încă din perioada de transferuri din iarnă.
Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman
Deși FCSB și-ar dori să-l aducă pe Coman fără să achite o sumă de transfer, condițiile impuse de formația qatareză complică negocierile.
Concret, Al-Gharafa solicită ca echipa care îl va împrumuta pe fotbalist să-i achite integral salariul pentru următoarele șase luni. Florinel Coman câștigă aproximativ două milioane de euro anual în Qatar, ceea ce înseamnă că FCSB ar trebui să scoată din conturi un milion de euro pentru a-l avea la dispoziție în a doua parte a sezonului.
Astfel, Gigi Becali trebuie să decidă dacă merită să facă această investiție pentru un jucător care ar putea deveni liber de contract în vara anului viitor.
Dacă va accepta condițiile qatarezilor, patronul FCSB ar putea negocia ulterior direct cu fotbalistul un nou contract, fără să mai plătească o sumă de transfer către Al-Gharafa.
Florinel Coman ar putea reveni gratis la FCSB din vară
O altă variantă pentru formația bucureșteană este să aștepte până la finalul sezonului, când contractul internaționalului român cu Al-Gharafa va expira. În acest scenariu, FCSB ar putea obține semnătura jucătorului fără să plătească vreunui club o sumă de transfer.
Florinel Coman a ajuns în Qatar în vara anului 2024, după ce Al-Gharafa a plătit pentru transferul său cinci milioane de euro, la care s-a adăugat un milion de euro reprezentând penalități pentru întârzierea achitării sumei.
În tricoul formației qatareze, atacantul român a adunat 56 de apariții, în care a marcat opt goluri și a oferit 11 pase decisive. În 2026, Coman a mai înscris de trei ori pentru echipa sa. Revenirea sa la FCSB ar reprezenta una dintre cele mai importante mutări ale perioadei de mercato din iarnă, însă decizia finală depinde de disponibilitatea lui Gigi Becali de a achita milionul de euro solicitat pentru împrumutul fotbalistului.
Fotbal
Echipa de fotbal a Școlii Gimnaziale Râmnicelu, campioană județeană a ONSS – Cupa Tymbark Junior
• competiția a fost rezervată echipelor de fotbal fete cu jucătoare U12
Joi, 5 noiembrie 2026, pe terenul de sport al școlii din Chiscani, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) – Cupa Tymbark Junior – fotbal fete urban – rural U12.
La această competiție au participat echipele reprezentative ale școlilor din Râmnicelu, Gropeni și Chiscani. S-au disputat trei meciuri iar campioană județeană a devenit echipa școlii din Râmnicelu, pregătită de profesorul Georgian Chihaia.
Rezultate înregistrate la această competiție
Școala Gimnazială Chiscani – Școala Gimnazială Gropeni 3-0,
Școala Gimnazială Râmnicelu – Școala Gimnazială Gropeni 7-0,
Școala Gimnazială Chiscani – Școala Gimnazială Râmnicelu 0-2
Clasament
- Școala Gimnazială Râmnicelu
- Școala Gimnazială Chiscani
- Școala Gimnazială Gropeni
”Acest turneu a avut ca scop cultivarea în rândul elevilor a spiritului de fair-play, dezvoltarea spiritului de emulație, optimizarea stării de sănătate și favorizarea socializării elevilor”, ne-a declarat profesorul Florin Giurgiu, organizatorul acestei competiții.
Lotul de jucătoare al echipei din Râmnicelu: Daria Ioana Ionescu, Marinella Aldea, Silvia Elena Bratu, Cristina Ștefania Andrei, Diana Petruța Costin, Ramona Viorica Știrbu, Anna Maria Stoian, Daria Larisa Socol, Elena Alexandra Popa, Florina Emilia Rainov. Profesor Georgian Chihaia.






















