Social Media

Administrație

S-a stabilit componența Consiliului director al Asociației «Lacul Sărat»

Timp de citire: 6 minute

* la ”cârma” Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea  Stațiunii ”Lacul Sărat” Brăila se află președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir, și viceprimarul Alexandru Jantea, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea, și viceprimarul Geanina Pospai * practic, după ce membrii CJ Brăila au aprobat componența conducerii Asociației, a venit și rândul CLM-ului și Consiliului Local din Chiscani să își desemneze reprezentanții * cu această ocazie, primarul Marian Dragomir a anunțat, în premieră, un prim proiect: municipalitatea încearcă, printr-un parteneriat cu Chiscaniul, să obțină finanțare pentru modernizarea liniei de tramvai dintre municipiu și stațiune
 
Consilierii județeni, cei din municipiul Brăila și din comuna Chiscani au stabilit cine va conduce Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii ”Lacul Sărat”. Este vorba despre forma finală a primului consiliu director al Asociației, care se prezintă în felul următor: președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir, viceprimarul Alexandru Jantea, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea și viceprimarul Geanina Pospai. Pe scurt, după ce membrii CJ Brăila au aprobat în ședința ordinară din 28 ianuarie cine anume va reprezenta instituția în cadrul acestei entități, a venit și rândul Consiliului Local Chiscani (într-o ședință ordinară care a avut loc tot joia trecută) și Consiliului Local Municipal, care s-a întrunit într-o ședință ordinară în data de 29 ianuarie. Trebuie punctat că după ”tonul” dat din CJ, atât CLM Brăila cât și consilierii chiscăneni au fost de acord ca expertul contabil autorizat, Mioara Purnavel, să ocupe poziția de cenzor al Asociației. Totodată, și aleșii din Municipiu și cei din Chiscani au aprobat ca directorul executiv al Direcției de Administrare Publică, Contencios a CJ Brăila, Mioara Duțu, să fie cea care se va ocupa de obținerea avizelor necesare pentru funcționarea Asociației.
După cum ne-a declarat primarul comunei Chiscani, Costică Cojea, din partea Consiliului Local de acolo, ”la cârma” Asociației se va afla chiar el și viceprimarul. Acesta a adăugat că desemnarea s-a făcut prin vot secret, însă și-a putut da seama că doar consilierii PNL au votat ”împotrivă”.
”La Chiscani sunt doi reprezentanți în Consiliul director al Asociației: eu și doamna viceprimar Geanina Pospai. Cenzor a fost stabilită doamna Purnavel. S-a folosit procedura votului secret. Și doamna Duțu, care se ocupă de perfectarea actelor ca Asociația să obțină personalitate juridică a primit ok-ul. Nu au fost alte propuneri, dar nu au fost voturi în unanimitate. Au fost și voturi împotriva mea și a doamnei vice. Cei de la PNL au votat «împotrivă», dar nu mai știu acum să vă spun exact voturile, am avut foarte multe proiecte pe ordinea de zi în acea ședință”, a declarat Cojea.
Întrebat care sunt proiectele Asociației pentru Stațiunea Lacu Sărat, primarul din Chiscani a punctat că este prematur să vorbim despre așa ceva deocamdată. De asemenea, a adăugat că preferă să lase faptele să vorbească și nu să dea declarații.
”Este prematur. Haideți să înceapă să funcționeze și să vă uimim cu faptele bune pe care le facem. Fapte, nu vorbe! Dorim chiar să se vadă ceva. Anul acesta să se vadă schimbarea. Asta am decis cu toții”, a mai adăugat Cojea.
 
Marian Dragomir și Alexandru Jantea, reprezentații Municipiului în Asociație
Din partea CLM Brăila au fost propuși și votați ca reprezentanți ai Municipiului în organele de conducere, administrare și control ale Asociației ”Lacul Sărat” primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea. Procedura a fost tot aceea a votului secret. Astfel că edilul-șef a primit 19 voturi ”pentru” și 6 ”împotrivă”, în timp ce viceprimarul a luat 18 voturi ”pentru” și 7 ”împotrivă”.
Propunerile reprezentanților municipalității în ceea ce privește grupul PSD au fost făcute de Virginia Loredana Badiu. Cu toate acestea, consilierul liberal Florin Gheorghiță i-a propus la rândul său, din partea grupului PNL, pe: Alexandru Drogeanu care a primit doar 7 voturi ”pentru” și 17 ”împotrivă”, precum și pe Ionel Alexandru care a primit 6 voturi ”pentru” și 18 ”împotrivă”.
Proiectul în sine a fost inițiat de viceprimarul Doinița Ciocan. Precizăm că Sorin Boșneag nu a participat la dezbateri sau la votul acestui proiect, consilierul PSD făcând parte din Asociația balneară ”Lacu Sărat”, constituită din agenții economici din stațiune.
De asemenea, consilierii municipali au fost de acord ca Marioara Purnavel să fie cenzorul Asociației. Aceasta a fost aleasă cu 25 voturi ”pentru”. Totodată au girat ca directorul CJ Mioara Duțu să se ocupe de documentele pentru activarea asociației.
Proiectul de hotărâre în forma finală a fost aprobat cu 25 voturi ”pentru” și o neparticipare din partea PSD-istului Sorin Boșneag. La ședință au fost prezenți 26 consilieri, singurul membru care a absentat motivat fiind PNL-istul Cătălin Canciu.
 
Primul proiect al Asociației: modernizarea liniei de tramvai
Potrivit primarului Marian Dragomir, până când asociația va putea funcționa din punct de vedere juridic, vor mai trece câteva luni de zile. Chiar și așa, există conturate câteva planuri legate de dezvoltarea stațiunii. Iar unul dintre acestea, după cum ne-a precizat edilul-șef, se referă la un proiect realizat în colaborare cu Primăria Chiscani, pentru modernizarea, prin fonduri europene, a liniei de tramvai, de la Strada Grigore Alexandrescu din municipiu și până în stațiune. Potrivit lui Dragomir, cea care coordonează Direcția de Strategii a Primăriei și care va veghea asupra acestui deziderat este viceprimarul Doinița Ciocan.
”Noi am transmis pentru următorul exercițiu financiar o propunere la Agenția de Dezvoltare Regională, pentru modernizarea liniei de tramvai, în parteneriat cu Primăria Comunei Chiscani, care și-a dat acceptul scris pe acest lucru și a fost ținut secret până acum. Proiectul prevede ca de la Grigore Alexandrescu, unde se termină modernizarea liniei, să continuăm până în Lacu Sărat, în stațiune. Doamna Ciocan are în coordonare Direcția de Strategii.  Și atunci, doamna viceprimar avizează, să zicem așa, proiectele acestea de finanțare”, a declarat Dragomir.
Reamintim că la mijlocul lunii decembrie a anului trecut consilierii județeni, cei municipali și cei ai comunei Chiscani au decis să aprobe, în sfârșit, proiectele de hotărâri privind înființarea acestei Asociații care să gestioneze soarta Stațiunii Lacu Sărat. Din motive tehnice însă, pentru că numele original era deja luat, liderii administrației brăilene s-au văzut nevoiți să accepte o variantă de compromis pentru denumirea acestei entități, folosind varianta: ”Asociația «Lacul Sărat»”. În ședința ordinară a CJ Brăila din luna ianuarie, președintele Francisk Chiriac a fost primul dintre liderii administrației brăilene desemnat ca membru din Consiliul director al acestei entități.
 

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧