Social Media

Administrație

S-a publicat în MO: George Paladi, de ieri, prefectul judeţului Brăila

Timp de citire: 7 minute

• acesta are 38 de ani, este inginer, a fost preşedinte al TSD Brăila, este funcţionar public şi este detaşat pe fotoliul de prefect din cel de comisar grad I superior la Protecţia Consumatorului • mai mult, George Paladi este finul de cununie al premierului Mihai Tudose, însă susţine că tocmai de aceea a evitat până acum să accepte această poziţie propusă de colegii din PSD • Mircea Florin, social democratul anunţat până acum “în cărţi” pentru poziţia de prefect, nu s-a arătat deloc supărat de avansarea lui Paladi, afirmând că el nu a fost de acord să se pregătească pentru a deveni înalt funcţionar public
 
Brăila are oficial un nou prefect după ce hotărârea de Guvern care vizează detaşarea lui George Paladi pe acest fotoliu, a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial, la pachet cu cea privind încetarea mandatului Mădălinei Cochino. Paladi are 38 de ani, a absolvit Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi (profilul TCM), este inginer de profesie, a activat atât în sectorul privat cât şi public, în trecut a fost preşedintele organizaţiei de tineret municipale a PSD Brăila, a rămas membru al aceluiaşi partid până în primăvara acestui an, iar ultima poziţie ocupată a fost de comisar grad I superior la Protecţia Consumatorului Brăila. După cum ne-a declarat personal, Paladi este finul de cununie al premierului Mihai Tudose şi tocmai din acest motiv a evitat până acum să acceadă la fotoliul de prefect, deşi propunerea din partea organizaţiei PSD Brăila ar fi mai veche.
“Da, pot să confirm. Mihai Tudose este naşul meu de cununie de 14 ani de zile. Lucru care nu este deloc nou pentru ceea ce înseamnă colegii de partid. Pentru că mulţi dintre ei au ştiut şi ştiu lucrul acesta. Mă aştept ca a doua întrebare să fie de ce acum? Nu am un răspuns clar. De ce acum şi nu atunci?! Am mers pe partea privată. Poate că şi aspectul ăsta (n.r. – legat de faptul că este finul lui Tudose) a contat. Dar dacă propunerea colegilor de la partid a fost pentru mine, am gândit-o puţin, am actualizat-o, am analizat şi am decis. (…) Am 38 de ani. Am terminat Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi, profilul TCM. Sunt inginer. După terminarea facultăţii, 13 ani am lucrat în privat şi de aproape un an de zile sunt comisar grad I superior la Protecţia Consumatorului Brăila. În partid am fost simpatizant de la 16 ani, pentru că nu aveam dreptul să am adeziune la vârsta respectivă. Am devenit membru la 18 ani. Undeva în anul II sau III de facultate am avut şi o funcţie de conducere la Tineret la PSD, am fost preşedintele organizaţiei municipale. Ulterior am terminat facultatea şi am lucrat în mediul privat. Am activat ca membru de partid, dar fără funcţii de conducere. Am fost, să zic aşa, eşalonul doi sau chiar trei. Iar acum recent, am primit această propunere şi am acceptat-o”, a declarat Paladi, pentru redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Întrebat ce aşteptări are de la poziţia de prefect al judeţului, acesta a precizat că îşi doreşte doar să îşi facă treaba.
“Îmi doresc să nu trec doar ca un nume pe un perete sau pe anumite hârtii. Şi mi-ar face plăcere ca lumea să vorbească de bine. Ceea ce nu o să se poată, sunt conştient de asta. Şi vorba unui coleg, o să afli lucruri noi din presă, pe care nici tu nu ştiai că le-ai făcut. Dar asta e viaţa, mergem înainte!”, a mai adăugat noul prefect.
Cât despre Cabinetul prefectului şi posibile schimbări de personal, acesta a precizat că încă nu a luat nicio decizie. Paladi susţine că vrea întâi să vadă modul în care funcţionează actuala echipă, să analizeze şi abia apoi să ia o decizie în acest sens. Mai mult, acesta a punctat că la început se bazează pe oameni mai vechi în domeniu, deoarece nu are o vastă experienţă în administraţie.
Cel mai probabil, investirea lui George Paladi pe funcţia de prefect ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, însă odată cu publicarea hotărârii Guvernului în MO privind detaşarea sa, acesta trebuie să se prezinte deja la Prefectură.
 
Mircea Florin susţine că nu a vrut să creeze artificii pentru a fi prefect
Contactat de redactorii “Obiectiv” şi întrebat în legătură cu numirea lui Paladi pe fotoliul de prefect al Brăilei, deşi până nu demult numele său era vehiculat de conducerea PSD ca o variantă sigură, social-democratul Mircea Florin nu s-a arătat deloc deranjat. Acesta a precizat că nu a dorit să forţeze lucrurile, să “creeze artificii” pentru a ajunge prefect.
“Eu unul nu am fost dispus să devin funcţionar public pentru acest lucru. Nu mi se pare normal. Dacă eu aveam disponibilitatea, pentru că dorinţa există, dacă se schimba codul administrativ, puteam să fiu prefect fără a fi funcţionar public şi cu mai multe competenţe şi mai multe lucruri pe care le are prefectul pe propunerea de modificare a codului administrativ. Dar nu am absolut nicio problemă. S-a zis de la bun început că există mai multe variante. E normal ca Guvernul să îşi numească un reprezentant în teritoriu şi trebuia să se întâmple acest lucru. Eu nu am nicio supărare. Pentru că repet, eu nu am vrut să fac acest pas astfel încât să pot merge mai departe”, a afirmat PSD-istul.
 
Primarul Marian Dragomir are doar cuvinte de laudă pentru noul prefect
Subiectul schimbării prefectului la Brăila a fost atins şi de primarul Marian Dragomir, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Edilul-şef, a precizat că l-a cunoscut prima dată pe Paladi în anul 1999 când s-a înscris în PSD, pe vremea când acesta era deja membru în organizaţia de tineret a partidului.
“O perioadă lungă de timp a activat la TSD, apoi s-a îndreptat către activitatea privată. A avut societăţi în mai multe domenii de activitate: comerţ, cereale, lucrări, construcţii, lucruri de genul acesta. Acum lucrează la Oficiul pentru protecţia consumatorului. Este funcţionar public. Nu mai este membru de partid din primăvara acestui an. (…) Este tânăr, foarte deschis. Poate mai comunicativ decât mine. Este inginer. Sunt mai multe aspecte care îl recomandă pentru funcţia de prefect. Aş putea să spun despre activitatea din mediul privat, implicarea şi experienţa pe care a dobândit-o. A lucrat şi în public o perioadă de timp”, a declarat Dragomir.
Primarul a ţinut să sublinieze că trebuie acceptată ideea că prefecţii “vin şi pleacă politic” şi că astfel de schimbări nu sunt deloc surprinzătoare.
“Noului prefect îi doresc să fie foarte deschis, transparent, comunicativ, să aibă o relaţie bună cu toate autorităţile, inclusiv cu mass-media pe zona de comunicare. Îi doresc foarte mult succes în activitatea pe care o va desfăşura la Prefectură. Iar doamnei fost prefect, Mădălina Cochino, vreau să îi mulţumesc pentru colaborarea pe care am avut-o până în prezent şi să o felicit pentru activitatea pe care a desfăşurat-o la Prefectură. Îi doresc, de asemenea, succes”, a mai adăugat primarul, cu precizarea că Cochino îşi va relua fostul post în cadrul Primăriei.
O confirmare privind demisia recentă din partid a lui George Paladi a venit şi din partea preşedintelui interimar al PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru. Reamintim că, George Adrian Paladi este cunoscut la Brăila ca proprietar al mai multor firme locale, una dintre acestea fiind SC „Raptelcons”, care în 2013 a câştigat un contract generos de 38.000 euro la o licitaţie lansată de Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧