ADMINISTRAȚIE
S-a găsit un nume pentru Asociaţia Brăila – Galaţi: «Dunărea de Jos»
• asta au anunţat, recent, primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac, ambii încrezători în colaborarea cu administraţia gălăţeană, pe viitor • chiar dacă nu vor să dea prea multe detalii despre planurile asociaţiei, liderii brăileni susţin că proiectele de consilii pentru aprobarea acesteia ar putea fi gata în luna aprilie
Atât primarul Marian Dragomir cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac susţin că demersurile legate de colaborarea cu administraţia gălăţeană pentru o zonă metropolitană, încep să prindă contur încet-încet. Deşi nu vor să dea prea multe detalii despre cum va funcţiona exact această colaborare, liderii administraţiei brăilene dau asigurări că de această dată nu vor mai exista orgolii care să blocheze planurile pregătite. Mai mult, cei doi susţin că deja s-a prefigurat un nume pentru asociaţia intercomunitară în aşa fel încât niciuna dintre comunităţi să nu se simtă lezată în vreun fel. Acesta va fi “Dunărea de Jos”. Potrivit primarului Marian Dragomir, după întâlnirea de săptămâna trecută cu edilul-şef al Galaţiului Ionuţ Pucheanu, zilele trecute a urmat o altă vizită legată de statutul viitoarei asociaţii, însă de această dată a lui Ion Drăgan, secretarului municipiului şi cel al judeţului Dumitrel Priceputu cu omologii acestora din oraşul vecin.
“Am stabilit să păstrăm o oarecare discreţie a contextului în care discutăm, până în acel moment în care vom face publice toate detaliile. Cert este un singur lucru: suntem oameni tineri şi nu avem lucruri legate de orgoliu. Acesta este şi motivul pentru care ne întâlnim atât la Brăila cât şi la Galaţi. O să vedeţi că denumirea acestei asociaţii nu va genera nemulţumiri din partea unora, pentru că nu va începe cu numele unui oraş sau a celuilalt. Am stabilit deja. Suntem în regiunea Dunărea de Jos, prin urmare un asemenea nume nu va genera orgolii din partea nimănui. Eu cred că acesta este momentul în care putem să conlucrăm cel mai bine pentru a nu ajunge la disensiuni. Nu ne interesează să mai pierdem vremea pe orgolii mărunte. Asociaţia presupune o zonă metropolitană şi colaborarea pentru susţinerea unor proiecte comune, Conducerea va fi asigurată prin rotaţie. Şi asta am stabilit. Nu vom avea absolut niciun lucru legat de orgolii”, a declarat Dragomir.
Chiriac: Din această asociere vor face parte 11 entităţi
La rândul său, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a declarat, vineri, că se lucrează la actul constitutiv al asociaţiei Dunărea de Jos, care ar putea fi supus votului în consilii, cel mai probabil în luna aprilie. Potrivit acestuia, din asociere nu vor face parte doar cele două Consilii Judeţene şi Primăriile de Municipiu, ci şi comunele brăilene Vădeni, Chiscani şi Cazasu, precum şi alte patru comune din imediata apropiere a oraşului Galaţi.
“Noi ne doream să venim cu documente în faţa dumneavoastră. Tocmai de asta am hotărât să oferim informaţii abia când erau gata toate hotărârile celor 11 entităţi prinse în această asociaţie. Să vă prezentăm actul constitutiv şi să vă spunem că această dorinţă care trenează de foarte mult timp, tocmai ce a fost pusă în practică într-un timp relativ scurt. Oricum, deschiderea a fost foarte mare şi din partea domnului primar de la Galaţi şi din partea domnului preşedinte de CJ, Costel Fotea. Sunt foarte multe aspecte care în trecut au ţinut pe loc această asociere, dar le-am rezolvat într-un timp foarte scurt. De exemplu, partea cu numele. Mie îmi şi place «Dunărea de Jos». Mai sunt şi alte aspecte pe care nu aş vrea să le spun acum, legat de cine va deţine preşedinţia şi aşa mai departe. Sunt mici detalii şi sperăm că în aprilie toţi vom avea aceste hotărâri adoptate în consilii şi să avem, efectiv, toate documentele în regulă”, a afirmat Chiriac.
Simionescu şi Rotaru, prezenţi la întâlnirile cu liderii din Galaţi
Şi preşedintele interimar al PSD Brăila Ion Rotaru, precum şi preşedintele executiv al organizaţiei Aurel Simionescu au comentat, vineri, în legătură cu şansele de reuşită a colaborării cu administraţia gălăţeană. Deşi a afirmat că a luat parte la discuţiile cu primarul Galaţiului şi şeful de CJ, Simionescu s-a arătat oarecum sceptic în privinţa proiectului, luând în calcul experienţele din trecut. Chiar şi aşa, fostul primar a recunoscut că de această dată lucrurile par să fie pe un făgaş normal, inclusiv în ceea ce priveşte limitarea numărului comunelor care vor fi cuprinse în viitoarea zonă metropolitană.
“Eu zic totuşi că avem şanse să facem paşi înainte. Motivaţia principală este că atunci când te duci pe o zonă metropolitană, dincolo de programul operaţional regional şi toate celelalte lucruri pe care le mai avem noi, ne putem duce direct la Bruxelles, la Comisia Europeană şi putem să obţinem separat diverse tipuri de finanţare pe această structură”, a declarat Simionescu.
La rândul său, Rotaru a ţinut să puncteze eforturile noii administraţii brăilene de a rezolva şi această problemă, în ciuda faptului că are “un trecut nefericit”.
“Eu cred că orice încercare de acest gen este benefică. Înţelepciunea populară spune că: «unde-s doi puterea creşte!» Din punct de vedere al partidului, atât primăria cât şi CJ au susţinerea noastră şi suntem implicaţi în acest proiect care începe să prindă contur”, a conchis şeful PSD Brăila.
ADMINISTRAȚIE
Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei
Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.
Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.
Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.
Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”; “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.
Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.










Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.
Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele fixate până acum pe bulevard
Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare
• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA
Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.
Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.
Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:
- C1 (garaj)
- C2 (anexă)
- C3 (pavilion administrative)
- C4 (o altă anexă).
În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.
Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:
- Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
- Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
- eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
- punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.
Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.
Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei
În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.
Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.
”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală
Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.
Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
- proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.
Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.
De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.
Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.
Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.
Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.
De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.
























