Social Media

Sport

Rezultate notabile pentru şahiştii de la CS Orizont Brăila în ultimii 5 ani

Timp de citire: 6 minute

• Cosmin Nedelcu a fost şahistul responsabil cu performanţele • an de an, numărul jucătorilor legitimaţi a crescut • odată cu aceasta, au crescut şi performanţele
 
Fondat în anul 1994 la iniţiativa a 24 de membri, CS Orizont 64 Brăila este unul dintre cele mai vechi cluburi de şah din România. Gruparea sportivă brăileană a avut la început o singură secţie, cea de şah, dar ulterior şi-a mai trecut în Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) alte 11 ramuri sportive. Conducerea CS Orizont 64 este formată din Marcel Şişu – preşedinte, Ionel Balcan – vicepreşedinte şi Mircea Camburi – secretar. Din anul 2008 clubul brăilean de şah are statut de club pepinieră pentru copii şi juniori. “Am reuşit să ne asigurăm acest statut de club pepinieră în urma rezultatelor constant bune în competiţiile naţionale şi internaţionale la care au participat şahiştii clubului nostru”, a precizat Ionel Balcan, candidat maestru în şah.
Gruparea şahistă brăileană a avut rezultate foarte bune atât pe plan intern cât şi internaţional în ultimii cinci ani de activitate. Şi numărul şahiştilor legitimaţi a crescut în această perioadă. Dacă în 2015 avea 189 de sportivi legitimaţi, în 2019 numărul acestora a crescut la 244.
Şi tot acelaşi număr de şahişti legitimaţi sunt şi în 2020. “Erau în curs de legitimare 6 şahişti. Actele erau perfectate, însă, din cauza situaţiei actuale, Federaţia Română de Şah a sistat toate activităţile”, explică Ionel Balcan. Acesta a făcut o analiză a activităţii sportive a clubului Orizont 64 în perioada 2015-2019:
În 2015, clubul de şah brăilean număra 189 de şahişti legitimaţi, dintre aceştia 154 fiind copii şi juniori. Cosmin Nedelcu a avut un început de sezon foarte bun. Brăileanul a obţinut trei medalii de bronz la Campionatele Naţionale şcolare “Elisabeta Polihroniade” la şah clasic, rapid şi blitz. La naţionale, la categoria de vârstă U10, Cosmin Nedelcu s-a clasat între primii şase din România la şah rapid şi la blitz.
La categoria de vârstă cuprinsă între 18 şi 20 de ani, Alexandru Negru, jucător de categoria I, a intrat în lotul naţional. Rezultate meritorii au mai obţinut Victor Dumbravă şi Mihai Tudose.
 
Cosmin Nedelcu vicecampion european la dezlegări
 
În 2016, numărul de sportivi legitimaţi a crescut la 208, iar 160 dintre aceştia erau copii şi juniori. Cel mai valoros şahist al clubului brăilean, Cosmin Nedelcu, a obţinut medalia de bronz la şah blitz, în finala categoriei de vârstă U10 a naţionalelor de la Călimăneşti, şi a intrat în lotul naţional. De asemenea, s-a clasat între primii şase şahişti din România şi la şah rapid. În 2016, la Novi-Sad, Cosmin Nedelcu a devenit vicecampion european la dezlegări, s-a clasat între primii 5 la şah blitz şi între primii 10 la şah rapid. În acelaşi an, brăileanul şi-a îmbogăţit palmaresul cu 13 locuri întâi la turneele la care a participat în ţară. Alţi trei copii legitimaţi la Orizont 64, Victor Dumbravă, Matei Grigore şi Mihai Alexandru, s-au remarcat la turneele la care au participat pe plan naţional.
 
Nedelcu obţine bronzul la mondiale şi devine candidat maestru în şah
 
În 2017, clubul brăilean şi-a mărit numărul de şahişti legitimaţi la 216, 181 dintre aceştia fiind copii şi juniori. Cosmin Nedelcu a cucerit aurul la dezlegări la U12 şi s-a clasat între primii 8 în finalele de şah rapid şi blitz, fiind cooptat în lotul naţional. Dar cea mai mare realizare a sa în 2017 o reprezintă medalia de bronz obţinută la Campionatul Mondial şcolar de şah, care a avut loc la Iaşi, competiţie la care Nedelcu a fost la egalitate de puncte cu primii doi clasaţi. În urma acestei performanţe, brăileanul pregătit de Ionel Balcan a obţinut titlul de candidat maestru în şah. Tot în 2017, Nedelcu şi-a mai adăugat în palmares 14 locuri întâi la turneele din ţară.
Matei Grigore a intrat în lotul naţional la U8 la şah clasic şi între primii 10 la şah rapid şi blitz. De asemenea, Matei Grigore, Victor Dumbravă, Andreas Alexandrou, Andrei Chiriac şi Alexandru Radu au obţinut rezultate bune la concursurile din România.
 
Bronz european pentru Nedelcu la şah rapid şi pe echipe
 
În 2018, CS Orizont 64 a avut 233 de şahişti legitimaţi, dintre aceştia 198 fiind copii şi juniori. Nedelcu a cucerit medalia de aur la şah blitz şi pe cea de bronz la şah clasic, la categoria de vârstă U12. Brăileanul şi-a continuat traseul foarte bun şi în plan european. În Cehia, Cosmin Nedelcu a cucerit medalia de bronz la Campionatul Uniunii Europene la şah rapid, la U12, aceeaşi performanţă fiind realizată de el la şah rapid pe echipe. Nedelcu s-a clasat pe primul loc în Cehia la şah blitz
Tot în 2018, Cosmin Nedelcu, Matei Grigore, Alexandru Radu, Andrei Chiriac, Victor Dumbravă şi Andreas Alexandrou au avut rezultate bune şi în plan naţional. La U8, Alexandru Radu s-a clasat între primii 10 sportivi la fiecare finală la care a participat şi între primii 15 şahişti la şah rapid, la Campionatul Uniunii Europene, de la Oradea.
În sezonul competiţional 2019, CS Orizont 64 a avut 244 de sportivi legitimaţi, dintre care 209 au fost copii şi juniori. Anul trecut Matei Grigore a devenit vicecampion naţional la şah clasic, la U10 şi s-a clasat între primii 10 sportivi la şah rapid şi blitz. Tot în 2019 Matei Grigore, Victor Dumbravă, Andreas Alexandrou, Bianca Ionescu, Andrei Chiriac, Ştefan Condescu şi Alexandru Furfurică au obţinut locuri fruntaşe la turneele din România.
“În ultimii cinci ani, clubul nostru a obţinut rezultate foarte bune. Numărul şahiştilor legitimaţi a crescut de la an la an. Aveam şi în 2020 6 şahişti în curs de legitimare dar pandemia de coronavirus a stopat toate activităţile federaţiilor. În aceste momente grele prin care trecem, clubul nostru le urează brăilenilor multă sănătate şi să fim optimişti. Să stăm în casă pentru a limita infectarea cu coronavirus”, ne-a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64 Brăila.
 
 

Arte marțiale

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano

• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin

Publicat

în

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
Performanță istorică pentru clubul ”Doru Team” și pentru kickboxingul brăilean!

Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.

Sportivul brăilean, pregătit de sensei  Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.

După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.

TKO, în repriza a cincea

”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.

”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.

Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.

”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.

Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia

”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…

Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.

Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.

Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!

Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!

Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.

Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”

Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.

Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.

Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.

Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.

Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.

”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani

Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.

Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

Publicat

în

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.

Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.

Victorie la Zalău înaintea duelului european

HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.

Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.

Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.

Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde

Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.

Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.

Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.

Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.

Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧