Social
“Revoluţia fiscală” loveşte în viitoarele mame
• gravidele care vor să îşi ia concediu prenatal şi postnatal riscă să primească mai puţini bani ca urmare a trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat
De la o zi la alta ies la iveală tot mai multe nedreptăţi făcute de aşa-numita “revoluţie fiscală”. După poliţişti, grefieri, salariaţi din învăţământ sau angajaţi din DSP-uri, efectele trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat “lovesc” acum în viitoarele mămici. Este vorba despre indemnizaţia pentru concediul medical pre şi post natal, pe care o mamă sau viitoare mamă o poate lua înainte sau după naştere, care va scădea. Potrivit experţilor, riscă să fie puse în această situaţie gravidele care nu au contractele de muncă individuale modificate cu acte adiţionale impuse de modificările fiscale şi înregistrate ca atare în sistemul Revisal.“Într-adevăr, modificările în program nu au fost încă făcute. Ordonanţa 3/2018 a apărut în 8 februarie iar aceste diminuări a veniturilor concediilor medicale provin din baza aplicării contribuţiilor care s-a schimbat. Spre exemplu, CAS-ul, s-a majorat de la 10,5% la 25%. Sunt persoane care probabil, sau cu siguranţă, au fost afectate. Ele au luat salariile în februarie pentru luna ianuarie şi atunci s-au calculat aceste contribuţii la salariul mediu care a crescut, iar cum OUG 3/2018 se face aplicabilă cu 1 ianuarie 2018 lucrurile s-au bulversat puţin. Încă nu am făcut simulări să ştim cât va scădea. Dar în aceste zile are loc o întâlnire la nivel de minister la care participă şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi vom vedea exact cum se va remedia problema”, ne-a declarat Ionela Fecioru, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Brăila.
“Indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal scade sau ar putea să scadă pentru că, în primul rând, cota de contribuţie de asigurări sociale în cuantum de 10,5% până în decembrie anul trecut, creşte – din ianuarie 2018 – la 25%. Avem astfel un procent mai mare care se datorează, ca urmare a transferului contribuţiei de asigurări sociale de la angajator la angajat. În al doilea rând, baza de calcul la care se aplică această cotă de contribuţie este crescută, pentru că salariul mediu brut pe economie a crescut, ajungând de la 3.131 de lei la 4.162 de lei”, a explicat Claudia Sofianu, liderul diviziei Impozit pe venit şi Contribuţii sociale în cadrul EY România, citată de Mediafax.
De precizat că scăderea veniturilor se referă la concediul medical de 126 de zile pe care o mamă sau viitoarea mamă poate să le ia înainte sau după naştere, cu condiţia ca după naştere să existe cel puţin 42 de zile de astfel de concediu. Aşadar, nu este afectată indemnizaţia de creştere a copilului care este platită de către stat.
Nu doar gravidele ar putea avea de suferit, ci şi pacienţii cu boli grave care au nevoie de o perioadă mai mare de recuperare, cum sunt bolnavii de cancer.
Toate aceste nedreptăţi au fost recunoscute şi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a declarat că se lucrează la o soluţie.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















