Religie
Revărsare de lumină şi har peste Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena»
• sfântul locaş a fost resfinţit, duminică, după ce a trecut printr-un amplu proces de reabilitare • Sfânta Liturghie a fost oficiată chiar de ÎnaltPreaSfinţia Sa Părintele Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos • biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi la marele eveniment, iar copiii, îmbrăcaţi în costume naţionale, l-au întâmpinat pe ÎPS Părinte Casian cu pâine şi sare • la final, Arhiepiscopul Dunării de Jos le-a vorbit credincioşilor despre unitate şi despre efectele negative ale dezbinării • luni, o nouă zi cu importanţă majoră în viaţa parohiei: au fost sărbătoriţi patronii spirituali ai bisericii, în prezenţa a peste 100 de enoriaşi
Duminică a fost o zi de importanţă maximă pentru Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (preot-paroh Traian Mazăre), situată pe strada Şcolilor, din municipiu.
Dumnezeu şi-a revărsat harul, din nou, peste sfântul locaş, după ce clădirea a suferit un proces serios de consolidare. ÎnaltPreaSfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din municipiu şi împrejurimi.
Înainte de Sfânta Liturghie a avut loc slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la biserică, lucrări ce au constat în refacerea exteriorului, a acoperişului, cu cele două turle, a planşeului drept de peste pronaos şi realizarea unuia nou, de tip boltă în stil bizantin şi a semicalotelor de la cele două abside şi altar, potrivit site-ului Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Evenimentul a stârnit multă emoţie în rândul credincioşilor, care au ascultat cu mare atenţie slujba religioasă şi l-au urmat pe ÎPS Părinte Casian în jurul bisericii, aşa cum presupune ritualul de sfinţire a locaşului. Au fost prezenţi, de asemenea, foarte mulţi copii, îmbrăcaţi în straie populare, copii care l-au şi întâmpinat pe ÎnaltPreaSfinţia Sa cu pâine şi sare, la intrarea în biserică. Vocile preoţilor răsunau angelic în jurul locaşului sfânt, iar rugăciunile se înălţau spre Împărăţia Cerurilor.
Elevii parohiei brăilene au oferit un răspuns la Sfânta Liturghie, printr-o autentică şi omofonă cântare liturgică. O parte dintre copiii şi adulţii prezenţi la biserică au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, ÎnaltPreaSfinţia Sa Părintele Casian a tâlcuit un pasaj din Biblie despre rugăciunea Domnului Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani. Totodată, ÎnaltPreasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre dezbinare, faptă ce atrage doar răul. Oamenii trebuie să fie uniţi, aşa cum ne învaţă religia creştin-ortodoxă. “Una dintre temele centrale ale acestei evanghelii o constituie unitatea, căci omul are tendinţa de a disemina noţiunile, lucrurile, entităţile, apoi, analizându-le secvenţial, elaborează teorii, definiţii şi concluzii care de multe ori pot duce la dezbinări”, se menţionează şi pe site-ul Arhiepiscopiei.
Toţi cei prezenţi duminică la biserică au fost binecuvântaţi de ÎPS Arhiepiscop Casian, apoi au fost invitaţi la agapa frăţească, pentru eveniment fiind pregătite 300 de pachete cu alimente.
Şi ziua de luni a avut o mare însemnătate pentru parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, având loc hramul bisericii. Din nou, peste 100 de credincioşi au participat la slujba religioasă şi s-au rugat pentru ei şi semenii lor.
Biserica «Sfinţii Împăraţi», peste 150 de ani de istorie
Istoria bisericii începe încă din anul 1857, mai exact pe data de 3 mai, când a fost sfinţit locul şi a fost pusă temelia sfântului locaş. Construcţia a fost finalizată în anul 1863, iar sfinţirea clădirii a avut loc pe 8 septembrie în acelaşi an şi a fost săvârşită de către episcopul Dionisie Romano al Buzăului. Biserica are o veritabilă colecţie de artă veche bisericească: catapeteasma, icoanele împărăteşti din catapeteasmă, a Mântuitorului şi a Maicii Domnului, precum şi cea a hramului – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, şi a Sfântului Ierarh Nicolae, împreună cu alte patru icoane cu valoare de patrimoniu.
Un alt obiect de valoare inestimabilă este Stema României Mari, sculptată în lemn de tei aurit, ce datează de la sfârşitul secolului XIX, de pe la începutul domniei regelui Carol I al României. Stema se află în cafas, la jumătatea arcului central. Biserica mai are, de asemenea, şi o bibliotecă ce cuprinde peste 300 de cărţi şi 200 de reviste, fiecare având însemnătatea ei şi conturând nevoia de cunoaştere a credincioşilor de ieri şi de azi.
“De-a lungul vremii, la biserică s-au organizat şcoli duminicale, cercuri culturale, dezbateri pentru adulţi şi alte diverse programe pentru luminarea şi îndrumarea poporului. În arhivă sunt ştiri despre faptul că, în timpul războiului, preoţii de la această biserică au predat în locul învăţătorilor mobilizaţi pe front”, se mai precizează pe site-ul Arhiepiscopiei.
Activitatea filantropică întregeşte peisajul Casei Domnului de pe strada Şcolilor. Parohia desfăşoară astfel de activităţi. De peste 25 ani, are loc programul “Înmormântarea Morţilor Nimănui”, în cadrul căruia, pe lângă serviciul religios al înmormântării propriu-zise, se săvârşesc toate celelalte pomeniri cuvenite şi toate parastasele până la şapte ani. Alte programe filantropice sunt: ajutorarea şi susţinerea deţinuţilor din Penitenciarul Brăila, a familiilor sărace din parohie şi nu numai.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Religie
Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală
• marți, 10 noiembrie, la Galați, a avut loc conferința semestrială a clericilor din cele două județe ale Eparhiei • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți • după Sfânta Liturghie, a fost primită solemn, în Catedrala Arhiepiscopală, icoana-relicvar ce conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin Sârbu
Marți, 10 noiembrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală, a avut loc conferința semestrială a clericilor din judeţele Brăila și Galați.
„Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori care duc crucea grea a suferinţei celor din familiile lor. La slujba arhierească au fost prezenţi cei aproximativ 450 de preoţi din cele opt protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos”, a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.
În cadrul slujbei, ierarhul a rostit cereri speciale către Bunul Dumnezeu pentru slujitorii Sfintelor Altare şi pentru familiile acestora, precum şi pentru toţi tinerii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
După Sfânta Liturghie, a fost primită solemn în Catedrala Arhiepiscopală icoana-relicvar ce conține un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Constantin Sârbu, sfințită pe 21 octombrie 2026, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi oferită în dar Arhiepiscopiei Dunării de Jos în ziua proclamării locale.
Mai apoi, Părintele Arhiepiscop a citit Acatistul acestui nou sfânt al Bisericii şi a ţinut o meditaţie teologică despre viaţa pământească presărată cu multe încercări şi neajunsuri a Sfântului Constantin Sârbu, dar cu multe bucurii duhovniceşti dobândite prin rugăciune, smerenie, jertfelnicie şi iubire milostivă faţă de semenii săi.
Ierarhul i-a îndeamnat pe clerici la rugăciune intensă, cultivarea păcii și urmarea unor modele spirituale precum Sfântul Constantin Sârbu și Sfânta Filotimia, pentru pregătirea duhovnicească a familiilor creștine în perioada postului Nașterii Domnului.
„Mare binecuvântare și bucurie ne-a oferit, în această zi, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, prezența păstorilor sufletești din toate parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos! Constituindu-se sfințiile lor și în fața Sfântului Altar, dar mai ales făcând altar din inimi și primind preacuratele și îndumnezeitele Taine ale Domnului, au format aducând bogăția de roade duhovnicești, timp de un an de zile, în familiile personale parohiale ale dânşilor, familia de acasă și parohială, acum în comuniune în luna Sfântului Andrei, bucurându-se însă în chip special de întărire duhovnicească prin primirea solemnă, în catedrală, a modelului de păstor, în cer și pe pământ, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, spre a intensifica și mai mult rugăciunea, cum el a făcut-o în toate împrejurările.
Spre a înmulți fapta filantropică în Postul Crăciunului, cum ne cheamă pastorala Sfântului Sinod și a spre a răsădi pacea, armonia și binecuvântarea, așa cum ne ocrotesc sfintele femei românce, unindu-se azi rugăciunea preoților din Galați, ajutați de Sfântul Constantin Sârbu și cei din Brăila, ajutați în special de Sfânta mamă ţărancă de la Târlele Filiului, Sfânta Filotimia.
Fie ca toate mireasmele duhovnicești să ne pregătească și mai mult pentru a intra bucuroşi în Postul Nașterii Domnului și a-i face loc Domnului și în inimile și în sufletele, în familiile preoțești, ca modele în cele mai multe cazuri pentru familiile creștinești”, a spus ierarhul.
În continuare, cei prezenți au vizionat filmul documentar „Tainele familiei creștine și roadele ei cerești”, realizat de Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos, cu sprijinul Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV. Pelicula prezintă proclamările locale ale canonizărilor Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, reperele biografice ale Sfintei Cuvioase Filotimia, de la Târlele Filiu, precum și sfințirea bisericilor din Cavadinești și Smârdan – obiective legate de viața Sf. Constantin Sârbu.
La final, Înaltpreasfinţia Sa s-a rugat Sfântului Constantin Sârbu şi a mulţumit preoţilor pentru comuniunea euharistică de la acest eveniment de înălţare duhovnicească, oferind fiecăruia posibilitatea de a se închina şi a săruta cu evlavie icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.






















