Social Media

Cultură

Reputatul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea vine la Brăila

Timp de citire: 3 minute

• sâmbătă, 24 februarie, prof. dr. Alexandru-Vladimir Ciurea, şeful Secţiei Neurochirurgie al Spitalului Sanador îşi va lansa cartea “Călătorii în centrul gândirii” • evenimentul va avea loc la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” din Brăila
 
Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea, o somitate internaţională în domeniu, care are la activ peste 23.000 de operaţii pe creier şi căruia nu i-a murit niciun pacient pe masa de operaţie vine la Brăila pe data de 24 februarie, de Dragobete. De această dată, vizita profesorului doctor Alexandru Vlad Ciurea în oraşul nostru este prilejuită de lansarea unei cărţi de excepţie, semnată împreună cu jurnalistul Tudor Artenie, “Călătorii în centrul gândirii”.
Ca om de ştiinţă şi vicepreşedinte al Asociaţiei Mondiale a Chirurgilor, singurul specialist român invitat să conferenţieze şi să participe la intervenţii chirurgicale la cea mai importantă clinică de neurochirurgie din Europa, de la Hanovra, recunoscută ca fiind “creierul” neurochirugiei mondiale, profesorul Ciurea este un om cu frică de Dumnezeu şi se roagă de fiecare dată înainte să intre în sala de operaţii. “Înainte de operaţie mă rog la Dumnezeu!”, subliniază renumitul chirurg pe creier, cel care a smuls de pe graniţa periculoasă a nefiinţei mii de bolnavi şi care este preocupat nu numai de sănătatea pacienţilor săi, ci şi de latura spirituală şi emoţională a acestora.
O adevărată confesiune, dar şi o incursiune în lumea fascinantă a neurochirurgiei, cartea “Călătorii în centrul gândirii” dezvăluie experienţa de o viaţă a marelui chirurg, gândirea şi universul unui mare om de cultură.
“A fi neurochirurg înseamnă a reuşi să-l armonizezi pe Sisif cu Apollo”, spunea, într-un interviu, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.
De altfel, recunoaşterea naţională şi internaţională a sa se datorează unei activităţi îndelungate în neurochirurgie, cercetare şi publicistică. Printre reuşitele impresionante ale carierei sale se numără înfiinţarea departamentului de cercetare în neuroştiinţe al Spitalului Clinic “Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, implicarea şi coordonarea a numeroase proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare şi publicarea de articole de neurochirurgie în multe publicaţii de specialitate româneşti şi străine. Este preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie şi membru fondator în mai multe organizaţii de Neurochirurgie din Statele Unite ale Americii, Europa de Sud-Est sau Brazilia. În prezent, îşi  desfăşoară cariera ştiinţifică la Spitalul Sanador din Bucureşti, ca şef de Secţie Neurochirurgie şi Director Ştiinţific de Lucrări în cadrul celui mai mare spital privat din România.

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧