Învățământ
Rectorul UDJG, Marian Barbu: „2025, un an plin de provocări cărora le-am făcut față cu brio!”
Conferința de presă de bilanț a conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a scos în evidență faptul că suntem, în acest moment, o Universitate stabilă din toate punctele de vedere, iar măsurile și realizările din acest an ne fac să privim optimiști și la 2026.
Admiterea din 2025 a fost un adevărat succes, UDJG reușind performanța de a ocupa toate locurile bugetate, în ciuda faptului că atât la nivelul județului Galați, cât și în județele limitrofe, s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de absolvenți cu diplome de bacalaureat.
„Cu toate acestea, atât la licență, cât și la master și doctorat, am încheiat admiterea cu bine. Mai mult, a fost nevoie de suplimentări de locuri la programele pe care le dezvoltăm în Republica Moldova”, a explicat Rectorul UDJG, prof. univ. dr. ing. Marian Barbu.
Din punct de vedere financiar, deși a fost un an tumultuos, până la urmă Universitatea a reușit să-l încheie cu bine.
„În acest moment nu avem nicio datorie față de angajații universității, studenți sau parteneri economici ai universității. Avem toate salariile plătite la timp, la fel plata cu ora și toate drepturile angajaților noștri. În cazul studenților, avem plătite la zi bursele și decontările pentru transport”, spune Marian Barbu. Acesta a ținut să lămurească și o problemă intens mediatizată în ultima perioadă: cea legată de decontările pentru transportul studenților.
„Vreau să vă asigur că de când mi-am început mandatul, nu am avut nicio întârziere legată de decontările transportului pentru studenți. Atunci când am avut probleme în a primi banii la timp de la minister, am suplimentat din venituri proprii și am rezolvat această problemă, astfel încât studenții noștri să nu sufere”, a explicat rectorul UDJG.
Proiectele în derulare, tratate cu maximă seriozitate!
Pe tot parcursul anului 2025, Universitatea a reușit să asigure creditare pentru toate proiectele câștigate și aflate în derulare, până la decontarea costurilor de către autoritățile statului.
„La acest moment avem creditări care se ridică undeva la două milioane de euro, bani care ulterior vor trebui să vină la universitate. Există o mică întârziere pe programul PNNR, care pune presiune asupra universități, asupra bugetului, dar cred că ne vom descurca bine”, a mai spus Rectorul UDJG.
În anul care tocmai se încheie, au fost făcute mai multe investiții în echipamente, absolut indispensabile atât pentru activitatea didactică cât și pentru cea de cercetare.
„Principalele investiții privesc activitatea studenților sau confortul pe care dorim să-l oferim acestora. Am reabilitat a doua centrală termică din campusul studențesc. Am reușit să facem și partea de automatizare, astfel încât să micșorăm efortul pe care îl facem cu personalul uman al universității pentru supravegherea acesteia. La momentul acesta, centrala este 100% modernizată, automatizată, nu necesită prezența personalul uman pentru a funcționa. La fel am făcut și pentru Facultatea de Medicină și Farmacie din strada Portului. Am reușit reabilitarea întregii infrastructuri energetice, a instalațiilor de aer condiționat și de încălzire”, informează Rectorul Marian Barbu.
Pe de altă parte, s-au făcut eforturi importante pentru plata taxelor de publicare, care au însemnat o cheltuială de peste trei milioane de lei anual.
În ceea ce privește finanțarea externă, UDJG are câștigate trei proiecte majore, fiecare cu câte cinci milioane de euro.
„Două proiecte sunt deja semnate și se află în procedură de achiziție privind partea de proiectare și execuție. Este vorba despre Corpul W, cel de lângă Catedrală, și o hală pe care o vom demola și vom construi în locul ei un corp cu parter plus două etaje. Al treilea proiect este corpul în care își desfășoarea activitatea Facultatea de Știința și Ingeneria Alimentelor. Totodată, am aplicat pentru finanțarea reabilitării Căminului B. Acesta va fi reabilitat seismic cu ajutorul unui proiect de cinci milioane de euro. De asemenea, Universitatea a aplicat pentru finanțarea reabilitării Corpului A, care, prezintă un risc seismic. Este o clădire frumoasă, reprezentativă, pe care ne-o dorim reabilitată și reintrodusă în circuitul educațional”, ne explică prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, rectorul instituției.
Dintre proiectele câștigate anul acesta, menționăm și proiectul RoSIBEFD, coordonat de doamna prorector Daniela Buruiană, care are un buget total de peste 50 milioane de lei și un buget pentru Universitate de aproximativ 13 milioane de lei.
UDJG – o universitate regională și internațională
O altă componentă importantă pentru UDJG este cea de internaționalizare, iar în 2025, lucrurile au mers exact așa cum și-a dorit conducerea instituției.
„Mai întâi s-au concretizat eforturile începute în septembrie anul trecut și am reușit, în luna noiembrie, intrăm în Alianța RUN-EU. Este un concept lansat de către Comisia Europeană care finanțează aceste consorții în ideea de a facilita ascensiunea unor universități în topurile internaționale. Cea în care am intrat noi – RUN-EU – este o alianță de Universități regionale care este finanțată la nivelul Comisiei Europene. Finanțarea pentru următorii doi ani pe care o va primi Universitatea noastră este de aproximativ 500.000 de euro”, a adăugat Rectorul UDJG.
Să mai menționăm și faptul că în 2025 au fost majorate foarte mult sumele pe proiectele Erasmus.
„Ne dorim să trimitem cadre didactice și studenți în străinătate, dar și să aducem din străinătate spre Universitatea noastră. Am semnat recent un acord cu o Universitate din Japonia și cu una din Ucraina, suntem aproape de a încheia parteneriate cu două Universități din China, deci ne dorim să atragem foarte mult personal și studenți din străinătate către Universitatea noastră”.
Concluzia este că ne profilăm tot mai clar într-o universitate regională.
„Dezvoltăm programe de învățământ dual la Buzău, am acreditat atât programe de licență cât și de master. Sperăm să se construiască un campus pentru învățământul dual la Buzău și să avem o casă proprie acolo pentru a dezvolta chiar mai multe programe față de cele care sunt acum. În Republica Moldova ne-am consolidat prezența, la Cahul și Chişinău, am reușit să acredităm un program pentru anul pregătitor de limba română la Comrat. Am început acest program cu 160 de studenți din Găgăuzia care își doresc să învețe limba română”, a concluzionat prof. univ. dr. ing. Marian Barbu.
Învățământ
Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ
De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.
În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.
Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.
După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.
Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.
Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.
Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.
Contestațiile au schimbat situația unui candidat
În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.
Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.
Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.
În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.
Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.
Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.
Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.
Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.
În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală
Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.
Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.
Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.
Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.
Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.
În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.
Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.
Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.
De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?
La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.
Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.
Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.
Verdictul final, în decembrie
În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.
Învățământ
Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani
• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari
Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.
La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.
Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.
Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.
Situația burselor la nivelul județului este următoarea:
- 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
- 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
- 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
- 22 de burse pentru mame minore;
- 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.
Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.
Ce sume vor primi elevii
Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.
Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.
După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Mai puțini beneficiari ai burselor de merit
Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.
În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.
La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.
Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.
Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.






















