Social Media

Local

Recomandări pentru vacanțe în siguranță

• pentru a reduce riscul producerii infracțiunilor de furt din locuințe în perioada absenței de la domiciliu, polițiștii recomandă cetățenilor să anunțe doar persoanele de încredere despre plecare • locuința trebuie supravegheată periodic de membri ai familiei • jandarmii vor intensifica măsurile de ordine și siguranță publică în zonele de agrement, parcuri, locuri de joacă, centre comerciale și alte locuri aglomerate

Timp de citire: 5 minute

În perioada vacanței de vară, când mulți cetățeni pleacă de acasă pentru a petrece câteva zile la mare sau la munte, atât în țară cât și peste hotare, indivizi dornici să facă rost de bani nemunciți pot fura din locuințe. Pentru vacanțe în siguranță este important ca oamenii să își asigure casele, să nu lase sume mari de bani în interior și să lase pe cineva de încredere să verifice locuința periodic.

Chiar dacă e vacanţă, tâlharii şi hoţii din locuinţe stau la pândă. Multe furturi din locuinţe sunt comise spontan, favorizate de oportunităţile create de neatenţie sau de neglijenţă. Un hoţ observă un geam deschis, o uşă neasigurată sau lipsa unui sistem de alarmă şi acest lucru îl determină să acţioneze.

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila transmite o serie de recomandări preventive menite să contribuie la protejarea persoanelor și bunurilor, precum și la evitarea situațiilor care pot afecta siguranța personală și familială.

Măsuri pentru siguranța locuinței în perioada concediului

Pentru a reduce riscul producerii infracțiunilor de furt din locuințe în perioada absenței de la domiciliu, cetățenii sunt sfătuiți să informeze despre plecare doar persoane de încredere și să solicite supravegherea periodică a locuinței. Este important ca oamenii să evite păstrarea în locuință a sumelor importante de bani sau a bunurilor de valoare.

Nu trebuie să publice pe rețelele de socializare informații sau imagini din care să rezulte că sunt plecați de acasă, întrucât acestea pot facilita activitatea infracțională.

Pe perioada sejurului, oamenii sunt sfătuiți să asigure permanent ușile și ferestrele camerei de cazare, inclusiv accesul către balcon. Nu lăsați la vedere bunuri de valoare și utilizați seifurile puse la dispoziție de unitățile de cazare.

”Transportați doar sumele necesare pentru cheltuielile curente; în zonele aglomerate, păstrați gențile și obiectele personale aproape de corp și sub supraveghere permanentă; evitați deplasările pe timpul nopții în zone slab iluminate sau izolate”, spun polițiștii.

În cazul deplasărilor cu autoturismul personal, cetățenii sunt sfătuiți să nu lase în interior bunuri vizibile (genți, dispozitive electronice, documente, bani. Autovehiculul trebuie încuiat și sistemele de securitate activate, indiferent de durata absenței.

Siguranța copiilor reprezintă o prioritate

În perioada vacanței, părinții și însoțitorii sunt sfătuiți să nu lase copiii nesupravegheați, în special în locuri aglomerate; să nu permită deplasarea minorilor singuri în zone izolate, trasee montane sau după lăsarea întunericului. Adulții trebuie să se asigure că cei mici cunosc numele părinților, numerele de telefon și datele locului de cazare. Este important ca părinții să îi învețe pe copii să solicite ajutorul unui polițist sau al unui adult de încredere dacă se rătăcesc.

În situația dispariției unui copil, este esențială apelarea imediată a numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

Copiii sunt îndemnați: să circule numai pe trotuar și să traverseze strada exclusiv prin locurile marcate; să evite utilizarea telefonului mobil sau a căștilor în timpul traversării; să nu se joace în apropierea drumurilor circulate, căilor ferate sau cursurilor de apă; să nu accepte bunuri, băuturi sau invitații din partea persoanelor necunoscute; să nu urce în autoturismele unor persoane necunoscute și să nu plece de acasă fără acordul părinților.

În cadrul activităților desfășurate în aer liber, bunurile personale trebuie păstrate permanent în raza vizuală, iar obiectele de valoare nu trebuie lăsate nesupravegheate sau expuse.
Inspectoratul de Poliție reamintește că adoptarea unor măsuri simple de prevenire poate reduce semnificativ riscul victimizării și contribuie la petrecerea vacanțelor în condiții de siguranță.

Jandarmii vin și ei cu recomandări pentru vacanța de vară

Odată cu încheierea anului școlar și începerea vacanței de vară, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila va intensifica măsurile de ordine și siguranță publică în zonele de agrement, parcuri, locuri de joacă, centre comerciale, precum și în toate locurile unde se înregistrează un aflux crescut de persoane.

Pe întreaga perioadă a vacanței, jandarmii vor acționa, independent sau în cooperare cu celelalte structuri și instituțiile cu atribuții în domeniu, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică; prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală.

Jandarmii se vor ocupa de protejarea participanților la activitățile culturale, sportive, recreative, și vor interveni prompt în sprijinul cetățenilor aflați în situații de risc. Vor acționa și pentru creșterea gradului de siguranță al copiilor și tinerilor aflați în vacanță.

Pentru a evita producerea unor incidente nedorite, jandarmii recomandă cetățenilor: să supravegheze cu atenție copiii, în special în locurile aglomerate; să evite implicarea în conflicte și să adopte un comportament responsabil; să respecte regulile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine; să sesizeze de îndată cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 atunci când sunt martorii ori victimele unor fapte antisociale.

Jandarmeria Brăila rămâne permanent în serviciul comunității și va acționa pentru ca toate activitățile desfășurate în următoarea perioadă să se desfășoare în condiții de siguranță.
Mesajul jandarmilor: ”Vă urăm o vacanță de vară plăcută, liniștită și mult succes tuturor elevilor care susțin examene!”.

Local

Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate

• la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au fost prezenți la activitatea desfășurată la Penitenciarul Brăila -«Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare», organizată în scopul prevenirii recidivei în rândul deținuților • în cadrul evenimentului și discuțiilor cu persoane private de libertate a fost promovată responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială • la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui alt eveniment dedicat prevenirii recidivei, șase deținuți au gătit pizza alături de copiii lor

Publicat

în

Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate

Importanța colaborării instituționale în sprijinirea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Jandarmii au fost printre deținuți, cu recomandări care să îi ajute să revină la o viață normală și liniștită după eliberare.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a răspuns invitației Penitenciarului Brăila de a participa la activitatea ”Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare”, dedicată consolidării parteneriatelor dintre instituțiile publice, angajatori și organizațiile comunității.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029.

”Jandarmeria are un rol important în acest demers, prin activitățile de prevenire, menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prin implicarea în proiecte și inițiative care promovează responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială.
Credem că o comunitate mai sigură se construiește nu doar prin intervenție, ci și prin prevenție, educație, colaborare și responsabilitate comună”,
arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Oamenii legii consideră că prin implicarea în astfel de acțiuni preventive, cu participarea tuturor partenerilor instituționali, se poate construi o comunitate mai sigură!

Reintegrarea socială se construiește pas cu pas

Un alt eveniment care face parte din cadrul Strategiei de prevenire a recidivei 2025-2029, coordonat de către specialiștii Serviciului Educație al Penitenciarului Brăila, a avut loc la sfârșitul lunii octombrie.

După cum arată lucrătorii unității de detenție, reintegrarea se constuiește pas cu pas, prin implicare, învățare și oportunități reale de a exersa comportamente pozitive în contexte apropiate de viața din comunitate.

Deprinderea unor abilități practice și consolidarea relațiilor familiale sunt pași importanți în procesul de reintegrare socială.” În acest context, 6 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila, au participat la o activitate educativă desfășurată la Trattoria Ibrail, unde au pregătit pizza alături de copiii lor, sub îndrumarea personalului. Dincolo de experiența culinară, activitatea a reprezentat o oportunitate de a exersa abilități practice, de a-și dezvolta capacitatea de cooperare, comunicarea și lucrul în echipă, dar și de a-și consolida relația cu familia. Educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Înseamnă experiențe care formează deprinderi, responsabilitate și încredere în propriile capacități”, se arată în comunicatul Penitenciaruui Brăila, postat pe adresa de Facebook.

Citește articolul complet

Local

Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi

• de la începutul lunii noiembrie, jandarmii au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 de lei • sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public

Publicat

în

Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi

În perioada 1–9 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, atât în municipiu, cât și în județ.

În acest interval, au fost legitimate, prin intermediul aplicației EDAC, 195 de persoane și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 avertismente și 38 de amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei.

”Sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public. De asemenea, au fost desfășurate 17 activități informativ-preventive în unitățile de învățământ și în spațiul public, atât independent, de către cadrele unității, cât și în cooperare cu partenerii instituționali”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

În ceea ce privește misiunile de ordine publică, au fost executate opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, precum și 100 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cadrul patrulelor mixte.

Prin aceste activități, jandarmii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧