Cultură
Recital de folk, în weekend, la Teatrul “Maria Filloti”
• sâmbătă, Raul Cârstea şi Adi Manolovici vă invită la o seară de folk, de la ora 19.00, la Sala Avantgarde • “SCHIMB URGENT… TREI SURORI” se va juca astăzi, la ora 18.00, la Sala Mare • duminică, 19 noiembrie, de la ora 18.00, tot la Sala Mare, este programat spectacolul “GAIŢELE”
Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Avantgarde, sunteţi invitaţi să revedeţi “doi prieteni, două chitări, două suflete şi un singur mesaj” – Raul Cârstea şi Adi Manolovici- ACOUSTIC GENTLEMEN în REGĂSIRE .
Nume de rezonanţă al folk-ului autohton, membru marcant al Cenaclului Flacăra şi colaborator apropiat al lui Adrian Păunescu, ale cărui versuri cu mândrie le cântă, Raul Cârstea uimea lumea muzicală în 2013, cu apariţia unuia dintre cele mai apreciate albume folk apărute după decembrie 89 – Delta Lunară. Nu întâmplător piesa care dă numele albumului a fost declarată piesa anului la Gala Premiilor Muzicale Radio România. De data aceasta, Raul Cârstea va prezenta atât compoziţii mai vechi, cât şi piese noi, alături de unul dintre marii chitarişti ai momentului, Adrian Manolovici, muzician complex, compozitor, profesor, orchestrator. Prospeţimea orchestraţiilor şi întrepătrunderea stilurilor interpretative ale celor doi, dublată de alegerea unor versuri de un bun gust desavârşit, recomandă viitorul album al celor doi ca pe o viitoare nouă revelaţie a muzicii folk din România.
O comedie aspră şi o satiră socială
Teatrul Maria Filotti vă invită vineri, 17 noiembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare, la spectacolul SCHIMB URGENT …TREI SURORI, o comedie aspră americană, contemporană, de Nagle Jackson.
Regia artistică este semnată de managerul teatrului, Lucian Sabados, scenografia aparţine lui Gheorghe Mosorescu, coregrafia a fost realizată de Liliana Stan, iar aranjamentele muzicale sunt concepute de compozitorul şi pianistul Cornel Cristei. Spectacolul “Schimb urgent…trei surori” aduce la rampă o distribuţie de îndrăgiţi şi talentaţi actori precum: Monica Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Corina Borş, Cătălina Nedelea, Emilia Mocanu, Adrian Ştefan, Flori Popa, Dan Moldoveanu şi Alexandru Marin, alături de mai vechiul colaborator, Lucian Pînzaru, actor al dramaticului gălăţean.
Spectacolul “Schimb urgent …trei surori “ propune o poveste de o mare actualitate politico – socială, un capitol de istorie recentă, o dramă ce se urmăreşte cu sufletul la gură, având ca fundal spaţiul unui teatru academic rus, înainte şi după glasnost. Asemănările cu destinul artelor spectacolului din România de după revoluţia din 1989 sunt frapante şi crează o emoţie puternică, atât pe segmentul comic, cât şi pe cel de dramă.
Duminică, 19 noiembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare sunteţi aşteptaţi să vizionaţi spectacolul GAIŢELE de Al. Kiriţescu, regia Radu Nichifor.
“Gaiţele”, premiera stagiunii 2010-2011, este un spectacol apreciat de public şi a fost prezent în Festivalul de teatru Euroart, Iaşi în 2012, precum şi la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi în 2013, unde Ramona Gângă a primit premiul EX AEQUO pentru cea mai buna actriţă în rol secundar.
Cu o distribuţie de excepţie: Monica Ivaşcu, Flori Popa, Cătălina Nedelea, Ramona Gângă Terente, Elena Andron, Dan Moldoveanu, Zane Jarcu, Marcel Turcoianu, Valentin Terente, Corina Borş , Camelia Dilbea spectacolul se adresează în egală masură atât tinerei generaţii, cât şi publicului matur, avizat şi dornic de comedie. Regizorul Radu Nichifor merge dincolo de umorul replicilor şi situaţiilor, iar textul aduce pe scenă, la vedere, o lume autentică, deloc prăfuită şi „foarte actuală”. Scenografia şi costumele sunt realizate de Vioara Bara, iar muzica aparţine lui Cornel Cristei.
“Gaiţele” este o satiră socială, după cum o numeşte Kiriţescu, “în care m-am străduit, cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toata hâda ei goliciune”. Este considerată cea mai bună comedie românească, care stă cu cinste alături de toate comediile lui Caragiale. Publicului brăilean i se promite un spectacol care va stârni hohote de râs şi va aduce buna-dispoziţie, prin însăşi simplitatea jocului actoricesc.
Cultură
„Emokid”. Atelier de educație emoțională la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, prin Secția pentru Copii. Ludotecă invită copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani la Atelierul de educație emoțională EmoKid, coordonat de Mari Tatomir, consilier pentru dezvoltare personală.
Cei mici sunt așteptați marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 16:30, la primul atelier Emokid, intitulat: „Detectivii emoțiilor – misterul celor 5 chei”.
Și pentru ca fiecare copil să se bucure de experiență și să participe activ, numărul locurilor este limitat la maximum 10 copii. Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa sectiacopiibjbraila@gmail.com. Informații suplimentare: Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar – Secția pentru Copii. Ludotecă, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.
Ce se ascunde în spatele emoțiilor noastre? Cum le recunoaștem, cum le înțelegem și cum învățăm să le exprimăm? Pornind de la aceste întrebări, cei mici vor deveni „detectivi ai propriilor emoții” și vor porni într-o aventură plină de provocări, jocuri și descoperiri.
Prin povești, jocuri interactive, discuții și activități de grup, copiii vor avea ocazia să exploreze lumea emoțiilor, să își dezvolte încrederea în sine, empatia și capacitatea de comunicare, descoperind, totodată, cât de importante sunt prietenia și relațiile frumoase cu cei din jur, ne-au transmis reprezentanții Bibliotecii publice.
„Sunt și mamă, iar experiența de a-mi crește propriul copil m-a apropiat și mai mult de universul celor mici. Îmi place să lucrez cu copiii, să le descopăr curiozitatea, sinceritatea și felul unic în care își exprimă emoțiile. Din această pasiune s-a născut EmoKid, un proiect prin care îmi doresc să îi ajut pe copii să își recunoască și să își înțeleagă emoțiile, să capete încredere în ei și să construiască relații frumoase cu cei din jur. Cred că cei mici învață cel mai bine atunci când se simt ascultați, înțeleși și încurajați.
De aceea, atelierele mele îmbină poveștile, jocurile și activitățile interactive, transformând învățarea într-o experiență plăcută și plină de descoperiri”, a declarat Mari Tatomir, consilier pentru dezvoltare personală, inițiatoarea proiectului EmoKid.
Cultură
Start înscrieri la Concursul Județean „Tradiții și obiceiuri” – ediția a V-a
• materialele pentru concurs pot fi trimise până pe data de 7 decembrie 2026 • fiecare concurent va interpreta o colindă/mai multe colinde la alegere specifică zonei de proveniență sau va prezenta un obicei specific localității pe care o reprezintă în concurs
Având drept scop valorificarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor strămoșești din zona Brăilei, Consursul Județean „Tradiții și obiceiuri” (ediția a V-a), organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, împreună cu autoritățile județene și municipale, își așteaptă candidații.
Concursul se adresează tuturor categoriilor de vârstă din municipiul și județul Brăila, având ca obiective declarate conservarea și promovarea colindelor, datinilor și a obiceiurilor strămoșești din zona Brăilei, cu o valoare artistică specifică zonelor din județ din care provin participanții și păstrarea tradițiilor și a entității noastre naționale.
Numărul maxim de concurenți admiși în concurs va fi de opt, iar timpul alocat fiecărei evoluții/concurent este de 10 minute.
Dosarul de preselecție va conține următoarele: copie după cartea de identitate/certificat de naștere a fiecărui concurent, fie înscris individual în concurs, fie ca parte din ansamblu/formație/clasă; fișa de înscriere; declarația privind protecția datelor cu caracter personal; materialul video-audio în format MP3/MP4 și/sau WMA.
Materialele necesare înscrierii la preselecție vor fi transmise la adresa de email: festival.braila@gmail.com, până la data de 7 decembrie 2026. Materialul înscris în preselecție va fi același și pentru concurs, iar rezultatul preselecției va fi adus la cunoștința participanților în data de 9 decembrie 2026.
Potrivit Regulamentului, fiecare concurent va interpreta o colindă/mai multe colinde la alegere (cu încadrare în timpul alocat evoluției) specifică zonei de proveniență sau va prezenta un obicei sau o tradiție specifică localității din județ pe care o reprezintă (scenetă, scurt program artistic etc).
Data de desfășurare a concursului este 16 decembrie 2026, într-o locație ce urmează a fi stabilită de organizatori.
Premiile concursului „Tradiții și obiceiuri” sunt următoarele: Premiul I -1.200 lei, Premiul II – 1.000 lei, Premiul III – 800 lei și Premiul special al CJCPCT Brăila -600 lei.






















