Social Media

Local

Reacţie controversată a unei poliţiste locale faţă de un tupeist – pericol public

Timp de citire: 5 minute

• un individ i-a sfidat, zilele trecute, pe brăilenii care stăteau la coadă pentru a-şi plăti taxele şi impozitele • bărbatul în vârstă de 27 de ani a refuzat să stea la rând, la fel ca toată lumea, pe motiv că are de plătit doar “un leu” • după ce a fost apostrofat de cetăţeni, individul a început să devină agresiv şi să profereze ameninţări • pentru ca incidentul să nu degenereze, poliţistul local care asigură ordinea în instituţie l-a condus pe bărbatul recalcitrant în faţă, la ghişeu • atitudinea sa i-a indignat şi mai tare pe unii dintre cei prezenţi • conducerea Poliţiei Locale spune însă că agentul a procedat profesionist deoarece individul este cunoscut ca având afecţiuni psihice, iar când intră în criză devine foarte violent
 
Un incident petrecut miercuri, 21 martie, la centrul de încasări impozite şi taxe de pe bulevardul Cuza i-a indignat pe cei care stăteau la coadă pentru a-şi achita dările către stat. Totul a fost provocat de un individ tupeist căruia i s-a părut mult sub demnitatea lui să aştepte la rând, la fel ca toată lumea, insistând să fie lăsat să intre în faţă, pe motiv că ar avea de plătit doar “un leu”, taxă pentru eliberarea unei cărţi de identitate provizorie. Felul cum a intervenit politistul local care asigura paza instituţiei a “pus paie pe foc”, sporind nemulţumirea unora dintre cei prezenţi. Pentru ca lucrurile să nu degenereze, poliţista care asigura ordinea în instituţie l-a condus pe bărbatul recalcitrant la ghişeu, permiţându-i astfel să nu mai stea la coadă la fel ca restul celor prezenţi. Gestul său a sporit indignarea brăilenilor aflaţi la rând. Se pare, totuşi, că agentul a avut un motiv temeinic pentru a proceda în acest mod: bărbatul este cunoscut ca având afecţiuni psihice, iar când intră în criză devine foarte violent.
Un martor ocular ne-a relatat felul cum s-au petrecut lucrurile, prin intermediul unei sesizări trimise pe adresa redacţiei: “Poveste despre spiritul civic şi simţul datoriei: În ziua de 21 martie 2018, între orele 11:00-12:00, la ghişeele pentru plata impozitelor locale de pe bulevardul Cuza era o coadă considerabilă, ca de obicei. La un moment dat, apare un tânăr de circa 25 – 30 de ani, brunet, îmbrăcat în jeanşi, pantofi sport negri cu motive florale, geacă grena închis cu pepit, cu barbă. Nerăbdător, acesta trece de toţi cetăţenii care stăteau la coadă şi se îndreaptă spre ghişeu. La insistenţele cetăţenilor, acesta se aşează la rând, după care devine foarte nervos. Afirmă că are de plătit doar un leu şi că vrea musai să plătească.
Un domn în vârstă îl apostrofează, văzând că insistă să nu stea la rând. Simţindu-se jignit, individul se adresează acelui domn în vârstă, spunându-i că abia s-a eliberat din Penitenciar şi că, dacă îl va întâlni pe stradă, îl va «jmenui». După multe discuţii, poliţistul local (o doamnă) însărcinat cu ordinea în cadrul acelei instituţii, l-a condus pe individul nerăbdător la ghişeu, pe lângă toţi cetăţenii care aşteptau la rând, achitându-şi taxa. La nedumerirea casierei care nu pricepea de ce a trebuit ca individul să nu aştepte la rând, poliţistul local a spus doar:«Lăsaţi-l…»“, ne-a povestit persoana indignată de modul cum a decurs acest incident şi de felul cum a acţionat poliţistul local aflat la datorie.
Cotidianul nostru a solicitat un punct de vedere de la conducerea Poliţiei Locale. Directorul acestei instituţii, Georgică Tănase, s-a declarat convins că poliţistul local a acţionat corect, oferindu-ne şi o explicaţie a acestui fapt. “Persoana care a provocat acel incindent este cunoscută ca având afecţiuni psihice. Este vorba despre brăileanul Mihai D., în vârstă de 27 de ani. Această persoană, dacă nu este calmată în momentele sale de criză, se comportă extrem de violent, se loveşte cu capul de obiecte, se automutilează. Comportamentul său este cunoscut de agenţii Poliţiei Locale şi de cei ai Poliţiei Naţionale, deoarece a provocat mai multe incidente, fiind condus în repetate rânduri la Spitalul de Psihiatrie. Având în vedere aceste antecedente, poliţistul local a acţionat profesional, procedând la calmarea persoanei pentru evitarea degenerării situaţiei. De altfel, cei mai mulţi dintre cei prezenţi au înţeles cum stau lucrurile, fiind de acord ca Mihai D. să fie lăsat să îşi achite taxa înaintea celor care stăteau la rând”, ne-a declarat directorul Tănase.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧