Social Media

ADMINISTRAȚIE

Răscoală împotriva “Pui la Jar”

Timp de citire: 7 minute

• locatarii din blocurile situate în intersecţia străzii Şcolilor cu bulevardul Independenţei se declară exasperaţi de fumul şi mirosul de carne arsă generate de fast-food-ul “Pui la Jar” • după cum spune consilierul judeţean Simona Drăghincescu, care se numără printre brăilenii direct afectaţi de această problemă, s-au făcut nenumărate sesizări către organele statului, dar fără niciun efect • doar Primăria a reacţionat, iar în urma măsurilor luate de aceasta, există în prezent o sentinţă judecătorească prin care se aprobă suspendarea activităţii firmei reclamate • conducerea Primăriei spune, însă, că în cazul de faţă doar ANAF poate pune în aplicare măsura închiderii localului • “ANAF a fost sesizat să pună în aplicare măsurile legale, dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic”, spune viceprimarul Alexandru Jantea
 
Printr-un comentariu postat recent pe site-ul cotidianului nostru, la un articol pe tema fumului de grătar din Grădina Mare, consilierul judeţean Simona Drăghincescu a ţinut să semnaleze faptul că astfel de situaţii sunt întâlnite nu doar în zonele de promenadă ci şi în zonele rezidenţiale ale municipiului. Concret, Drăghincescu s-a referit la fast-food-ul “Pui la Jar”, deschis în urmă cu mai bine de un an pe Str. Şcolilor, aproape de intersecţia cu Bdul. Independenţei. Aşa cum sugerează şi denumirea, în localul respectiv se prepară intens carne de pui pe tăciuni încinşi. Dincolo de savoarea pe care, probabil, o oferă această metodă, problema cu care se confruntă locatarii blocurilor din jur este dată de fumul şi de mirosul generat de carnea friptă pe grătar. Simona Drăghincescu, care locuieşte într-un bloc învecinat, spune că situaţia este insuportabilă, în contextul în care, de dimineaţă, la 8.00, până seara târziu, la ora 23.00, apartamentele trebuie ţinute cu ferestrele închise, pentru a nu fi invadate de poluarea olfactivă. De altfel, potrivit consilierului judeţean, asociaţiile de proprietari din zonă au făcut numeroase sesizări către autorităţile statului, sesizări care, până în prezent, au rămas fără niciun efect. “Toate instituţiile acestea din Brăila au devenit NESIMŢITE? Singura care a reacţionat dintre toate autorităţile este Primăria Brăila, în rest tăcerea e maximă, toţi au vată în nas când trec pe acolo. Astea sunt autorităţile plătite din banii noştri? TOŢI mâncaţi pui la jar, TOŢI sunteţi corupţi? Nu simte NIMENI mirosul ÎNGROZITOR ce ajunge până la etajul10 şi uneori chiar până la Primărie sau Tribunal, dacă bate vântul într-un anumit fel? NU vede nimeni cum se transportă sacii cu pui, cum duc sacii cu pui, cum duc produsele cu nişte maşini după care cad tablele, înscrise în Bulgaria de noi ce sunt? Nu vede nimeni că este foc deschis şi acolo au fost deja două incendii?”, se întreabă retoric Simona Drăghincescu, cu vehemenţa care-i este caracteristică uneori.
Mirosul despre care vorbeşte aceasta este cât se poate de evident în intersecţia respectivă, în anumite momente ale zilei, asta în ciuda faptului că proprietarii localului au montat o instalaţie care ar trebui să filtreze fumul generat de cuptorul din interior. 
 
Garda de Mediu şi Direcţia Veterinară spun că nu e de competenţa lor
Numeroasele sesizări formulate de locatarii blocurilor din zonă au ajuns atât la autorităţile de mediu cât şi la cele sanitar veterinare sau de sănătate publică. Din punctul de vedere al instituţiilor respective, însă, problema fumului şi a mirosului nu este de competenţa lor. “Activitatea respectivului agent economic nu necesită autorizaţie de mediu, prin urmare nu intră în aria de competenţă a Gărzii de Mediu”, ne-a declarat, succint, comisarul şef Carmen Tudorache. Totuşi, în vara anului trecut, comisarii de mediu au efectuat o acţiune de control, în urma căreia au dispus montarea unor filtre mai performante. “Urmare acelei inspecţii, agentul economic s-a conformat şi a achiziţionat o instalaţie de filtrare, în luna septembrie a anului trecut. Verificările făcute la faţa locului la vremea respectivă au relevat faptul că instalaţia este eficientă”, ne-au declarat surse din cadrul Gărzii de Mediu Brăila. Tot de acolo am aflat că patronii localului respectiv ar intenţiona să monteze un coş de fum care să depăşească în înălţime toate blocurile din zonă. Burlanul respectiv ar trebui prins de peretele exterior al blocului turn din intersecţie, dar asociaţia de proprietari nu îşi dă acceptul pentru această operaţiune.
În urma reclamaţiilor primite în ultima perioadă s-a mai făcut, recent, un control la faţa locului, constatându-se că în zonă continuă să persiste mirosul de carne arsă. Chiar şi aşa, în contextul în care mirosul nu este considerat un factor de poluare, comisarii de mediu nu au putut să se “lege” de agentul economic respectiv decât pe alte teme, care ţin de legislaţia de protecţie a mediului. Astfel, patronilor li s-a pus în vedere să îşi achite cotizaţia legală la fondul de mediu şi să ţină o evidenţă mai strictă a gestiunii deşeurilor.
Nici Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) nu a putut să ia nicio măsură împotriva mirosului generat de “Pui la Jar”. “Noi nu putem interveni în problema fumului sau mirosului. Inspectorii veterinari urmăresc dacă blocul alimentar întruneşte condiţiile de igienă sanitară veterinară sau dacă puii gătiţi acolo provin din unităţi de producţie autorizate veterinar. În condiţiile în care unitatea a întrunit aceste aspecte, i-a fost acordată autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare”, ne-a declarat Gicu Drăgan, directorul DSVSA Brăila.
 
Primăria a cerut închiderea firmei, însă ANAF întârzie să pună în aplicare măsura
Singura instituţie care a luat efectiv măsuri împotriva localului “Pui la Jar” a fost Primăria Brăila, prin intermediul Poliţiei Locale. Asta în contextul în care respectiva unitate de alimentaţie publică funcţionează pur şi simplu fără autorizaţie eliberată de Primărie. Astfel, Poliţia Locală a aplicat, în iunie 2016, o sancţiune în valoare de 2.000 lei, iar în august 2016, pentru că firma îşi continua activitatea deşi nu rezolvase problema autorizaţiei, i s-a mai dat o amendă de 1.000 lei, dispunându-se totodată suspendarea activităţii până la intrarea în legalitate. Patronii localului au contestat în instanţă măsura suspendării, urmând un proces pe rol care a durat până în aprilie 2017, când Judecătoria Brăila a respins contestaţia, menţinând măsura aplicată de Poliţia Locală. “În urma acestei sentinţe, Poliţia Locală a sesizat ANAF (Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală n.n.) să confişte încasările făcute din momentul când a fost dat verdictul, mai exact din data de 27 aprilie, şi să pună sigiliu pe uşa localului. Primăria nu poate închide efectiv activitatea unei firme. O astfel de măsură poată fi luată doar de Pompieri, de Sanepid sau de ANAF. În cazul de faţă, vorbim despre o firmă care desfăşoară ilegal o activitate comercială, deoarece nu are autorizaţie de funcţionare. Şi nu are autorizaţie de funcţionare fiindcă vecinii nu şi-au dat acceptul pentru derularea unei astfel de activităţi lângă locuinţele lor. Acesta este motivul pentru care Primăria nu a dat autorizaţie, dar cu toate astea firma funcţionează în continuare. Încă aşteptăm ca ANAF să ia măsura închiderii acestei unităţi”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Jantea.

ADMINISTRAȚIE

Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag

• acesta a preluat, recent, fotoliul rămas gol în Consiliul Local Municipal Brăila, după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag, care a încetat din viață în data de 9 septembrie • Cătălin-Adrian Tudorie are 35 de ani și a activat în domeniul proiectării industriale și în cel al logisticii • după depunerea jurământului, Tudorie a preluat și locurile deținute de Boșneag în Comisia de specialitate nr. 2 și în CA-ul de la Liceul ”Anghel Saligny” • în aceeași ședință, consilierii au aprobat vacantarea locului social-democratului Adrian-Ștefan Tâmplaru, care a demisionat pe motive de incompatibilitate

Publicat

în

Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag

Schimbări la nivelul Consiliului Local Municipal Brăila. În ședința ordinară a instituției din 30 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a PSD-istului Cătălin-Adrian Tudorie. Acesta a ocupat poziția 19 pe lista cu care PSD Brăila s-a înscris în lupta pentru Consiliul Local Municipal în timpul Alegerilor Locale din 2024. Social-democratul are 35 de ani, este inginer mecanic proiectant și a preluat fotoliul rămas gol după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag din 9 septembrie.

Așa cum reiese din CV-ul lui Cătălin Tudorie, tânărul a absolvit Facultatea de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, specializarea ”Mașini-Unelte și Sisteme de Producție”, în cadrul Universității Politehnica din București. De asemenea, a absolvit cursurile de masterat tot în domeniul ”Mașini și Sisteme de Producție”, în cadrul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, București.

Începând cu luna noiembrie 2022, acesta activează pe poziția de consultant în sisteme logistice în cadrul companiei ”Jungheinrich” România (sector de activitate logistică industrială). Înainte, din iunie 2018 și până în octombrie 2022 a fost inginer mecanic proiectant în cadrul ”Simerom Engineering” (domeniul Petrol și gaze).

Tudorie, membru în Comisia de specialitate nr. 2 de administrare a domeniului public și privat

Tot cu această ocazie, membrii CLM Brăila au aprobat un alt proiect privind modificarea HCLM Brăila nr. 614 din 30 octombrie 2024 referitoare la numărul, domeniile de activitate și componența nominală a comisiilor de specialitate din cadrul CLM Brăila, cu modificările și completările ulterioare. Mai precis Cătălin-Adrian Tudorie a fost validat ca membru în Comisa de specialitate nr. 2 (de administrare a domeniului public și privat, de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură), în locul lui Sorin Boșneag. Din aceasta mai fac parte Răzvan-Ionuț Orzan, Silvia Bobi de la PSD, Daniela-Elena Rădulescu (AUR) și Cristian-Laurențiu Ioan (PNL).

De asemenea, a fost modificată și hotărârea nr. 466 din 7 septembrie 2026, referitoare la desemnarea consilierilor locali municipali în Consiliile de Administrație și în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Brăila. Și aici, Tudorie a fost nominalizat pentru a face parte din CA la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, alături de Daniel Tudose și din Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației la aceeași unitate de învățământ, ambele poziții deținute în trecut de Boșneag.

Reamintim că mandatul de consilier municipal al social-democratului Sorin-Eugen Boșneag a încetat de drept pe 28 septembrie, tot printr-o hotărâre a CLM, ca urmare a decesului acestuia.

Un alt consilier municipal PSD Brăila a demisionat

Este vorba despre Adrian-Ștefan Tîmplaru (ofițer monitorizare, licențiat în relații internaționale și studii europene) care a ocupat poziția 15 pe lista cu care PSD s-a înscris în Alegerile Locale din 2024. Mai precis, membrii CLM Brăila au constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Adrian-Ștefan Tîmplaru, ca urmare a aplicării prevederilor art. 204, alin. (2), lit. a) din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor, social-democratul și-a depus demisia în data de 14 octombrie 2026, invocând apariția unei stări de incompatibilitate.

”Această hotărâre este motivată de recentele modificări legislative apărute în cadrul regimului juridic al incompatibilităților specifice funcțiilor și calităților pe care le dețin. Aceste noi prevederi legale au creat o stare de incompatibilitate care nu era prevăzută și nu exista la data depunerii candidaturii sau la momentul validării mandatului meu în urma alegerilor locale din anul 2024”, a scris Tîmplaru în demisie.

Precizăm că următorul membru supleant pe lista PSD-iștilor la CLM Brăila este Cătălin- Ștefan Aramă, economist (Analist IT), care ocupă poziția nr. 20.

Toate proiectele amintite au fost aprobate în ședința de la finele lunii octombrie cu unanimitate de voturi.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Fără impozite pentru balcoanele închise!

• în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au susținut în Parlament noul Cod al Urbanismului, ale cărui prevederi au stârnit controverse privind impozitarea balcoanelor închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că a găsit o soluție legală pentru ca proprietarii să nu plătească în plus • edilul spune că nu este de acord cu măsurile care împovărează populația și transmite că administrația locală trebuie să fie de partea oamenilor

Publicat

în

Fără impozite pentru balcoanele închise!
Bucureștiul a venit cu taxele, primarul Dragomir cu soluția

Subiectul a ajuns în atenția publică după ce prevederile noului Cod al Urbanismului, adoptat în luna august, au readus în discuție situația balcoanelor închise la bloc. Mai exact, reglementările referitoare la modificările aduse construcțiilor și la intrarea acestora în legalitate au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care ar putea fi tratate apartamentele ale căror balcoane au fost închise cu tâmplărie și geamuri.

Controversa are și o componentă politică. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, proiectul noului Cod al Urbanismului a fost asumat la nivelul Ministerului Dezvoltării, inițial în mandatul lui Cseke Attila (UDMR). În Parlament, proiectul a beneficiat de susținerea majorității formate din PSD, PNL, USR și UDMR, formațiuni care au contribuit la adoptarea acestuia.

Astfel, deși prevederile legislative au fost prezentate în contextul reformei urbanismului și al îndeplinirii unor obiective asumate prin PNRR, efectele unor dispoziții au ajuns să provoace îngrijorare în rândul proprietarilor de apartamente.

Una dintre cele mai discutate probleme este cea a balcoanelor închise și a posibilelor obligații fiscale sau administrative care ar putea apărea. Pentru foarte mulți proprietari, închiderea balconului nu a reprezentat un moft sau o investiție de lux, ci o necesitate.

Oamenii au făcut aceste modificări pentru a-și proteja locuințele de frig, zgomot, praf și intemperii, dar și pentru a câștiga un spațiu suplimentar util familiei. În multe blocuri din Brăila, balcoanele închise au devenit o realitate întâlnită de-a lungul anilor în numeroase apartamente.

În acest context, posibilitatea ca proprietarii să ajungă să plătească impozite duble sau să fie obligați să parcurgă proceduri administrative costisitoare pentru intrarea în legalitate a stârnit nemulțumire și numeroase întrebări.

Primarul Brăilei intervine și transmite că locuitorii orașului nu vor fi puși să plătească în plus

În timp ce noul Cod al Urbanismului, susținut în Parlament de PSD, PNL, USR și UDMR, a adus în discuție posibile costuri suplimentare pentru proprietarii de apartamente cu balcoane închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că nu este de acord cu aceste prevederi și că a identificat o soluție legală pentru ca brăilenii să nu plătească impozite duble sau taxe suplimentare.

Reacția primarului Viorel Marian Dragomir a venit printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care edilul și-a exprimat dezacordul față de această posibilitate și a anunțat că Primăria Brăila a identificat o soluție legală pentru rezolvarea situației.

”La Brăila, nu vor plăti impozit dublu cei care și-au închis balconul! Nu sunt de acord cu ce s-a decis la București! Am și găsit soluția!”, a transmis acesta. Edilul a criticat ideea unor obligații fiscale suplimentare pentru proprietarii care și-au închis balcoanele, subliniind că o asemenea măsură ar fi nedreaptă pentru familiile care au făcut aceste modificări din motive practice.

”Un balcon închis nu este un lux, ca să fie clar! Este o necesitate pentru confortul și liniștea unei familii”, a punctat Viorel Marian Dragomir. Primarul a explicat și care ar fi fost consecințele financiare pentru proprietari în cazul în care nu s-ar fi găsit o soluție. Pe lângă posibilitatea majorării impozitului pe apartament, oamenii ar fi putut fi nevoiți să suporte cheltuieli importante pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții, expertize tehnice, proiecte și avize.

Mai mult, toate aceste demersuri ar fi presupus timp pierdut și parcurgerea unor proceduri birocratice deloc simple pentru cetățeni. Potrivit primarului, taxele aferente unor astfel de documentații ar fi putut ajunge la valori de zece ori mai mari, ceea ce ar fi însemnat o povară suplimentară pentru proprietari.

”Administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”

Într-o perioadă în care fiecare cheltuială contează, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, vine în sprijinul locuitorilor care și-au închis balcoanele și anunță că a găsit o soluție legală pentru ca aceștia să nu fie împovărați cu impozite duble și taxe suplimentare. Edilul spune răspicat că nu este de acord cu măsurile care afectează bugetul familiilor și că administrația locală trebuie să lucreze în interesul oamenilor.

Viorel Marian Dragomir a transmis că administrația locală trebuie să fie de partea cetățenilor și să caute soluții atunci când apar probleme care le pot afecta bugetul familiei.

Acesta a afirmat că nu este normal ca oamenii să fie puși în situația de a suporta costuri suplimentare pentru o modificare pe care mulți au făcut-o cu ani în urmă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit. ”Cât timp sunt eu primar, la Brăila facem administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”, a afirmat edilul. Acesta a ținut să sublinieze că poziția sa nu este una singulară, amintind că și în timpul pandemiei, dar și în alte situații în care deciziile luate la nivel central au afectat comunitatea locală, a ales să se opună măsurilor pe care le-a considerat nedrepte pentru brăileni.

Viorel Marian Dragomir susține că mandatul său este dedicat modernizării orașului, schimbării în bine a Brăilei și găsirii unor soluții în beneficiul comunității, nu introducerii unor noi piedici birocratice sau poveri financiare pentru locuitori.

Viorel Marian Dragomir a insistat asupra faptului că soluția identificată de Primăria Brăila este una legală și sigură, astfel încât proprietarii care și-au închis balcoanele să nu fie obligați să suporte cheltuieli suplimentare.

Reacția brăilenilor: peste 2.400 de aprecieri și mai mult de 600 de distribuiri în doar câteva ore

Interesul pentru acest subiect este confirmat și de reacțiile din mediul online. Postarea primarului a strâns, în numai câteva ore, peste 2.400 de aprecieri și a fost distribuită de peste 600 de ori. Numărul mare de reacții arată cât de importantă era această clarificare pentru locuitorii municipiului.

Brăilenii au urmărit subiectul cu interes, iar distribuirea masivă a mesajului demonstrează că informația era una așteptată și că situația îi preocupa pe numeroși proprietari de apartamente. Într-o perioadă în care cheltuielile gospodăriilor sunt tot mai atent calculate, perspectiva unor noi taxe sau a unor obligații financiare suplimentare nu putea trece neobservată.

Tocmai de aceea, anunțul edilului a reprezentat un răspuns la o preocupare reală a comunității. Dincolo de disputa privind prevederile legislative adoptate la nivel central, mesajul transmis de primarul Brăilei pune în prim-plan o problemă concretă a oamenilor: nevoia de a nu fi împovărați cu noi taxe și proceduri pentru propriile locuințe.

Viorel Marian Dragomir a încheiat mesajul reafirmând că administrația locală își va continua proiectele de modernizare a orașului, dar fără a ignora problemele de zi cu zi ale brăilenilor.

”Continuăm împreună să construim pentru Brăila, nu să demolăm balcoane și să plătim dublu sau de zece ori!”, a transmis primarul.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧