Social Media

Local

Procurori îngropaţi de dosare

Timp de citire: 8 minute

• situaţia la parchetele brăilene este una critică, în condiţiile în care jumătate din posturile de procuror sunt vacante • mai mult, din semestrul II 2017, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila posturile de procuror sunt ocupate în proporţie de doar 34 % • la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, patru procurori au avut de soluţionat anul trecut peste 14.000 de dosare • dacă situaţia se acutizează în 2018, s-ar putea ajunge la blocarea activităţii parchetului • în 2017, PT Brăila s-a situat pe locul I pe ţară la media dosarelor soluţionate/procuror, iar PJ Brăila pe locul III (din totalul de 176 parchete) cu aproape 1.000 de dosare soluţionate/procuror • există şi veşti bune: anul trecut, s-a înregistrat o scădere a ratei criminalităţii 
 
Lipsă acută de procurori la parchetele brăilene.
De mai bine de un deceniu – situaţia ne-a fost semnalată, în anii trecuţi, şi de prim-procurorul Fănel Mihalcea, care a atras primul atenţia – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi Parchetul de pe lângă Judecătorie funcţionează la “cote de avarie”, cu jumătate din numărul de procurori necesari, în condiţiile în care schema de personal – care prevede 33 de posturi de procuror pentru tot judeţul! – este aceeaşi de la revoluţie, iar volumul de muncă a crescut de câteva ori. Asta în condiţiile în care, la Brăila, un singur procuror soluţionează câte 1.000 de dosare pe an, adică în jur de trei dosare pe zi!
La ora actuală, sunt în jur de 15 procurori pentru cei peste 350.000 de locuitori ai judeţului, incluzând municipiul Brăila, oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei şi 40 de comune. Pe lângă muntele de dosare pe care le au de soluţionat, procurorii se ocupă şi de plângeri, petiţii şi audienţe. Nu e de mirare că, de ani buni, se face coadă la parchet.
Potrivit statisticilor, în anul 2017, la parchetele brăilene – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi Parchetele de pe lângă Judecătoriile Brăila, Făurei şi Însurăţei – au fost înregistrate un număr de 22.024 cauze penale. Până la data de 31 decembrie 2017, cei câţiva procurori au soluţionat peste 10.000 de dosare, întocmind, totodată, 579 de rechizitorii de trimitere în judecată. Totodată, 66% din totalul cauzelor au fost soluţionate prin clasare şi 28% prin renunţare la urmărirea penală.
Anul trecut, procurorii brăileni au trimis în judecată nu mai puţin de 742 de inculpaţi, din care 41 de inculpaţi minori. Pentru alţi 2.029 suspecţi/inculpaţi au fost emise soluţii de netrimitere în judecată. De asemenea, la sfârşitul anului 2017, rămăseseră nesoluţionate aproape 7.000 de cauze cu autori cunoscuţi şi 2.105 cauze cu autori necunoscuţi (AN). Mai trebuie precizat faptul că, din totalul inculpaţilor trimişi în judecată în anul 2017, 167 au fost cercetaţi pentru infracţiuni contra persoanei (16 pentru omor şi 9 pentru ucidere din culpă).
 
Procurorii vin, obţin gradul, apoi părăsesc Brăila
Problema lipsei de personal persistă de mai bine de un deceniu şi a fost adusă la cunoştinţa şefilor ierarhici, fără a putea fi rezolvată. În realitate este chiar mai rău: la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila schema este ocupată în proporţie de doar 34%.  
“Problema lipsei de procurori este una veche de circa 10 ani. Media de 54,55% pe care am prezentat-o la bilanţ, este media pe toate unităţile de parchet. În realitate, însă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, din al doilea semestru al anului 2017, procentul de ocupare a schemei de personal a fost de 34%. Cu toate acestea, rezultatele obţinute de procurori au fost foarte bune, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Aceste rezultate au fost apreciate de conducerea Parchetului Curţii de Apel Galaţi şi denotă eforturile susţinute depuse de procurorii noştri, care îşi exercită cu pasiune profesia”, ne-a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Georgica Ciuciumiş.
Potrivit statisticilor, în anul 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila s-a situat pe locul I pe ţară, în ceea ce priveşte media dosarelor soluţionate/procuror, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a ocupat locul III, la aceeaşi indicatori, din totalul de 176 parchete din toată ţara.
Cât priveşte penuria de magistraţi procurori, conducerea PT Brăila precizează că, pentru ocuparea posturilor vacante, a fost organizat, în toamna anului trecut, un concurs în urma căruia s-a ocupat un singur post de procuror. Alţii au plecat, însă, în cursul anului pentru simplul fapt că nu sunt brăileni.
“Procurorii se înscriu la concurs, dobândesc gradul, dar, nefiind din zona Brăilei, tind să ajungă în zona de unde provin. După câteva luni, li se admite cererea de transfer la alte unităţi”, ne-a precizat prim-procurorul PT Brăila, Georgica Ciuciumiş. Există, însă, şi veşti bune.
“Un semnal îmbucurător ar fi scăderea ratei criminalităţii la nivelul judeţului Brăila, ceea ce denotă faptul că s-a acordat o deosebită atenţie activităţii de prevenţie. În anul 2017, colaborarea cu instanţele de judecată, cu CSM, cu Baroul de Avocaţi Brăila şi cu IPJ a fost foarte bună. Trebuie să vă spun că, pe lângă activitatea de soluţionare a cauzelor, procurorii desfăşoară multe alte activităţi necuantificate, cum ar fi plângeri, petiţii, audienţe”, ne-a precizat sursa citată.
 
Lipsa de procurori poate duce la blocarea activităţii parchetului
Problema lipsei de personal ne-a fost sesizată şi de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, Marinela Coşniţă:
“PJ Brăila este unitatea de parchet care funcţionează aproape constant cu schema de procurori incompletă, uneori la jumătate sau mai puţin de jumătate din numărul posturilor prevăzute în schema de personal (de exemplu, în 2017, din totalul de 13 posturi au fost ocupate doar 7, unul de conducere şi 6 de execuţie) împrejurare ce a impus eforturi susţinute din partea procurorilor, pentru menţinerea unui echilibru al organizării activităţii, astfel încât să se poată asigura un cadru optim al respectării dreptrilor/intereselor părţilor implicate în cauzele penale”, ne-a precizat Marinela Coşniţă. 
Potrivit şefului PJ Brăila, în anul 2017, un număr de doar 4 procurori au avut de soluţionat nu mai puţin de 14.262 de cauze (dosare), fiind emise soluţii într-un număr de 8.438 de cauze, din care, pe fond, 6.677 respectiv peste 1.000 de dosare de procuror.
“Dacă media dosarelor de soluţionat de procuror pe ţară a fost de 457,85 dosare, procurorii PJ Brăila au înregistrat o medie de 953,86 dosare, dublu faţă de media pe ţară. Acest fapt este consecinţa lipsei acute de procurori, care, dacă se acutizează în anul 2018, poate duce la blocarea activităţii parchetului (activitatea nu se va mai putea desfăşura în condiţii optime)”, a mai spus prim-procurorul PJ Brăila.
Potrivit sursei citate, în anul 2017, în sectorul judiciar,  şi-au desfăşurat activitatea doi procurori. Prea puţin faţă de volumul de muncă înregistrat. În aceste condiţii, pentru a se putea asigura participarea la şedinţele de judecată şi  pentru a nu fi blocată activitatea judiciară, trei procurori din cei patru susmenţionaţi (de la urmărire penală) au participat şi la şedinţele de judecată penale şi civile. Concluzionând, anul 2017 a fost unul extrem de dificil.
“Îndeplinirea, de către procuror, a unui act de justiţie calitativ a fost expresia colaborării loiale, prompte, fără disfuncţionalităţi, cu unităţile de parchet ierarhic superioare (şi aici mă refer la Parchetul Curţii de Apel Galaţi şi PT  Brăila) şi cu celelalte instituţii implicate în realizarea actului de justiţie. Trebuie amintite, de asemenea, eforturile substanţiale depuse de personalul auxiliar (grefieri). Anul 2017 a fost perceput, de către colectivul PJ Brăila – datorită lisei de peronal şi volumului de activitate în continuă creştere – ca fiind un an dificil faţă de cel precedent. Cu toate acestea, am reuşit să depăşim provocările profesionale datorită unor aspecte esenţiale într-o asemenea situaţie: comunicarea, echilibrul, întrajutorarea, competenţa – aspecte care conduc la desfăşurarea în condiţii optime a activităţii”, a mai spus prim-procurorul Marinela Coşniţă.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧