Social Media

Local

Primarul, resemnat în privinţa problemei «păsărilor de zi şi de noapte»

Timp de citire: 2 minute

• edilul-şef Marian Dragomir susţine că, deşi poliţiştii locali şi agenţii Poliţiei Naţionale le dau amenzi cu duiumul prostituatelor care îşi racolează clienţii la intrarea în oraş, situaţia nu prea are rezolvare • asta deoarece persoanele respective nu au bunuri pe numele lor şi nu pot fi executate silit • însă chiar şi aşa, de multe ori amenzile de sute de mii de lei se transformă în muncă în folosul comunităţii
 
Primarul Marian Dragomir ridică din umeri atunci când vine vorba despre o posibilă soluţie a problemei prostituatelor care obişnuiesc să îşi racoleze clienţii chiar la intrarea în oraş dinspre Buzău. Acesta a comentat, recent, subiectul arătându-se total neîncântat de situaţie, însă cu precizarea că în ciuda tuturor amenzilor date de Poliţia Locală şi Poliţia Naţională, problema persistă.
“Este adevărat. Vă spun că Poliţia Locală a dat foarte multe amenzi acelor păsări de zi şi de noapte care stau la ţeava galbenă. Poliţia Naţională a intervenit de foarte multe ori, dar din păcate persoanele respective se înregistrează cu amenzi şi revin. Nu au bunuri pe numele lor, nu avem ce să urmărim şi să executăm silit şi ne învârtim într-un cerc. Cu siguranţă ele vor fi amendate de foarte multe ori. Unele dintre acele persoane care stau în zona respectivă au amenzi de câteva sute de milioane lei vechi”, a declarat Dragomir.
Edilul-şef a mai adăugat că deşi nu rezolvă problema în totalitate, nu de puţine ori instanţele de judecată au dat câştig de cauză Primăriei, iar multe dintre persoanele amendate pentru prostituţie au fost nevoite să presteze muncă în folosul comunităţii.
“Primăria Municipiului Brăila a depus foarte multe întâmpinări la instanţă pentru astfel de acţiuni, v-am demonstrat şi la alte activităţi. Unele dintre aceste persoane au pierdut în instanţă şi prestează muncă în folosul comunităţii”, a conchis sursa citată.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧