Social
Primarul anunţă surprize la deschiderea «Orăşelului Copiilor»
• edilul-şef Marian Dragomir a precizat că deschiderea “Orăşelului Copiilor” se amână cu o zi, ca urmare a declarării de către Guvern a zilelor de doliu naţional pe 14, 15 şi 16 decembrie • chiar şi aşa, primarul a ţinut, ieri, să lanseze o invitaţie copiilor de a participa pe 17 decembrie la evenimentul organizat de municipalitate, punctând câteva dintre surprizele pregătite • Dragomir a profitat de ocazie pentru a-şi expune şi câteva dintre planurile pentru parcul de copii din Monument
Primarul Marian Dragomir a anunţat, ieri, că deschiderea “Orăşelului Copiilor” se amână cu o zi, ca urmare a faptului că 14, 15 şi 16 decembrie au fost declarate zile de doliu naţional de către Guvernul României, în memoria Regelui Mihai I. Chiar şi aşa, edilul-şef a dorit să le transmită celor mici că li se vor pregăti o serie de surprize.
“Având în vedere faptul că vom avea săptămâna viitoare trei zile de doliu naţional, vom decala deschiderea Orăşelului Copiilor pentru data de 17 decembrie. Iniţial era pe 16 decembrie deschiderea, dar trebuie să respectăm zilele de doliu naţional. În schimb, festivitatea pentru premierea elevilor cu rezultate va avea loc în continuare în data de 15 decembrie, la Teatrul «Maria Filotti», la ora 16:30. Prin urmare, chiar dacă programul va fi anunţat ulterior, invităm pe această cale toţi copiii să vină la Orăşel înainte de apusul soarelui pentru a face parte din parada lui Moş Crăciun. Pentru a se întâlni cu personaje de poveste în Parcul Monument. (…) La orăşelul copiilor vom avea o căsuţă de poveşti, care se amenajează în acestă perioadă. Copiii vor putea veni să le citească Moşul poveşti, să comunice cu el, să îi lase scrisori. Vor mai fi şi alte surprize. Dar deja v-am spus prea multe”, a declarat Dragomir.
Primăria are planuri mari privind renovarea parcului de copii din Monument
Tot cu această ocazie, Marian Dragomir a ţinut să precizeze că în 2018 are de gând să facă investiţii consistente în parcul de copii din Monument, astfel încât să schimbe complet locul de joacă actual, într-unul modern şi fără bilet de intrare.
“În Parcul Monument intenţionăm anul viitor să preluăm parcul existent la Administraţia Pieţelor. Şi aţi văzut că am făcut dezmembrări pe categorii de redevenţă la Piaţă. Intenţionăm ca anul viitor, în luna ianuarie, parcul de joacă din Parcul Monument să fie preluat de Primăria Municipiului Brăila şi să investim acolo pentru reabilitarea totală a parcului şi să asigurăm accesul gratuit. Un parc de joacă foarte modern, cu suprafaţă de tartan, acel cauciuc pe care l-am testat în alte locuri. Cu o suprafaţă determinată foarte clar pe categorii de vârstă pentru copii. Cu instalaţii de joacă, noi. Şi un lucru pe care ni l-am asumat şi propus în campania electorală, cel privind parcul de skate, pe care vrem să îl facem într-o locaţie de maximă vizibilitate pentru toţi copiii în Parcul Monument”, a conchis Dragomir.
Social
Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.
Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.
Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.
Până la 600 de lei pentru chirie
Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.
Astfel, proiectul prevede:
- 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
- 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
- 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.
Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.
Ce alte condiții ar trebui îndeplinite
Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.
De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.
Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.
Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.
Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.
Social
Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare
Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.
În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.
Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.
Ce prevede proiectul de lege
Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.
Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.
Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.
Când ar putea intra în vigoare noile prevederi
Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.
Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.
Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.






















