Politică
Primarii PSD din judeţul Brăila îl sprijină pe Mihai Tudose
• cei mai mulţi dintre primarii PSD din oraşele şi comunele brăilene s-au arătat deranjaţi de modul în care partidul a ajuns să fie condus la nivel naţional şi susţin că aşteaptă unele schimbări • primarul din oraşul Ianca, George Fănel Chiriţă, primarul oraşului Făurei, Ionel Voinea, primarul comunei Siliştea, Ilie Efteme, primarul comunei Movila Miresii, Dumitru Panţuru, toţi se declară prieteni şi susţinători ai lui Mihai Tudose • şi nu doar aceştia, doar că unii au preferat să fie mai puţin vocali sau au evitat să comenteze situaţia • chiar şi aşa, niciunul dintre cei întrebaţi nu a declarat răspicat că intenţionează să plece din PSD
Ecoul plecării deputatului brăilean Mihai Tudose din PSD la Pro România s-a resimţit ieri pe scena politică locală. Foarte mulţi dintre primarii social-democraţi din judeţ au ţinut să îşi manifeste public susţinerea faţă de fostul preşedinte al organizaţiei şi gestul acestuia. Unii dintre aceştia au recunoscut că sunt nemulţumiţi de modul în care este condus PSD la nivel naţional de Liviu Dragnea şi chiar de o serie dintre măsurile şi acţiunile Guvernului Viorica Dăncilă.
Printre primii primari care au comentat situaţia se numără George Fănel Chiriţă, primarul oraşului Ianca. Acesta este cunoscut ca apropiat al lui Tudose şi nu s-a ferit să precizeze că înţelege gestul parlamentarului. Chiar dacă la fel ca toţi primarii întrebaţi, Chiriţă a dorit să puncteze că deocamdată nu a luat decizia de a părăsi PSD, acesta a recunoscut că Tudose probabil că nu a luat această decizie radicală fără motive serioase.
“În afară de relaţia politică, noi suntem prieteni. De 20 de ani ne ştim. Prietenia cu omul Tudose nu poate să o schimbe cineva. Nu se aştepta nimeni, probabil, nici eu nu mă aşteptam ca după 27 de ani de politică în PSD să facă pasul ăsta. Motivele nu le cunosc, doar ce am văzut în declaraţia dânsului pe Facebook. Noi mergem în continuare la PSD că nu avem ce să facem, dar eu pe Mihai Tudose îl susţin fără nicio rezervă. Pe omul Mihai Tudose. Pentru că este deputatul nostru, a fost în Colegiul de la Ianca. E clar că nu a plecat degeaba din partid, ceva l-a făcut să plece. Dar v-am spus, în afară de declaraţia dumnealui de pe Facebook nu am alte detalii. Însă este o mare pierdere pentru partid la Brăila. Ce să mai discutăm?! Eu îl susţin pe omul Mihai Tudose, fără rezerve!”, a afirmat primarul oraşului Ianca.
Sursa citată a mai adăugat că a participat la întâlnirea de marţi seară de la sediul PSD unde s-a vorbit despre demisia preşedintelui organizaţiei, reiterând ideea că nimeni de acolo nu şi-a exprimat în vreun fel dorinţa de a pleca la alt partid.
“Nu am auzit pe nimeni să spună aşa ceva. Vom vedea ce va urma”, a conchis Chiriţă.
Ionel Voinea: «Dacă dumnealui va dori şi va avea nevoie de sprijinul nostru (…) nu am cum să îl refuz»
Destul de afectat de decizia lui Mihai Tudose de a părăsi PSD s-a arătat şi Ionel Voinea, primarul oraşului Făurei. Acesta a afirmat că este de acord cu problemele ridicate de parlamentar privind actuala coducere a partidului, cu precizarea că se aşteaptă ca lucrurile totuşi să se îmbunătăţească.
“Noi când l-am ales preşedintele organizaţiei pe Mihai Tudose, l-am şi mandatat cu o serie de lucruri pe care dumnealui să le spună în CEx. O parte dintre ele sunt chiar cele pe care dumnealui le-a prezentat în motivarea demisiei. Pe de altă parte, ne cunoaştem de foarte mult timp. Nici nu mai ţin minte de când. Relaţiile noastre sunt, hai să spunem, de prietenie. Adică nu ne facem concediile împreună, dar uşa dumnealui a fost mereu deschisă. Nu numai pentru mine, pentru toţi primarii din Brăila când au avut câte o problemă de rezolvat pentru comunitate. În ceea ce mă priveşte pe mine – deşi cred că şi pe ceilalţi colegi, ştiţi cum e legislaţia actuală referitoare la mandate, pierderea calităţii de ales şi alte lucruri – nu voi pleca din PSD. Dar dacă dumnealui va dori şi va avea nevoie de sprijinul nostru, aşa cum eu am apelat la dumnealui şi uşa sa a fost deschisă pentru diferite probleme ce au ţinut de oraş, de administraţie, nu am cum să îl refuz”, a declarat Voinea.
Acesta a afirmat că îl ştie pe Mihai Tudose şi este convins de faptul că acesta are în continuare gânduri bune pentru comunitatea brăileană.
“Nici noi nu suntem prea încântaţi de stilul ăsta de gestionare a situaţiei din partid la nivel naţional. Dacă noi suntem organizaţii bune, mai puternice, mai puţin puternice, reprezentative sau mai puţin reprezentative la nivel local, acolo la Centru nu stau lucrurile ca la noi. Ci altfel. Şi o parte din ceea ce dumnealui a spus, cred că este adevărat. Este regretabil ce se întâmplă în PSD la nivel de vârf”, a precizat primarul oraşului Făurei.
“Trebuie să se mai sedimenteze treaba puţin. Să vedem”
Nici Ionel Gheorghe, primarul oraşului Însurăţei, nu a primit prea bine vestea că Tudose s-a hotărât să renunţe la PSD şi nimeni de la nivel naţional nu a încercat să îl convingă se nu plece.
“Eu nu am fost la şedinţa de marţi. Am văzut şi eu la televizor aseară. E prea caldă treaba ca să îmi exprim un punct de vedere acum. Ce să vă spun? E clar că din cauza preşedintelui se cam destramă partidul ăsta. Să vedem cât o mai înainta destrămarea asta în organizaţie. Nu ştiu. Domnul Tudose ştie mai multe. Vă daţi seama ce informaţii are. Despre o posibilă migraţie a primarilor e greu de spus ceva. Fiecare cred că are părerea lui şi nu pot să mă exprim eu pentru toţi. La momentul ăsta nu mă gândesc să plec din PSD. Dar mă luaţi prea repede cu întrebarea asta. Nu ştiu. Trebuie să se mai sedimenteze treaba puţin. Să vedem. E prematur să dăm un punct de vedere acum”, a declarat Gheorghe.
Alţi primari PSD speră să nu existe repercusiuni de la Centru
Printre susţinătorii lui Mihai Tudose se numără şi Ilie Efteme, primarul comunei Siliştea. Aşa cum a afirmat încă din seara când deputatul şi-a anunţat demisia, Efteme a reiterat, ieri, ideea că lucrurile nu sunt deloc în regulă în interiorul partidului şi nici în privinţa măsurilor pe care le ia actualul guvern. Primarul s-a plâns de faptul că se fac măriri de salarii fără niciun fundament economic, astfel că se aşteptă ca în ritmul acesta să apară probleme mari la nivelul bugetelor locale, dar şi în ceea ce priveşte traiul general al românilor în următorii ani, în contextul în care nimeni nu se concentrează pe producţie.
“Am spus şi repet: îl susţin pe omul, politicianul şi prietenul Mihai Tudose până în pânzele albe! Momentan sunt înregimentat politic. Nu s-a luat nicio decizie la nivel de partid. Nu s-a discutat nimic cu privire la primari. Aşteptăm să avem o şedinţă în care să ni se expună toate aceste probleme. În funcţie de asta vom decide. Dar ţinând cont că suntem înregimentaţi politic, noi primarii nu putem face momentan mare lucru. Avem un consiliu în spate, proiecte. Dar cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor, vom discuta. La ora actuală nu ştim nimic. Nici cine va fi noul preşedinte. Va trebui să aşteptăm un pic”, a declarat Efteme.
“Sincer, ne-am săturat şi noi de penalii din PSD”
Primarul comunei Movila Miresii, Dumitru Panţuru, a fost şi mai vehement ieri în legătură cu modul în care a perceput gestul lui Mihai Tudose raportat la actuala conducere a partidului. Primarul PSD-ist a dorit să îşi manifeste şi îngrijorarea privind anumite repercusiuni, poate chiar blocarea proiectului Pod peste Dunăre.
“Nu s-a mai întâmplat nimic nou. Am avut şedinţa de ieri (n.r. – marţi). Asta este. Aşteptăm să vedem ce se va mai întâmpla. Bineînţeles că îl susţin pe Mihai Tudose. Nu am cum altfel. Omul acesta m-a ajutat! Înainte de politică e şi o prietenie. Este un om de valoare, păcat că l-a pierdut PSD-ul. Aşteptăm. Poate că timpul o să le rezolve. Poate că o să fie pe o listă la Europarlamentare pe un loc eligibil. Omul acesta chiar merită. De la Bruxelles ne poate susţine altfel cu proiectele. Ieri a fost o zi tristă, vă spun. Pentru că noi, la Brăila, indiferent de ce s-a întâmplat la nivel naţional, am câştigat de fiecare dată. A fost coodonatorul organizaţiei până la urmă. Premier, ministru al Economiei. Cine ştie când ne-om mai întâlni cu un premier brăilean?! Să dea Dumnezeu să nu ne pună nimeni piedici la proiectul privind podul peste Dunăre, care poate dezvolta judeţul. Asta este! Avem şi noi nişte proiecte, ne-a promis că ne va susţine în continuare din oricare poziţie ar fi. Noi am găsit uşi deschise tot timpul la dumnealui. Movila Miresii, sincer, s-a dezvolat şi datorită lui Mihai Tudose. Eu nu mă aştept la alte plecări din organizaţie. Sincer, noi ne aşteptăm la altceva. La plecări de la vârf”, a declarat Panţuru, nemulţumit.
Primarul din Movila Miresii nu s-a ferit chiar să îşi manifeste dezamăgirea privind Guvernul Viorica Dăncilă şi faţă de faptul că Legile Justiţiei nu sunt doar în atenţia Parlamentului cum ar fi normal, ci şi a Executivului.
“Sincer, ne-am săturat şi noi de penalii din PSD. Noi am fost curaţi. Da? Până să facem politică am făcut administraţie şi de asta îl susţinem şi îi dăm dreptate lui Mihai Tudose. Mie îmi pare rău că s-a ajuns aici”, a conchis Panţuru.
Aşa cum am anunţat în ediţiile anterioare şi organizaţia PSD din comuna Jirlău s-a poziţionat public alături de Mihai Tudose în ceea ce priveşte demisia sa. Contactat telefonic, Daniel Drăguţ, primarul comunei Jirlău a afirmat că într-adevăr social-democraţii brăileni sunt supăraţi că s-a ajuns aici.
“Organizaţia PSD Jirlău a transmis într-adevăr acel comunicat. Vă daţi seama, la supărare! Noi îl susţinem pe Mihai Tudose. Îi susţinem decizia. Acum să vedem ce se mai discută în partid. La momentul ăsta nu pot să vă dau un răspuns dacă aş pleca din PSD sau nu. Nici nu m-am gândit. Vă daţi seama că a fost o surpriză pentru noi ce a spus domnul Tudose. O să analizăm”, a afirmat Drăguţ.
Printre primarii PSD contactaţi au fost însă şi câţiva care nu au dorit să se pronunţe nici pro nici contra, atât în cazul lui Tudose, cât şi a actualei conduceri a partidului la nivel naţional. Este cazul primarului comunei Vădeni, Stanca Coman, dar şi a primarului comunei Galbenu, Nicolae Ganea. Cei doi au precizat că respectă decizia fostului lor şef de partid de a părăsi PSD, însă deocamdată nu se pot pronunţa în vreo direcţie. Cert este că ambii au punctat că nu se gândesc să plece din PSD la acest moment.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















