Politică
Prima zi de campanie. Podul lui Tudose şi candidaţii PSD la Parlamentare
• europarlamentarul PSD Brăila, Mihai Tudose, a vizitat vineri, în prima zi de campanie electorală pentru Alegerile Parlamentare, şantierul podului suspendat peste Dunăre • acesta a mers însoţit de primar, preşedintele CJ, precum şi candidaţii “vârf de lance” ai organizaţiei, pentru Cameră şi Senat • Tudose a criticat, din nou, întârzierile la drumurile de legătură ale podului, dar şi scuza liberalilor privind studiul solicitat de Comisia Europeană legat de “cuibăritul unor păsări”• reprezentanţii constructorilor podului, au anunţat, cu această ocazie, că lucrările punctului de ancorare şi ale pilonilor ar trebui să fie gata în decembrie
PSD-iştii brăileni, în frunte cu europarlamentarul Mihai Tudose, au demarat campania electorală pentru Alegerile Parlamentare cu o vizită pe şantierul podului suspendat peste Dunăre. Însoţit de primarul Marian Dragomir, de preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, dar şi de candidaţii PSD Brăila pentru Senat, Ion Rotaru (preşedintele organizaţiei judeţene a partidului), viceprimarul Doiniţa Ciocan, respectiv pentru Cameră Florin Mircea, Nicu Niţă şi George Paladi, Tudose a criticat întârzierile de la lucrările drumurilor de legătură ale podului. Ca o paranteză, reprezentantul constructorului a precizat că în luna decembrie, atât punctul de ancorare cât şi pilonii podului ar trebui să fie gata. Despre punctul de ancorare, sursa citată a precizat că se află la nivelul 6 din 9, urmând ca în decembrie să atingă cota zero, iar despre piloni, că s-ar afla la cota 112 m din 186 m, avansul zilnic fiind de 2 – 2,5 metri înălţime. La final, podul ar trebui să aibă o înălţime de 192 m. Constructorii au mai punctat că au sosit şi cablurile de susţinere a podului din Japonia şi că în prezent, la nivelul solului, se lucrează la grinzile de legătură dintre piloni, care vor fi ulterior ridicate şi montate. Revenind la vizita PSD-iştilor, Tudose a explicat că şi-a dorit ca acesta să fie începutul campaniei electorale, deoarece podul peste Dunăre a devenit deja un simbol al Brăilei.
“E prima zi de campanie, am ţinut foarte mult să deschidem campania la un nou simbol al Brăilei. Pe lângă vechile simboluri, Regala, Ceasul, iată că avem un nou simbol: podul de la Brăila. Este o realizare a Guvernării PSD. Din acest motiv dorim să rugăm brăilenii să ne acorde un nou vot de încredere. Nu pe promisiuni. Ştiţi că nici acum patru ani nu am promis podul, dar l-am făcut. Pentru că lumea se cam săturase de promisiuni. Deci le solicităm brăilenilor un nou vot de încredere, pentru a duce la bun sfârşit, pe o guvernare PSD, toate aceste lucrări”, a declarat acesta.
Tudose a reluat nemulţumirile sale legate de scuza liberalilor pentru întârzierile la drumurile care fac legătura cu podul, mai precis la faptul că au invocat o solicitare a Comisiei Europene privind realizarea unui studiu pe tema “cuibăritului unor păsări” în zonă.
“După cum vedem, PNL-ul nu e în stare nici măcar să continue ceea ce s-a început, reuşind să blocheze tot soiul de chestii. Acum, mai nou, dau vina pe nişte găini care cică ar cuibări pe aici, pe undeva. Dar eu am pus nişte întrebări şi le pun şi acum, cu ocazia aceasta: Când a venit solicitarea de la Comisie? Asta dacă a venit, pentru că deocamdată nu a văzut-o nimeni! Dar dacă a venit acum o lună, de ce nu a rezolvat Guvernul toate problemele conexe? Dacă a venit de acum un an, de ce nu a rezolvat solicitarea până acum? Şi dacă avem o problemă cu cuibăritul găinilor din capul liberalilor, de ce nu a rezolvat cu exproprierile? Fiindcă asta nu are nicio treabă cu cine cuibăreşte, pe unde cuibăreşte. De ce nu au rezolvat până acum cu mutarea utilităţilor? Deci sunt nişte incapabili şi e un haos în toată ţara. Evident, haos e şi la Brăila, fiindcă unde pun ei mâna nici iarba nu mai creşte. Eu sper că românii vor fi înţelepţi, că le ajunge şi că între cimitirul liberal şi viaţa fără liberali, vor alege viaţa. Că vom scăpa din decembrie de acest guvern haotic şi că vom duce noi la bun sfârşit lucrurile. Nu! Vor fi gata şi drumurile. Dar să scăpăm de liberali. Cu ei, va fi dezastru! Probabil că vom inaugura cimitire cu ei. Fraţilor, există şi varianta teoretică să ne lovească mâine un asteroid. Dar cel mai simplu, ca să nu ne lovească de tot asteroidul PNL, e să scăpăm de ei. Şi e simplu! Pe 6 decembrie: vot! Şi cu asta basta!”, a mai precizat Tudose, amintind totodată de vizita premierului Ludovic Orban la pod acum două luni, când nu a menţionat nimic despre niciun studiu legat de păsări.
Echipa PSD Brăila, mândră de «podul lui Tudose»
Şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a criticat faptul că se trage de timp la plata exproprierilor, atât cele din etapa I, cât şi cele din etapa a II-a. De asemenea, a amintit despre întârzierea inexplicabilă la relocarea utilităţilor, dar şi despre faptul că ar mai trebui să se realizeze defrişarea a 1,5 ha de pădure din zonă, lucru care trenează de ceva timp.
La rândul său, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir a ţinut să sublinieze că astfel de blocaje a întâmpinat şi municipalitatea în perioada guvernării PNL.
“Avem următoarea situaţie: suntem la cel mai important obiectiv de investiţii din Judeţul Brăila şi din Sud-Estul României. Obiectiv de investiţii realizat de PSD şi blocat parţial de guvernarea PNL. La fel se întâmplă şi în Municipiul Brăila. Proiectele Primăriei Municipiului Brăila de finanţare a obiectivelor de investiţii au funcţionat în Guvernarea PSD, dar nu trebuie să uităm niciodată că la ultima rectificare de buget, Guvernul PNL a dat zero lei Municipiului Brăila. Pe 6 decembrie o să fie momentul în care o să ieşim din case, pentru că vor să ne închidă şi acolo şi o să îi închidem pe cei de la PNL în lada de gunoi a istoriei”, a spus Dragomir.
Singurul dintre candidaţii PSD la Alegerile Parlamentare care a luat cuvântul cu această ocazie a fost senatorul Ion Rotaru. Acesta a ţinut să amintească faptul că Mihai Tudose se face “vinovat” pentru realizarea podului peste Dunăre, indiferent de laudele altora.
“Suntem aici la podul de la Brăila, aşa cum va intra el în istorie. Este al brăilenilor, dar şi al tuturor locuitorilor României şi nu numai. De care vor beneficia toţi cei care vor trece peste pod, fie că sunt turişti, transportatori, cetăţeni simpli. «Vinovatul» principal pentru acest lucru este Mihai Tudose, prezent aici, pentru că a avut determinarea să semneze acel contract, când nu prea mai credea nimeni că o să se întâmple. «Vinovat» este şi Guvernul PSD care a contribuit cu tot ceea ce era necesar pentru ca acest proiect să se pună în operă. şi suntem aici pe o realitate care funcţionează. În ceea ce priveşte lucrurile care nu funcţionează, cred că putem să spunem doar un singur lucru: faptul că nu sunt în stare să gestioneze lucruri care ar putea fi rezolvate fără eforturi deosebite, ci doar cu determinare, asta înseamnă «PNL, numele tău este neputinţă şi nepăsare»! Dacă ar fi avut preocuparea necesară, tot ceea ce înseamnă defrişări, plată a despăgubirilor şi toate celelalte elemente, trebuiau rezolvate de mult. Nu sunt lucruri astronomice, nu sunt chestiuni care nu puteau fi rezolvate. Asta înseamnă că nu le pasă!”, a declarat Rotaru.
După declaraţii, PSD-iştii au mers până la Dunăre pentru a admira de la distanţă şi pilonul de pe malul Jijila, aflat de asemenea într-un stadiu avansat al construcţiei.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















