Politică
Prezidenţiabilii luaţi la “puricat”
• duminică, 10 noiembrie, cetăţenii sunt chemaţi la vot pentru a alege preşedintele României pentru următorii 5 ani • în cursa electorală s-au înscris 14 candidaţi, însă până acum campania a fost una anostă, dezbaterile lipsind cu desăvârşire • în acest context, ne-am dorit să aflăm cum s-a văzut această campanie din perspectiva unui tânăr brăilean care va vota pentru prima dată la prezidenţiale • şi nu orice tânăr, ci un olimpic la istorie şi dezbateri, pe numele său Bogdan Gălăţanu
“Îmi pare rău că e prima campanie prezidenţială la care votez şi nu există o dezbatere!”. Asta ne-a spus un tânăr de 18 ani din Brăila, dezamăgit de modul în care au decurs lucrurile în acest prim tur. Se numeşte Bogdan Gălăţanu, este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”, specializarea Ştiinţe sociale, olimpic naţional la istorie şi dezbateri. Afirmaţia lui Bogdan a fost făcută în cadrul unui interviu pentru cotidianul “Obiectiv”, interviu prin care am dorit să aflăm cum a văzut această campanie un tânăr care îşi iubeşte ţara şi din care nu vrea să place. Ba chiar se gândeşte deja cum să o schimbe! Deşi este pasionat de istorie, în special cea a poporului român, planul lui Bogdan este să urmeze Dreptul, fiind de părere că altfel înţelegi cum funcţionează un stat dacă îi cunoşti şi legile, iar apoi să încerce să apere societatea şi pe cetăţenii ei. Şi cum această campanie electorală a fost una anostă, o campanie în care confruntările între candidaţi au lipsit, l-am “provocat” pe Bogdan să îi ia la “puricat” pe cei care ne cer votul. Ce a ieşit vedeţi în cele ce urmează.
– Pentru început, am dori să te întrebăm cum ţi se pare până acum campania electorală pentru alegerile prezidenţiale?
– Tristă! Nu există o dezbatere a ideilor, a programului de preşedinte al fiecărui candidat! Şi asta e vina, în primul rând, a domnului preşedinte pentru că el ar fi trebuit să dea tonul. Să ne uităm la marile democraţii dezvoltate, în Statele Unite, în Anglia, în Franţa, unde esenţa democraţiei este dezbaterea. La noi e «votez cu cutare» de acum 3 luni. M-am informat pentru că este foarte important să vezi un ciclu electoral cum se repetă şi aceasta e prima campanie fără dezbateri. În fiecare campanie a fost ceva şi acum e foarte monoton şi e trist pentru că după 30 de ani de democraţie eu cred că naţiunea română aşteaptă altceva şi e nevoie de altceva.
“Vreau un preşedinte care să reuşească să unească naţiunea”
– Ce fel ai vrea să fie preşedintele României?
– Un preşedinte cu care să nu îmi fie ruşine când mă reprezintă pe plan extern. Să aibă un discurs coerent, să reuşească să unească naţiunea, să aibă un discurs astfel încât să nu favorizeze o anumită parte a politicului. Să fie capabil să sugereze Guvernului proiecte, să existe o colaborare între preşedinte şi Guvern. Aş dori să fie mult mai activ în cadrul informării cetăţeanului pentru că am avut în 5 ani de zile doar nişte declaraţii de presă scurte, directe şi după ce s-a întâmplat ceva, de obicei. Şi aş vrea ca preşedintele să fie un om în care, într-adevăr, poţi să ai încredere. Să nu trădeze interesele tale şi ale ţării. Să reprezinte România cu demnitate pentru că avem de ce să ne mândrim cu ţara noastră. Şi, binenţeles, să fie un om competent. Şi e un lucru pe care nu l-am înţeles în această campanie. Candidaţii au discutat foarte puţin, sau unii chiar deloc, tema Constituţiei. Asta e atribuţia preşedintelui. Cred că ar trebui discutată mult mai mult reforma constituţională, dacă nu abrogarea Constituţiei şi adoptarea uneia noi.
– Dacă tot nu au existat dezbateri în acest prim tur al alegerilor, îţi propun să dezbatem noi candidaţii şi ofera lor. Haide să îi luăm pe primii cinci clasaţi în sondaje.
– Klaus Werner Iohannis. Pro: A avut un comportament pro-european în cadrul tendinţelor antieuropene din timpului Guvernării PSD. A reprezentat bine ţara în plan internaţional, în sensul în care a fost pregătit, a avut multe întâlniri cu şefii de stat şi spun eu că nu ne-a făcut de râs. Şi, de asemenea, foarte important, a apărat statul de drept în perioada 2017 când a fost şi criza ordonanţei 13, când a ieşit lumea în stradă, chiar dacă în Brăila mai puţin. Contra: Apariţii foarte rare, uneori absent din viaţa politică. Blocaje instituţionale fără temei, şi aici mă refer la problema medicilor rezidenţi care trebuiau să-şi dea examenul. Din cauza că a refuzat numirea ministrului Educaţiei aceşti oameni vor pierde 2 luni sau chiar un an de meserie. Ceea ce este foarte grav din moment ce noi spunem că avem o criză acută de medici în sistemul sanitar. Asta o văd vina lui. Şi o chestie care m-a enervat la culme! Mie, în 5 ani de zile, nu a reuşit să îmi explice problema cu cele 6 case. Nu mi-a spus nimic. «Uitaţi-vă în declaraţia de avere şi în dosare»! Eu, ca cetăţean, pot să spun că mă uit în dosarele tale? Sau în declaraţia de avere unde scrie că ai 5 case? Ok, dar cum m-am convins că alea sunt ok? Pentru că din meseria de profesor se câştigă, dar nu să îţi iei 5 case. Asta ar fi trebuit lămurit. Să spună, uite, eu sunt un om integru şi vă dovedesc prin, prin şi prin. Nu! Linişte! Tăcut mâlc!
– Viorica Vasilica Dăncilă – Pro: Iniţial am zis că nu am ce să punctez la pro dar hai să zicem faptul că a crescut salariul minim şi pensiile. Dar lucrul acesta ar fi fost făcut de toate guvernele că situaţia economică permitea. Poate doar într-un ritm mai lent. Contra: Un om slab pregătit din toate punctele de vedere şi nu mai reiau exemplele. Un caracter linguşitor-servil, subordonata domnului Dragnea. «O persoană neconflictuală», aşa a recomandat-o. Acum s-a mai emancipat totuşi. Opinii neclare, discurs antieuropean, tot în era Dragnea, un discurs din ăsta naţionalist tip Polonia, Ungaria. Şi ca o paranteză, mă bucur că noi, ca popor, nu am intrat în zona lor, un popor care susţine un tradiţionalism extremist. Tot la contra mai e şi dezvoltarea nepotismului în cadrul guvernării sale. Că se vorbeşte de amante, de tot felul de nepricepuţi. Asta e o «practică» a PSD, în toate formele sale, de a invada sistemul. Partidul să îl confunde cu statul, ca precedesorul. Au fost şi la alte guverne această practică, dar la ei a fost cel mai pregnant.
– Dan Ilie Barna – Pro: Comportament pro-european, iniţiativă eficientă «Fără penali în funcţii publice» şi organizarea unui partid mic către scena mare a politicii româneşti, pentru că, într-adevăr, în USR sunt oameni extraordinari de bine pregătiţi şi intenţionaţi. Contra: Probleme de natură morală pentru că n-a explicat exact situaţia cu fondurile europene în urma anchetei Rise Project. Înţeleg că acum ar fi şi un dosar penal deschis. Nu îl acuz, dar la fel ca la Klaus Iohannis, nu a explicat exact cu proiectele. Eu nu sunt lămurit şi chiar am încercat să mă informez pe partea asta. Tot la contra e discurs incoerent şi atitudine duplicitară. Aici mă refer la învestirea Guvernului Orban. Păi, îl susţii, nu susţii, de ce ai votat moţiunea? Adică ce am rezolvat? Şi mai e o chestie, nu ştiu dacă zic bine, dar organizarea alegerilor pentru conducerea partidului USR înaintea alegerilor prezidenţiale dă senzaţia că a fost făcută pentru a-şi păstra puterea. Cred că alegerile ar fi trebuit să fie după. Se vorbeşte despre integritate în USR şi pentru asta i-a votat lumea.
– Mircea Diaconu – Pro: Aici, la argumente pro, mie mi-a plăcut foarte mult de el ca actor în «Filantropica». Mai mult n-am de zis. Contra: Din punct de vedere politic a fost ministrul Culturii, europarlamentar independent, dar nu prea a spus ce a făcut pe acolo, ca şi în programul lui de campanie despre care habar n-am ce presupune. Nu am găsit multe despre Mircea Diaconu şi ce a făcut. Am citit că e un tip care sugerează ideea de tradiţie, de sat românesc, de păduri, ceea ce e foarte bine cu pădurile, mai au şi alţii ideea asta. In rest, nimic! Nu prea văd ce a făcut el. Nici de bine, nici de rău. Dar şi în Ucraina un actor a ieşit preşedinte.
– Theodor Paleologu – Pro: Experienţă necesară, diplomat de carieră, fost ministru al Culturii. Proiecte clare, mă refer la ideea de a modifica Constituţia sau de a schimba-o complet dacă se modifică forma de guvernare. Discurs clar, logic, bine argumentat. Într-adevăr, omul este de o calitate superioară, cred că e cel mai pregătit dintre toţi. Are experienţă, vorbeşte bine, şi-a clădit viaţa în jurul meseriei de a preda. Mă bucur că nu face parte dintr-un partid mare să spui că şi-a ridicat clica lui. De asemenea, n-am văzut probleme de natură penală sau morală la el. Nimeni nu l-a acuzat de aşa ceva. De asemenea, are studii in diverse domenii – filosofie, ştiinţe politice, iar veniturile şi le-a obţinut în cadrul propriei afaceri – Casa Paleologu şi chiar ajută societatea prin ceea ce face. Contra: Ce am citit şi eu, că personal nu văd asta ca fiind la contra, faptul că ar fi susţinut de domnul Băsescu pe care lumea îl huleşte.
“Câţi tineri din generaţia mea vor rămâne aici? E o întrebare pe care toţi politicienii ar trebui să şi-o pună şi să răspundă în faţa electoratului”
– Crezi că vor ieşi tinerii la vot? La europarlamentarele din mai a fost o prezenţă foarte bună.
– În mai a fost o prezenţă la vot mult mai ridicată pentru că lumea se şi săturase de bătaia de joc a unor politicieni şi a fost şi un vot de blam pentru PSD. Şi e şi normal! Ne-am săturat să avem ideea politicianului corupt care nu se gândeşte la cetăţean. Ar trebui să nu mai avem politicieni care nu au niciun pic de respect faţă de cetăţean. Şi de ce spun asta? Ei respectă cetăţeanul, prin ce? Prin creşteri salariale? Creşteri, creşteri, creşteri, toată lumea creşteri! Dar altceva? Dar să ajut cetăţeanul, să constuiesc ceva pentru el, să îţi rămână în România? Păi, se estimează că am rămas 14 milioane în ţara asta. Nu e grav? Câţi vor rămâne din generaţia mea aici? Câţi se vor întoarce? E o întrebare pe care toţi politicienii ar trebui să şi-o pună şi să răspundă în faţa electoratului pentru că treptat ajungem la o disoluţie a naţiunii. Şi pleacă tinerii, cei care pot să muncească, să aducă valoare acestei ţări.
– Crezi că alegătorii nu mai sunt motivaţi să iasă la vot?
– Da! Şi este vina candidaţilor, în primul şi primul rând, pentru că n-au încercat să fie o dezbatere, să fie o campanie animată. A fost monoton. S-au plimbat din punct în punct şi atât, la câteva emisiuni, unde au apărut singuri şi şi-au explicat programele şi au răspuns la întrebări. În rest… Bine, au fost şi emisiuni în care şi-au arătat hobby-urile: au jucat tenis de masă, şah, au tras cu mitraliera…
– Ai un mesaj către candidaţi?
– Ar trebui să aibă în vedere că reprezintă poporul român şi să fie siguri pe ei în tot ceea ce spun. În fond, preşedintele reprezintă cea mai înaltă funcţie şi este cel mai legitimat politician român. Îl votează personal românul, votul nu e pe partid. Ca urmare, trebuie să aibă conştiinţa sigură şi curată că a făcut tot ce e mai bun pentru ţară. În rest, fiecare după posibilităţile lui.
– Ai un mesaj şi pentru cei care sunt aşteptaţi la urne pe 10 noiembrie?
– Cel mai important e că trebuie să votăm, indiferent că suntem mulţumiţi sau nemulţumiţi de politicienii actuali. Pentru că astfel suntem şi noi reprezentaţi. E un vot pentru care s-a murit în ’89. Au murit oameni nevinovaţi pentru democraţie şi trebuie să o păstrăm. Că am văzut ce înseamnă totalitarismul şi nu cred că am dori să ne întoarcem într-o societate în care ţi-e frică să mergi pe stradă, să nu fii săltat. Votul ne reprezintă pe noi ca sistem democratic. Chiar dacă democraţia are problemele ei, alt sistem mai bun nu există. Nu uitaţi de definiţia democraţiei spusă de Ion Raţiu în alegerile prezidenţiale din 1990: «Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine»!
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















