SOCIAL
Preoții și credincioșii din Brăila, solidari cu persoanele afectate de viscol
• încă de miercuri, 18 februarie, Patriarhia Română a transmis Centrelor Eparhiale din zonele afectate de voscol și de căderile masive de zăpadă îndemnul de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate • parohiile brăilene sunt gata să sară în ajutorul semenilor lor
Patriarhia Română a transmis Centrelor Eparhiale din sud-estul României îndemnul de a oferi sprijini persoanelor aflate în dificultate, în special vârstnicilor și familiilor sărace, afectate de căderile masive de zăpadă și de viscolul năprasnic. Surse bisericești ne-au precizat că parohiile brăilene au primit cu bucurie acest îndemn părintesc și că, în momentul în care vor fi identificate persoane care au nevoie de ajutor, preoții vor fi primii care le vor sări în ajutor. Cu atât mai mult cu cât, de săptămâna viitoare, intrăm în Postul Mare. Transmitem mai jos comunicatul Patriarhiei Române:
„În urma căderilor masive de zăpadă și a viscolului, care au afectat numeroase comunități din țară, Patriarhia Română face apel către toate Centrele eparhiale din zonele respective să acorde sprijin urgent persoanelor aflate în dificultate, în special vârstnicilor și familiilor cu posibilități materiale reduse, pentru deszăpezirea gospodăriilor și depășirea situațiilor critice. Totodată, preoții din parohiile confruntate cu situații de urgență provocate de ninsori și viscol sunt îndemnați ca, prin implicarea Consiliilor și Comitetelor parohiale, să ofere sprijin material constând în alimente și alte bunuri de strictă necesitate celor afectați, astfel încât aceștia să poată depăși cu bine momentele dificile generate de condițiile meteorologice severe. Patriarhia Română își reafirmă solidaritatea cu toți cei aflați în suferință, îndemnând clericii și credincioșii mireni la mobilizare și sprijin concret pentru semenii aflați în nevoie”.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































