SPORT
Premieră în fotbalul județean brăilean. AJF Brăila organizează Supercupa României, faza județeană
• meciul se va disputa pe 29 august, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani • adversare vor fi CS Făurei și Daous Dava 2018 Brăila
Asociația Județeană de Fotbal Brăila (AJF) organizează pentru prima dată Supercupa României, faza județeană. Meciul va avea loc pe data de 29 august, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, iar combatante vor fi CS Făurei și Daous Dava 2018 Brăila.
Conform regulamentului, în acest joc urmau să se întâlnească echipa campioană a Ligii a IV-a și câștigătoarea etapei județene a Cupei României.
Însă CS Făurei a reușit eventul și, în această situație, în Supercupa României, faza județeană, adversare vor primele două clasate din stagiunea precedentă. Mai precis campioana și câștigătoarea etapei județene a Cupei României, CS Făurei, și formația care s-a clasat pe locul al doilea la finalul sezonului competițional 2025-2026, Daous Dava 2018 Brăila.
”Deschidem sezonul competițional județean de fotbal cu Supercupa României, faza județeană, un meci care se anunță a fi unul spectaculos pentru că se vor întâlni formațiile care s-au clasat pe primele două locuri în campionatul precedent. Cu sprijinul Primăriei Chiscani vom organiza această partidă la Baza Sportivă Chiscani, astfel încât atât jucătorii cât și spectatorii vor avea parte de condiții foarte bune, primii pentru a-și etala calitățile pe teren, spectatorii pentru a-și putea încuraja favoriții în condiții decente”, ne-a declarat Teodor Grozea, președintele AJF Brăila.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































