Social Media

Economie

Pregătiți-vă portofelele! Prețul gazelor urcă începând cu 1 august

Timp de citire: 4 minute

* ANRE a decis creșterea cu 5,83% a prețului final la gaze pentru clienții casnici * dacă anul trecut, în iarnă pentru încălzirea unui apartament proprietarii au cheltuit, să zicem, 300 lei/lună, impactul scumpirii ar fi de circa 17 lei * cu scopul de a potoli tăvălugul scumpirilor, Ministerul Finanțelor a anunțat că vor fi reduse și apoi plafonate prețurile la producători
 
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că majorează prețul la gaze naturale cu 5,83% pentru consumatorii casnici. Într-un comunicat de presă, instituția a transmis că sunt îndeplinite condițiile pentru această ajustare, iar decizia a fost luată în urma solicitărilor furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea prețurilor. „În ședința de astăzi, 19.07.2018, membrii Comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuție solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea prețurilor. Solicitările vin ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preț care nu mai este reglementat. În prezent, gazele naturale de proveniență internă se vând pe piața concurențială, inclusiv pentru clienții casnici, prețul de achiziție al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii și a ofertei. (…) Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale și în urma analizei minuțioase a costurilor reflectate în prețul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a prețului la gazele naturale pentru clienții finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, se arată într-un comunicat al ANRE.
Potrivit autorității, prețul mediu de vânzare al gazelor din producția internă a crescut de la 1 aprilie 2017, momentul liberalizării, de la 67,99 lei/MWh până la 77,7 lei/MWh în prezent. În același timp, prețul pentru gazele din import a crescut de la 80,14 lei/MWh în aprilie 2017 la 94,58 lei/MWh în martie 2018.
Pentru o familie care se încălzește cu ajutorul unei centrale murale pe gaz și care iarna trecută a plătit în medie undeva la 300 lei lunar, impactul scumpirii va fi de circa 17,5 lei pentru fiecare lună din sezonul rece, dacă-și menține constant consumul de gaz la nivelul lunii etalon.
Anunțul privind aprobarea ajustării prețului la gaze începând de luna viitoare a venit la doar o zi după ce Ministerul Finanțelor a propus plafonarea prețului gazelor la 55 lei/Mwh până în 2021, pentru a preveni efectele negative asupra consumatorilor casnici pe fondul liberalizării prețului de vânzare.
 
Orban, despre plafonarea prețului gazelor: „Un populism ieftin”
 
În altă ordine de idei, Ludovic Orban, președintele PNL, aflat zilele acestea la Brăila a comentat anunțul Ministrului Finanțelor privind intenția de plafonare a tarifului la gaz metan practicat în cazul populației. „O prostie. Un populism ieftin care se va întoarce împotriva cetățenilor și economiei. De când PSD a revenit la putere, din mai 2012, niciun cetățean român, nicio localitate nu a mai înființat o distribuție de gaz locală, pentru că ei au mutat la Ministerul Economiei (procedura –n.r.) și Ministerul Economiei, în cea mai mare parte, a fost condus de ei și nu a aprobat niciun proiect de înființare a instituțiilor locale de gaz. Este absolut penibil ca în România, care este o țară care are gaz, este una dintre puținele țări care beneficiază de resurse de gaz aproape suficiente pentru consumul intern, să ții 65% din populație neconectată la rețeaua de gaz”, a spus sursa citată, adăugând că, cel mai probabil, această decizie va face servicii Gazprom și, probabil, și altor parteneri ai lui Liviu Dragnea.

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧