Social Media

SPORT

Pregătirile pentru “Cupa primăverii” la fotbal în sală au intrat în linie dreaptă

Publicat

în

• ⏱ 3 minute citire

• 16 echipe se vor alinia pe 19 martie la startul celui mai mare turneu de fotbal în sală organizat la Brăila
 
Pregătirile în vederea celui mai mare turneu de fotbal în sală care s-a organizat până acum la Brăila, “Cupa primăverii”, au intrat în linie dreaptă. Până ieri la sediul AJF Brăila au ajuns actele de participare a jumătate dintre echipele înscrise, urmând ca până la finalul acestei săptămâni toate celelalte formaţii să prezinte tabelele cu jucătorii şi cu vizele medicale.
“Cupa primăverii” la fotbal în sală, competiţie organizată de Comisia de fotbal în sală împreună cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Brăila, şi care va reuni la start 16 formaţii, va începe pe data de 19 martie.
“Ne dorim să atragem la Sala Polivalentă cât mai mulţi tineri, pentru că vor avea ce vedea la acestă competiţie care se doreşte a fi una de promovare a fotbalului în sală. Vom căuta ca organizarea să fie ireproşabilă, iar partidele, cât mai spectaculose”, ne-a delclarat Laurenţiu Vărgatu, preşedintele AJF Brăila.
Conform tragerii la sorţi, din grupa A fac parte Armata, ANAF, ISU, Transmarian; din grupa B, Ronţăilă, Yazaki, BRN, Poliţia; din grupa C, Pricons, Carrefour, Poliţia de Frontieră, VARD, iar din grupa D, Inspectoratul Şcolar, Penitenciarele, Jandarmii, CCO.
 
Programul meciurilor:
Luni, 19 martie, etapa I – grupele A şi C
Ora 17:00 ISU – Armata                       
Ora 17:55 Poliţia de Frontieră – Pricons     
Ora 18:50 ANAF – Transmarian
Ora 19:45 Carrefour –  VARD
 
Marţi, 20 martie, etapa I – grupele B şi D
Ora 17:00 BRN – Ronţăilă
Ora 17:55 Jandarmeria –  Inspectoratul Şcolar
Ora 18:50 Yazaki – Poliţia
Ora 19:45 Penitenciare –  CCO
 
Miercuri, 21 martie, etapa a II-a – grupele A şi C
Ora 17:00 Transmarian – ISU
Ora 17:55 VARD –  Poliţia de Frontieră
Ora 18:50 Armata – ANAF
Ora 19:45 Pricons –  Carrefour
 
Joi 22 martie, etapa a II-a – grupele B şi D
Ora 17:00 Poliţia – BRN
Ora 17:55 CCO –  Jandrmeria
Ora 18:50 Ronţăilă – Yazaki                      
Ora 19:45 Inspectoratul Şcolar –  Penitenciare
 
Luni,  26 martie, etapa a III-a – grupele A şi C
Ora 17:00 Transmarian –  Armata               
Ora 17:55 VARD – Pricons
Ora 18:50 ANAF – ISU                            
Ora 19:45 Carrefour – Poliţia de Frontieră
 
Marţi,  27 martie, etapa a III-a – grupele B şi D
Ora 17:00 Poliţia – Ronţăilă           
Ora 17:55 CCO –  Inspectoratul Şcolar
Ora 18:50 Yazaki – BRN                                 
Ora 19:45 Penitenciare –  Jandarmeria
Joi, 29 martie, în cele patru meciuri din sferturile competiţiei se vor întâlni primele două clasate din fiecare grupă. Semifinalele au loc pe 3 aprilie, iar cele două finale, pe 5 aprilie.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile