Economie
Prefectul Boboc chemat să medieze urgentarea lucrărilor conexe podului
• potrivit Prefecturii, CNAIR a solicitat implicarea reprezentantului Guvernului în teritoriu, după ce s-au semnalat mai multe întârzieri legate de stadiul lucrărilor conexe podului suspendat peste Dunăre
Prefectul Judeţului Brăila, Cătălin Boboc, a anunţat că are de gând să urmărească îndeaproape modul în care se vor derula lucrările conexe la podul suspendat peste Dunăre. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a emis, ieri, un comunicat de presă, pentru a anunţa că demersul său vine ca urmare a unei solicitări din partea Companiei Naţionale de administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după semnalarea unor întârzieri la acest capitol.
“Cel mai mare proiect de infrastructură din România, Podul suspendat peste Dunăre este, în acest moment, o prioritate naţională, dar care trebuie urmărit pas cu pas pentru ca lucrările rutiere adiacente, cum este şi drumul de legătură dintre centura Brăilei şi pod, să nu sufere întârziere. În acest sens, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat sprijinul Instituţiei Prefectului-Judeţul Brăila, pentru a se implica în deblocarea etapelor premergătoare începerii lucrărilor la acest tronson de drum, unde au fost semnalate o serie de întârzieri. Este vorba despre relocările utilităţilor necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilităţi Publice (CUP) «Dunărea» Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se aşteaptă semnarea contractului de execuţie”, se arată în comunicatul emis de Boboc.
Totodată acesta a ţinut să precizeze că au fost semnalate întârzieri şi la capitolul relocării reţelelor electrice, astfel că, recent, s-a avizat studiul de coexistenţă cu SDEE Muntenia Nord, este în curs de avizare E-Distribuţie Dobrogea şi urmează depunerea studiului de coexistenţă la “Transelectrica” (pentru reţele de 220kV şi 400kV). Potrivit lui Boboc, proiectantul a întâmpinat dificultăţi în obţinerea acordului de mediu, având în vedere faptul că aceste relocări se realizează în arii protejate.
“Tot pentru realizarea obiectivului Pod suspendat peste Dunăre este necesară şi relocarea reţelelor de gaze. Astfel, urmare a anulării procedurii de achiziţie de 3 ori din motive de neprezentare a ofertanţilor, privind proiectarea şi relocarea conductelor, CNAIR a demarat o procedură de achiziţie prin negociere directă fără publicare, contractul fiind obţinut de «Distrigaz». Pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centura Brăilei şi pod, mai este nevoie, de asemenea, şi de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN2B, această sarcină revenind Primăriei Municipiului Brăila. O altă situaţie care necesită o atenţie deosebită este şi cea legată de exproprieri întrucât, după finalizarea proiectului tehnic au rezultat suprafeţe de exproprieri suplimentare. În acest scop a fost întocmit deja un proiect de Hotărâre de Guvern”, a mai adăugat Prefectura Brăila
Urmare a acestei analize, prefectul Cătălin Boboc a anunţat că a programat săptămâna aceasta mai multe întrevederi cu persoanele direct responsabile pentru deblocarea situaţiei, astfel încât lucrările să poată începe, cât de curând, şi pe acest tronson de drum. Boboc a subliniat că prima întâlnire a avut loc, ieri, cu reprezentanţii CUP “Dunărea” şi CNAIR.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















