Social Media

Politică

Ponta îi sprijină pe PSD-iştii brăileni în lupta internă anti-Dragnea

Timp de citire: 7 minute

• asta a declarat copreşedintele Pro România Victor Ponta, în timpul vizitei sale recente la Brăila • acesta a afirmat, totuşi, că nu crede că “puciştii” social-democraţi vor avea succes, deoarece “pe Dragnea îl vor da jos un pic mai greu decât l-au dat pe Ceauşescu” • cu această ocazie, Ponta şi-a expus câteva dintre planurile sale de colaborare pe viitor cu PSD-ul, în cazul în care Dragnea îşi va pierde fotoliul
 
Aflat în vizită la Brăila, Victor Ponta a vorbit despre necesitatea înlăturării lui Liviu Dragnea de la preşedinţia PSD şi numirea unui nou Guvern PSD-ALDE până la 1 ianuarie 2019, format din oameni competenţi, care vor face faţă provocărilor ce vor veni odată cu preluarea conducerii Consiliului Uniunii Europene de către România. Plecând de la faptul că foarte mulţi primari PSD-işti din ţară se întâlnesc cu el, în condiţiile în care vizitează mai multe judeţe pentru a participa la şedinţele regionale ale Pro România, copreşedintele partidului a ţinut să precizeze că la Brăila “există un caz special”, deoarece întreaga organizaţie, în frunte cu Mihai Tudose, şi-a manifestat public nemulţumirea vizavi de Liviu Dragnea, lucru pe care îl sprijină, atât cât poate. Chiar şi aşa, Ponta a afirmat că deocamdată nu le dă mari şanse de reuşită “puciştilor”, comparându-l pe Dragnea cu dictatorul Nicolae Ceauşescu.
“Doamna deputat Emilia Meiroşu este alături de noi în echipa care a pornit cu adevărat proiectul Pro România, dar vor veni şi mulţi alţii. Cei buni vreau să vină! Cei răi să rămână la partidele lor – la PSD, la PNL. Că dacă nu am putut să scăpăm de ei în alte ocazii, măcar să rămână acum acolo, cu Dragnea, cu Orban, e problema lor. (…) Oriunde merg, în orice judeţ din ţară, mă văd cu PSD-iştii. Cu preşedinţii, cu primarii. Am fost zilele trecute la Buzău. Primarul PSD de Buzău m-a aşteptat la intrare. (…) Pe unde merg, vorbesc. Unii dintre ei, pe bună dreptate, spun că nu (n.r. – că nu vin la Pro România) pentru că: «ne ameninţă că ne taie fondurile, nu ne dă bani». Alţii, aşa cum aveţi aici la Brăila, sunt un caz special. Ştiu că şi preşedintele organizaţiei, domnul Tudose, şi primarul, şi preşedintele Consiliului Judeţean sunt printre cei care în mod public au spus că Dragnea trebuie să plece, nu? Din păcate nu au succes. Eu mi-aş dori foarte tare să aibă succes. Dar după cum vedeţi, au spus şi au rămas cu spusul. Pe Dragnea o să îl dea jos un pic mai greu decât l-au dat pe Ceauşescu”, a afirmat Ponta.
Sursa citată a mai adăugat că deşi aproape toate partidele în afară de PSD au clar de câştigat prin rămânerea lui Liviu Dragnea pe poziţii, efectele pe termen lung pentru România nu sunt cele dorite de cineva. Ponta a vorbit despre faptul că are experienţa de a prelua un Guvern care “a trebuit să repare tot ceea ce se stricase înainte”, la pachet cu faptul că PSD sub bagheta lui Dragnea îşi concentrează atenţia numai pe lupta “împotriva statului paralel”, a “abuzurilor din Justiţie”,spre “protocoale” şi schimbarea legilor astfel încât să aibă de câştigat, ceea ce nu este normal şi se situează departe de promisiunile partidului din campanie.
Liderul Pro România a mai adăugat şi că cei mai mulţi dintre actualii guvernanţi nu sunt preocupaţi decât de a obţine un loc pe lista partidului la alegerile Europarlamentare.
“Poate ar fi o pierdere pentru Pro România, dar zău că mi-aş dori să aibă succes «puciştii», cum se numesc ei, «revoluţionarii» (n.r. – din PSD), să vină cu un alt Guvern şi o altă conducere. Nu cred că vor avea succes. Dacă vor avea, eu cu ce pot, îi ajut. Adică spun eu, ce vedeţi că ei nu spun decât pe la întâlniri din astea înregistrate. Eu spun public. (…) Că-s miniştri slabi, vai de capul lor! Că Dragnea e o povară pentru PSD. Asta spune orice PSD-ist. (…) Mă mai întreabă foarte mult oamenii: bun, dacă pleacă Dragnea, vă întoarceţi la PSD? Nu! Nu se pune problema. Dar dacă pleacă Dragnea, cu Dăncilă, cu echipa asta teleormanizată, Pro România, din punctul nostru de vedere, poate să colaboreze foarte bine cu PSD-ul pentru anumite proiecte. Dar nu! Noi vrem să facem totuşi ceva ce nu am reuşit înainte. O debaronizare, aşa. Oameni competenţi care să nu mai trebuiască neapărat să îi numească cineva din teritoriu. Vreau să facem o listă pentru Parlamentul European. Eu o să fiu pe primul loc pe lista ProRomânia la Parlamentul European, dar nu merg la Bruxelles, nu că nu îmi place – îmi place Bruxellesul, dar cred că dacă vrei să îţi conduci partidul şi vrei să construieşti ceva pe termen lung, stai la Bucureşti şi în ţară. Însă oamenii pe care îi vom pune pe listă, de data asta, chiar vreau să fie numai oameni cu care ne facem cinste la Bruxelles”, a adăugat Ponta.
 
Laude pentru Emilia Meiroşu de la Daniel Constantin
Tot despre pregătirile Pro România pentru “examenul” alegerilor Europarlamentare a vorbit şi celălalt copreşedinte al partidului, Daniel Constantin, care a ţinut să o laude pe deputatul Emilia Meiroşu pentru aportul pe care l-a adus, în cele câteva luni de când a plecat din tabăra PSD.
“Eu sunt a doua oară la Brăila de când am pornit acest proiect politic şi mă bucur foarte tare pentru faptul că văd că lucrurile se mişcă aici. E adevărat că sunt şi alte judeţe în ţară care au înţeles că trebuie să lucreze mult pentru ceea ce înseamnă alegerile europarlamentare. Doamna Meiroşu face o treabă extraordinară. Deja, în câteva luni de zile – nu ştiu dacă sunt 3-4 luni de când s-a alăturat proiectului -, am văzut nu numai că are sediu, are şi foarte mulţi oameni care au venit, s-au alăturat. În primul rând, probabil datorită domniei sale şi după aceea, cred că am avut şi noi un rol, cei de la nivel central. Suntem într-o perioadă în care alături de Victor Ponta, alţi colegi de-ai noştri, mergem prin teritoriu. Am fost şi la Tulcea, mergem mai departe către Iaşi. Vedem cum se organizează colegii noştri din teritoriu. Vorbim în egală măsură de acţiunile politice ulterioare. Săptămâna viitoare avem un congres, pe data de 20 – 21 octombrie, în care practic alegem conducerea partidului. Dar nu numai atât, vrem să vorbim şi de ceea ce oamenii aşteaptă. Pentru că nu cred că aşteaptă doar să vadă cine conduce Pro România, aşteaptă să vadă cu ce vine nou Pro România în activitatea lor de zi cu zi”, a declarat Constantin, precizând că partidul va prezenta şi un program politic cât de curând.
Potrivit Emiliei Meiroşu, la întâlnirea regională a Pro România, pe lângă membri reprezentativi din judeţul Brăila, au participat şi responsabilii din judeţele Călăraşi, Giurgiu şi Ialomiţa. Pe lângă Ponta şi Constantin, la întrunire au fost prezenţi şi fostul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, dar şi Mihai Sturzu, unul dintre primii PSD-işti care i s-a opus public lui Liviu Dragnea.
De precizat că la Pro România s-au înscris şi foştii consilieri judeţeni Ernest Mocanu (ex-UNPR, ex-PNTCD) şi Cristian Gabriel Ivan (ex-PPDD, ex-PSD).

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧