Local
Polițiști în stradă. Acțiuni cu efective mărite
• în prima zi a săptămânii, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au controlat 108 autovehicule, au legitimat 125 de persoane și au efectuat 75 de testări cu aparatele din dotare • polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei, 80 fiind pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice • și în weekend, polițiștii au fost în stradă, au legitimat 646 de persoane și au verificat 513 autovehicule
Razii de amploare, peste 600 de persoane legitimate, sute de autoturisme oprite pentru control și amenzi usturătoare pentru persoanele care nu au ținut cont de lege.
Luni, în prima zi din această săptămână, polițiștii au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru creșterea siguranței rutiere și combaterea faptelor antisociale, asta după raziile de amploare din week-end. Amenzile totale aplicate, în numai trei zile (sâmbătă, duminică și luni) au fost de aproape 70.000 lei.
Astfel, la data de 11 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au acționat cu efective mărite, pe raza Secției 2 de Poliție Rurală Brăila și a municipiului Brăila, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră. La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Rutier, Biroului de Ordine Publică, precum și din cadrul Secțiilor 1 și 2 de Poliție Rurală Brăila. În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 108 autovehicule și au legitimat 125 de persoane. Totodată, au fost efectuate 75 de testări cu aparatele din dotare.
”Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, dintre care: 80 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice; o sancțiune conform Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto”, au spus reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut două permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au retras două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Acțiuni în weekend. Au fost vizate principalele artere de circulație și localurile publice
În perioada 09-10 mai, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Rutier, Biroul Ordine Publică, Secțiile 1 și 2 de Poliție Rurală Brăila, cât și polițiști din Ianca, Însurăței și Făurei, împreună cu secțiile de poliție arondate acestora, au desfășurat ample acțiuni de tip ”Razie” și ”Blocada”, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea siguranței rutiere. Activitățile au fost organizate în sistem integrat, fiind vizate atât zonele urbane, cât și cele rurale principalele artere de circulație, localurile publice și societățile comerciale pentru verificarea respectării prevederilor legale.
”În cadrul acțiunilor, polițiștii au legitimat 646 de persoane, au verificat 513 autovehicule și au verificat 35 de societăți comerciale, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională. De asemenea, 298 de conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive, în vederea creșterii siguranței participanților la trafic. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legale în vigoare, în cuantum de peste 60.000 de lei”, arată polițiștii.
Totodată, au fost reținute șapte permise de conducere și șase certificate de înmatriculare, ca urmare a abaterilor constatate la regimul rutier.
Depistări în flagrant
Un bărbat care s-a urcat la volan deși nu avea permis și altul care s-a cinstit cu alcool înainte de a conduce autoturismul au fost prinși de polițiști.
Duminică, 10 mai, în jurul orei 15:40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza municipiului. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 31 de ani din Brăila, despre care s-a stabilit faptul că a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 9 mai, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca, în jurul orei 22:50, au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa sinuos pe DN2B, în orașul Ianca. ”La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 46 de ani din Focșani, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-a fost recoltată o probă biologică, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au spus polițiștii.
Pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Acțiunile desfășurate de oamenii legii au avut și un caracter preventiv, iar polițiștii au transmis recomandări cetățenilor și reprezentanților societăților comerciale privind respectarea legislației și adoptarea unui comportament responsabil.
Local
Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele
• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici
Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.
La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.
”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.
Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.
Local
Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”
• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională
Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.
Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.
Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.
„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.
Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.
Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.






















