SPORT
Polisport Chiscani a câştigat Cupa Tymbark la fotbal fete U12
• echipa şcolii din Chiscani s-a calificat la etapa regională care va avea loc la Brăila • podiumul etapei judeţene a fost completat de echipele şcolilor din Tichileşti şi Râmnicelu
Cu puţin timp în urmă, s-a încheiat una dintre cele mai interesante şi atractive ediţii ale Cupei Tymbark la fotbal fete U12, iar la finalul turneului la care au participat patru echipe, locul întâi i-a revenit formaţiei Polisport Chiscani, coordonate de profesorul Mihai Anghel. Campioana judeţeană a câştigat două meciuri cu scoruri identice, 4-0, cu echipele şcolilor din Salcia Tudor şi Râmnicelu, şi a remizat, 1-1, în prima etapă cu formaţia şcolii din Tichileşti, golgetera echipei fiind Georgiana Măruntu. Polisport Chiscani a câştigat competiţia şi va participa la etapa regională care va avea loc tot în oraşul nostru. Pe locul al doilea şi al treilea s-au clasat echipele şcolilor din Tichileşti şi respectiv Râmnicelu.
“Pe parcursul competiţiei s-au evidenţiat câteva fete de la fiecare participantă care au avut realizări personale deosebite, ceea ce denotă că fotbalul este în continuă creştere şi în judeţul nostru. Vreau să remarc faptul că la şcoala gimnazială Chiscani există o continuitate a rezultatelor bune şi foarte bune în competiţiile feminine de fotbal, 2017 fiind al cincilea an consecutiv când reprezentăm judeţul Brăila la un turneu feminin pe plan naţional. Reamintesc faptul că în ultimii doi ani şcolari am reprezentat Brăila la faza naţională care a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv la Vaslui. Prin declaraţia mea aş dori să atrag atenţia iubitorilor acestui fenomen, care au şi potenţă financiară, că este o zonă în care ar putea investi, mai ales că în trecut la Brăila a existat o echipă de fotbal feminin, Venus. Aria de selecţie la fotbal feminin, în ultimii ani este dată de şcolile din Chiscani, Tichileşti, Râmnicelu şi Tudor Vladimirescu”, a declarat profesorul Mihai Anghel, coordonatorul echipei Polisport Chiscani.
Lotul echipei Şcolii Chiscani: Georgiana Măruntu, Nicoleta Tureac, Ioana Radu, Claudia Constantin, Roxana Milea, Andreea Ion, Alina Menu, Ana Romarciuc, Ştefania Mardale, Cătălina Dirnea.
SPORT
Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza
Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.
La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.
Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.
”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.
Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.
SPORT
Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a
Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.
Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.
”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.
”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.
După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.
























