Social Media

Politică

PNL-iștii brăileni, supărați că le-au fost respinse amendamentele la bugetul județului

Timp de citire: 5 minute

* liberalii brăileni, în frunte cu deputatul Alexandru Popa, au susținut joi după-amiază o conferință de presă în care au criticat faptul că niciun amendament al consilierilor județeni PNL la proiectul de buget nu a trecut * aceștia i-au acuzat pe PSD-iști de imoralitate pentru faptul că nici măcar nu i-au consultat în prealabil * prezent la conferința de presă, jurnalistul Cătălin Iordache, fost consilier județean, a insistat pe ideea că deși proiectul de buget s-a aflat în transparență decizională, consilierii PNL nu au făcut amendamentele din timp, nici măcar nu s-au deranjat să își informeze din timp electoratul despre ideile pe care le vor propune
 
PNL-iștii brăileni consideră că atitudinea conducerii Consiliului Județean și a PSD-iștilor în general este una imorală. În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc joi după-amiază, susținută de deputatul Alexandru Popa, consilierii județeni Alexandru Bucălău, Dănuț Lungu și cei doi subprefecți Nicolae Nițescu și Adin Boboc, liberalii s-au plâns că la cea mai recentă ședință ordinară a CJ Brăila toate amendamentele făcute la proiectul de buget al județului le-au fost respinse pe bandă rulantă.
”Referitor la ședința de Consiliu Județean pe care am avut-o săptămâna aceasta și în care a fost votat bugetul CJ Brăila pentru anul curent, ați văzut și dumneavoastră, cheltuielile sunt mult mai mari decât investițiile. Acestea sunt ca și inexistente, referindu-ne aici la dezvoltarea județului. Au fost prinse pe reabilitările de drumuri, cheltuieli care în mod normal ar trebui să se regăsească în cheltuielile curente. Țin să precizez, de asemenea, că noi nu am fost consultați sub nicio formă la întocmirea acestui buget. Amendamentele noastre, ați văzut, au fost respinse, dar nu am avut posibilitatea înainte de a negocia, sau de a ne spune o părere cu privire la acestea. Ați văzut comportamentul pe care îl au colegii de la PSD. Mă refer la atitudine, în sensul că doresc să «ne deseneze» sau să ne explice lucruri puerile, aș putea spune, cu privire la acest buget. Nu mă derajează. Dar este pur și simplu, din punctul meu de vedere, un gest de lipsă de politețe, ca să zic așa. Atât timp cât respecți un om, te aștepți la același răspuns din partea acestuia, dar se pare că nu există respect și așa înțeleg dumnealor să dialogheze cu noi”, a declarat Bucălău.
Consilierul județean a mai spus că deși unele dintre proiectele propuse de liberali ca amendamente nu ar fi presupus sume enorme pentru bugetul județului, s-au aprobat cheltuieli mult mai mari, nejustificate, în alte direcții. Cum Bucălău a amintit faptul că la spitalul județean se va demola un coș de fum utilizându-se suma de un milion de lei, prezent în sală, jurnalistul Cătălin Iordache (Infobrăila), fost consilier județean, i-a atras atenția acestuia că Florin Cîrligea a avut o cu totul altă părere în ședință. Bucălău a afirmat că nu i s-a părut un gest de condescendență din partea colegului său, iar deputatul Popa a intervenit pentru a sublinia că Florin Cîrligea nu va mai fi membru al filialei PNL în viitorul apropiat și că se așteaptă doar rezultatul contestației acestuia la Comisia de Onoare și Arbitraj de la București pentru ca excluderea să rămână definitivă.
Revenind la discuțiile legate de buget, Bucălău și Dănuț Lungu s-au plâns că nu au fost consultați la momentul realizării proiectului, ceea ce este imoral din partea PSD-iștilor.
 
De ce nu și-au prezentat liberalii amendamentele când bugetul era în transparență decizională
Fostul consilier județean, Cătălin Iordache a insistat pe ideea că liberalii ar fi putut să vină cu amendamente la proiectul de buget încă din momentul în care acesta se afla în transparență decizională. Măcar să le fi prezentat în prealabil electoratului.
”Colega mea v-a întrebat dacă în perioada de transparență decizională ați făcut ceva în legătură cu bugetul Consiliului Județean. Eu, unul, nu știu… Poate nu sunt eu informat. Nu era în sprijinul alegătorilor dumneavoastră să spuneți dinainte de ședința de consiliu care sunt amendamentele, care sunt sursele de finanțare și așa mai departe? Nu era mai simplu? Nu era mai corect?”, a întrebat acesta în conferință.
Răspunsul a venit din partea lui Dănuț Lungu care a dat de înțeles că și dacă ar fi făcut acest lucru, rezultatul ar fi fost același.
”Păi, ce îmi spuneți dumneavoastră este cam așa: eu, care v-am votat pe dumneavoastră, nu am nicio șansă. Îmi spuneți practic, că ținând cont că diferența dintre PSD și PNL este foarte mare, e inutil orice demers. Păi, de ce mai mergeți la ședințele de Consiliu Județean atunci?”, le-a mai transmis fostul consilier.
”În condițiile în care PSD-iștii spun că ei sunt majoritari și că fac ce vor, noi ne zbatem în continuare să ajungem cu proiecte pe care noi le-am adus în fața dumneavoastră și ne-ați votat, să le putem realiza. Nu toate. Măcar un pic.Bugetul a fost votat acum 3-4 zile. O să comunicăm colegilor și totodată o să și anunțăm public că toate amendamentele noastre nu au fost acceptate”, a conchis Lungu.

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧