Social Media

Cultură

Piesă de teatru în această seară la terasa The Music Pub

Timp de citire: 4 minute

• este vorba despre comedia “Inamicul Comun”, în regia lui Vladimir Dembinsky, ce se va juca, începând cu ora 20:00, pe scena terasei de lângă Patinoar  • piesa are o distribuţie de excepţie: Dana Dembinsky Medeleanu, Radu Valcan şi Răzvan Fodor • show-urile se vor ţine lanţ în această vară la The Music Pub: piese de teatru, Stand Up Comedy şi multă muzică live
 
Piesa de teatru “Inamicul Comun”, în regia lui Vladimir Dembinsky, se va juca în această seară, de la ora 20:00, pe scena terasei The Music Pub din Brăila. Comedia are o distribuţie de excepţie – Dana Dembinsky Medeleanu, Radu Valcan şi Răzvan Fodor -, astfel că cei pasionaţi de teatrul altfel şi nu numai, vor avea parte de un show pe cinste.
“Un interviu de angajare atipic, la o firmă de avocatură, unde un candidat «alunecos» dă peste o angajatoare care nu are dispoziţia necesară să îi tolereze impostura şi nici pe partenerul său, un pic cam prea amator de distracţii. O întâlnire din care ies scântei, pe măsură ce aflăm secretele fiecăruia dintre cei implicaţi. Tu cât de departe ai merge ca să obţii jobul dorit?”, se arată în comunicatul emis de organizatori.
Interesant este că vara aceasta este extrem de promiţătoare pentru brăilenii amatori de teatru, Stand Up Comedy şi muzică live, deoarece la The Music Pub, (terasa de lângă Patinoar – Str. Vadul Schelei, nr. 17) evenimentele de calitate se vor ţine lanţ.
După spectacolul “Inamicul Comun”, serile de teatru continuă pe 20 şi 21 iunie cu comediile “Cum se face I” şi “Cum se face II – Funerariile doamnei Pompoiu”. Ambele spectacole – scrise şi regizate de Octavian Strunilă -, sunt o super-comedie de bun gust despre viaţa oamenilor de teatru. În distribuţie, pe lângă Octavian Strunilă, îi regăsim pe Anca Dumitra, Dana Dembinski, Alexandru Conovaru şi Paul Ipate.
“Când 5 actori buni se adună, iese o comedie pe cinste! Acest gen de spectacol aduce întotdeauna bucurie în sufletele spectatorilor şi reuşeşte să pună mari semne de întrebare vizavi de cariera pe care ne-o alegem în viaţă”, se mai arată în comunicatul organizatorilor.
 
Comedy Show şi concerte live
Artiştii de comedy show vor fi şi ei prezenţi pe scena terasei în această lună: Anisia, câştigătoarea “Românii au Talent” (coprezentatoarea lui Capatos la Un Show Păcătos) face un Stand Up Comedy de 5 stele alături de Serghei în data de vineri, 8 iunie. Duminică, 10 iunie, urmează Zebra Show, un grup umorstic din Republica Moldova, despre care Mihai Bendeac a afirmat: “Este cel mai bun grup de comedie din România şi Republica Moldova! Mi-a provocat crampe de râs foarte dureroase”, după cum au ţinut să sublinieze organizatorii. Dan Badea, unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti de Stand Up Comedy va susţine la rândul său un spectacol în data de joi, 14 iunie, iar Dan Teodorescu şi Daria Corbu (soliştii trupei TAXI) au un “altfel” de Comedy Show intitulat “Johnny Depp şi Psd-ul”, pe 27 iunie.
Nici muzica bună nu lipseşte din calendarul acestei luni la The Music Pub. Vineri, 15 iunie, va urca pe scena îndrăgitul actor Ovidiu Niculescu alături de trupa White Mahala, duminică, 17 iunie, The Music Pub are invitată o formaţie de rock & roll din Italia – Mr. NoMoney Band, iar pe 22 iunie, Dan Helciug aduce la Brăila un Tribut Queen.
Cei interesaţi de evenimentele care vor avea loc la terasa The Music Pub, în această vară, pot solicita informaţii şi pot face rezervări la numărul de telefon: 0746/479.279.

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧