Adaugă ca sursă preferată în Google

• mare bazin legumicol înainte de 1990, în prezent judeţul Brăila trăieşte doar din amintirea acelor vremuri • roşii se mai cultivă pe doar 947 ha şi probabil că suprafaţa ar fi fost mult mai mică dacă nu s-ar fi lansat programul “Tomata”, cu subvenţii atrăgătoare pentru agricultori • chiar dacă obţin producţii bune şi de calitate, brăilenii înscrişi în acest program fac faţă cu greu concurenţei neloiale de pe piaţa invadată cu legume pline de chimicale, aduse din import • dezbinaţi, legumicultorii fac cu greu faţă condiţiilor impuse de samsari dar şi de marile lanţuri de magazine
 
Legumicultura a fost, pe vremuri, un domeniu forte al agriculturii brăilene. Până în 1990, din cele 8.917 hectare cultivate cu legume, o suprafaţă de 2.374 hectare era ocupată de tomate, având  o producţie totală de 62.058 tone, destinată cu prioritate către prelucrarea industrială la una din cele mai vechi şi mari fabrici de conserve din ţară (IPILF Vădeni), la export, dar şi consumului intern.
“Acum, judeţul Brăila are cultivată cu legume o suprafaţă de 947 ha, din care 111 ha cu tomate, inclusiv în sere, şi recoltate în 2-3 etape pe an , producţia fiind chiar şi de 9-10 tone/hectar” , ne-a informat Traian Cişmaş, directorul general al Direcţiei pentru Agricultură Brăila. Iar dacă e să ne referim la mult discutatul (şi acum foarte solicitat) Program “Tomata”, reţinerile pentru început ale fermierilor au fost repede depăşite, graţie avantajului acordării din partea statului a sprijinului de 3.000 de euro pentru 1.000 metri pătraţi solar, cu condiţia livrării a cel puţin 2.000 kg tomate, pe fiecare din cele 2-3 recoltări dintr-un an. Explicabil, aşadar, de ce numărul cererilor de înscriere a crescut an de an: 57 în 2017, 75 în 2018, şi 117 (cu două etape) în 2019. “La zi”, sunt 97 de fermieri brăileni care beneficiază de acest program, însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple şi, în final, de mulţumitoare. Iar cauzele sunt mai multe. De exemplu, importul masiv sau existenţa unei vaste reţele/filiere de intermediari, speculanţi sau evazionişti; vânzarea “la bordură” sau din furat, concurenţa neloială dar şi înmulţirea aşa-zişilor producători, înşelatul la cântar şi lipsa bonului de casă, derutarea cumpărătorilor cu etichete false privind originea produselor, iar exemplele ar putea continua. Ca să numai vorbim de conţinutul în chimicale, de nimeni controlat… şi chiar dacă beneficiarii /producătorii  din amintitul program vin cu produse gustoase şi ieftine, ei se izbesc în pieţe de cei care “aliniază” preţurile. Mai ales că pentru “tomata” nu sunt tarabe şi magazine permanente.
Dar iată ce am aflat recent de la un tânăr fermier, în vârstă de 31 de ani, din Scărlăteşti-Cireşu, beneficiar al Programului “Tomata”. îl cheamă Cristi Mărgean şi, dincolo de un optimism temperat, este îndeosebi hotărât în ceea ce face. Era în Piaţa Concordiei (lumea spune, cea mai scumpă din oraş), iar pe etichetele sale preţurile nu erau afişate cu celebrul “,99”. El vindea roşiile, foarte gustoase, la preţuri oricui accesibile: 2,3 şi 4 lei/kg. “Mă bucură să văd că lumea s-a strâns repede la mine, dar istoria ajungerii aici nu a fost una uşoară: birocraţie, dosare, aşteptări şi amânări pentru o autorizaţie de vânzare; o tarabă care nu poate înlocui un magazin permanent, spre a nu mai bate zilnic (cu oboseală şi consum de carburant), drumul de la Scărlăteşti la Brăila, cale de 75-80  kilometri. Ar fi bun un spaţiu de vânzare şi depozit (poate chiar într-o centrală termică dezafectată n.n.)”.
Nici cheltuielile de producţie nu sunt deloc mici, potrivit sursei citate. “De exemplu, pentru răsadul foarte bun, din soiul Gravites, de la cineva din Berteşti, am dat 6.000 de lei. Dar nu-i nimic, voi extinde suprafaţa solarului şi îmi fac propria răsadniţă. Ce nu este în regulă pe piaţă? Tot felul de falsuri şi chimicale în legume… Dacă m-a ajutat şi îndrumat cineva? Da, d-na ingineră Ecaterina Genes, de la Direcţia Agricolă. îi mulţumesc!”, ne-a mai spus legumicultorul Cristi Mărgean.
 
Asocierea legumicultorilor, singura soluţie
Luăm legătura, pentru un scurt interviu, cu Ecaterina Genes, inginer horticol, sufletistă, exigentă şi cu o vastă experienţă în meserie şi consultanţă agricolă. “Am încredere în perseverenţa lui Cristi, el având şi alte obiective: pentru 2021, o platformă de colectare/vânzare şi un depozit adecvat; pentru a putea vindea tomate,castraveţi etc şi la Făurei. Cred că va reuşi! Ce se întâmplă în judeţ cu legumicultorii? Sunt fel de fel de situaţii: acum au toţi au apă de irigat din belşug, iar mulţi sunt nevoiţi să-şi dea marfa pe nimic. De exemplu, la Roşiori, un cultivator îşi vindea tomatele cu 0,50 lei/kg la nu ştiu ce firmă, iar cu 0,80 lei/kg în propria comună şi în cele învecinate. Cineva din Jirlău îşi duce marfa la Buzău ori la Făurei, decât să o dea cu O,70 lei/kg cuiva, speculant”, ne-a spus specialista din cadrul Direcţiei Agricole.
Am întrebat-o pe aceasta cum ar putea depăşi agricultorii cinstiţi şi corecţi astfel de obstacole. Răspunsul a fost că singura soluţie este asocierea lor şi asigurarea unor condiţii propice de depozitare/vânzare. “Asocierea le dă şansa şi puterea de a negocia, de a pătrunde în reţeaua marilor magazine. Apoi, apărarea unor drepturi, asigurarea de imputuri, chiar şansa de a exporta. Dar ştiţi cum e la români: e grea desprinderea de mentalitatea păguboasă că asocierea înseamnă vechile CAP-uri. Intervin apoi orgoliile, neîncrederea,  goismul şi suspiciunile (chiar între rude): «de ce să stea ştampila şi cheile la ăla?  şi dacă mă fură…». Nu e suficientă doar unirea, ci şi implicarea tuturor, corectitudinea, găsirea de idei şi soluţii aducătoare de productivitate şi prosperitate. Chiar sprijinul autorităţilor. Dacă nu, o să ne tot lamentăm, iar cineva «de sus» să intervină”, ne-a declarat Ecaterina Genes.
La rândul său, directorul Direcţiei Agricole, Traian Cişmaş, ne-a comunicat că a participat la un simpozion din judeţul Buzău, aflând, cu această ocazie, despre o asociaţie de horticultori care prelucrează industrial, într-o făbricuţă, legume colectate inclusiv din judeţul Brăila. De ce nu fac şi ai noştri la fel, nu ştim. Că doar avem câteva bazine legumicole “cu istoric”!