Editorial
Piaţa meditaţiilor, între industrie căpuşă şi pilon de salvare naţională
Pentru absolvenţii de clasa a VIII-a, greul a trecut, nu şi aşteptarea. Notele mari de la vârful ierarhiei încă generează emoţii. Calculele, anul acesta, nu sunt deloc simple, lupta pentru specializările de top din liceele de elită pare, parcă, mai dură ca niciodată.
Nu vreau să dau apă la moară cârcotaşilor, că anul acesta corectorii au fost mai indulgenţi, că subiectele au fost mai uşoare că…, că…, că… Înainte de a face orice comentariu, gândiţi-vă prin ce taifun emoţional au trecut copiii aceştia în ultimele luni, în ce conjunctură s-au pregătit şi au susţinut examenul, ce suport le-a oferit şcoala şi societatea şi abia apoi judecaţi. Din punctul meu de vedere, sunt o generaţie de învingători care merită toată stima. Felicitări, copii! Felicitări părinţilor voştri!
În mod normal, aş fi continuat, felicitări dascălilor voştri! Am o reţinere însă. “Exprimarea nefericită” a secretarului de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar, Luminiţa Barcari (un copil care învaţă la şcoală, nu neapărat cu meditaţii, ar fi putut să ia 5 – 6 rezolvând aceste subiecte), mă îndeamnă la prudenţă. Pentru că, dincolo de afrontul pe care l-a adus întregului corp didactic, “gura păcătoasei” a spus un adevăr arhicunoscut, doar ascuns nedibaci sub preş de oficiali atâta amar de vreme – industria meditaţiilor.
Să fie clar! Nu vreau să cad în păcatul generalizării, ştiu prea mulţi profesori dedicaţi meseriei şi copiilor, care fac adevărate minuni la clasă. La fel cum ştiu şi profesori care dorm la ore, dar acasă n-au timp nici de-o cafea, aşa una în alta au planificate meditaţiile. De asemenea, cunosc profesori care lucrează cu copiii în particular doar pentru a desăvârşi ceea ce fac la clasă, dar şi profesori care nici acasă, nici la şcoală, nu dau doi bani pe nimic. Ce mai, câte bordeie, atâtea “obiceie”, abordări şi comportamente!
Dar asta nu schimbă realitatea, şi anume că şcoala e complet scăpată de sub control, că gradul de dificultate la toate materiile, dar în special la cele de examen, a crescut constant, exact ca numărul de copii dintr-o clasă şi că, Dumnezeu pe pământ de ar fi un dascăl, n-ar avea cum să-şi facă bine treaba, când toată materia curge pe foarte repede înainte. Concret, sunt multe obiecte, cu conţinut din ce în ce mai complex, sunt lecţii de importanţă covârşitoare pentru care programa nu alocă decât 2, maxim 3 ore, sunt clase supraaglomerate, programul e supraîncărcat, examenele tot mai artificiale şi aş putea continua la nesfârşit… Un nesfârşit care nu face decât să genereze tot mai mult nevoia de meditaţii în particular.
De aceea sunt părinţi care caută meditatori chiar din clasele primare. Pentru că, vă spun din experienţă, dacă tu, părinte, nu ai timp sau capacitate să te ocupi serios şi susţinut de copil, oricât de inteligent şi silitor ar fi acesta, oricât de dăruit profesiei ar fi cadrul didactic, undeva pe drum îl pierzi. Şi cum mulţi părinţi suntem în situaţia de a nu avea timp, mai întâi, iar apoi cunoştinţele necesare pentru a-i ajuta, profesorul meditator, a devenit, cumva, pilonul de sprijin al întregului eşafond copil-şcoală-familie.
Asta nu înseamnă însă că este corect şi normal ce se întâmplă, ci e doar o reacţie disperată la o situaţie de fapt. O situaţie creată şi întreţinută cu bună ştiinţă de factorii decizionali din Ministerul Educaţiei care, închizând ochii, şi-au ascuns ani de zile neputinţa şi nepăsarea. Iar acum, sistemul este atât de înţepenit, încât doar o reformă radicală, din temelii, i-ar putea opri, sau măcar încetini, decăderea.
Nu se va întâmpla însă prea curând… o asemenea schimbare, care ar trebui să taie efectiv în carne vie, este greu de asumat, politic în primul rând. Aşa că, păstrăm aparenţele, criticăm sau felicităm la grămadă copii, părinţi şi dascăli şi, după ce ecoul celei mai recente testări naţionale se stinge, ne reîntoarcem la vechea orânduire şi cunoscutele cutume. Şi uite aşa, piaţa meditaţiilor se consolidează şi îşi creşte nejustificat preţurile, ridicându-se la rang de normalitate, recunoscută public şi oficial, şi se înfige tot mai adânc în sistem, ca o căpuşă, una din ce în ce mai greu de suportat de copii (fizic) şi întreţinut financiar de părinţi.
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















