Local
Peste 2.300 de brăileni scapă de amenzile primite în pandemie
* este vorba despre cei amendați din cauza formularului digital de intrare în țară (PLF) * cei care au plătit deja își pot primi banii înapoi, cei care nu au plătit scapă definitiv de acest stres * asta după ce amenzile pentru necompletarea PLF au fost anulate, potrivit unei legi promulgate recent de către președintele Klaus Iohannis * Legea 257/2022 privind anularea amenzilor a fost publicată în Monitorul Oficial pe 27 iulie a.c. și a intrat deja în vigoare
Statul își dă singur peste mână! Acum restituie banii încasați din amenzi pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF). Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat recent legea prin care se anulează amenzile aplicate pentru necompletarea PLF şi returnarea tuturor sumelor încasate din plata acestor amenzi.
Legea prevede măsuri referitoare la executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în temeiul art.4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România. „Amenzile contravenţionale aplicate în temeiul art.4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, abrogată prin OUG nr.22/2022, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare”, după cum se arată în actul normativ.
De asemenea, sumele de bani achitate până acum se restituie la cerere, solicitare pe care contravenientul trebuie să o depună la organul fiscal de executare competent în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului în acest sens. Asta înseamnă că, în cel mai bun scenariu, începând cu 16 august și până în noiembrie, cei care au plătit amenzile primite pentru necompletarea formularului PLF își vor primi banii înapoi. Numai la Brăila vorbim de 2.331 de procese verbale de contravenție emise de către Direcția de Sănătate Publică, a căror valori depășesc 3,6 milioane de lei. 3.682.500 de lei, mai exact. O sumă exorbitantă, care se întoarce în buzunarele brăilenilor! Sau rămâne, în cazul în care amenzile nu au fost achitate.
După intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendați contravențional, după ce s-au întors din străinătate, pentru că nu au completat formularul fie din lipsă de informare, fie pentru că nu au știut cum să acceseze platforma sau pentru că, dintr-o eroare tehnică sau problemă birocratică, datele acestora nu au ajuns la DSP.
Deși inițial plafonul de acordare a amenzilor era între 2.000 și 3.000 de lei, după nici două luni pragul minim a fost scăzut la 500 de lei. Guvernul a introdus excepții la formularul PLF și a redus amenzile, după ce mulți români au acuzat că au fost sancționați pe nedrept.
Formularul PLF a fost introdus în luna decembrie 2021 și eliminat în luna martie 2022, când în România a încetat starea de alertă. La scurt timp, proiectul de lege privind anularea amenzilor încasate de stat pentru PLF-uri a fost adoptat de Senat, ulterior primind și votul Camerei Deputaților, pe 29 iunie a.c. , având și susținerea coaliției de guvernare.
Legea 257/2022 , care stabilește că amenzile contravenționale date pentru necompletarea formularului PLF și neplătite până acum se anulează și se scad din evidențele organelor de executare a fost publicată în Monitorul Oficial pe 27 iulie a.c. și a intrat deja în vigoare.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















