Cultură
Periplu pe uliţele “oraşului cu salcâmi”
• brăilenii sunt invitaţi pe 18 octombrie la un itinerar ghidat, iniţiat de prof. Mihaela Roşu • evenimentul are drept obiectiv promovarea valorilor culturale locale şi a spiritului de toleranţă interetnică
De ziua scriitorului Mihail Sebastian (Joseph Hechter), pentru al doilea an consecutiv, elevii liceului care-i poartă numele vor participa la un itinerar ghidat iniţiat de Mihaela Roşu, profesor de geografie şi ghid de turism.
Evenimentul, organizat sub genericul “Prezenţe brăilene la Dunărea Brăilei”, se va desfăşura în ziua de 18 octombrie 2019, în intervalul orar 13.00-14.30, cu punct de întâlnire strada Mihail Sebastian colţ cu strada Mihai Eminescu. Având drept obiectiv “promovarea valorilor culturale locale şi a spiritului de toleranţă interetnică, precum şi aducerea informaţiei mai aproape de comunitatea brăileană” , itinerariul tematic ghidat a fost pus la punct cu sprijinul directorului de la “Mihail Sebastian”, Gheorghiţa Rusu, şi a colegilor profesori Alina Creţu (engleză), Georgiana Ichim (franceză) şi Georgeta Enache (istorie). Evenimentul s-a bucurat, de asemenea, de sprijinul Comunităţii Evreieşti, al brăilencei Nadia Ustinescu, “care şi-a exprimat bucuria de a aduce în lumina prezentului povestea, valorile şi simbolurile unei minorităţi atât de încercate de-a lungul timpului”. Prof. Mihaela Roşu ne-a precizat: “Activitatea a fost concepută ca un itinerar cultural tematic, desfăşurat în cartierul evreiesc al copilăriei scriitorului Mihail Sebastian. Cu tot atâtea opriri şi explicaţii la obiectivele marcante de pe scurtul traseu, nu doar pentru viaţa scriitorului ci şi pentru întreaga comunitate evreiască. Elevii vor interacţiona spontan cu trecătorii, vor da replici din piesele scriitorului evreu, vor împărţi zâmbete şi citate din opera acestuia; vor face apel la memoria colectivă”.
Itinerariul de-a lungul “uliţelor ovreieşti” include şi o vizită la Templul Coral, cu acces în interior. Potrivit organizatorilor, el răspunde unei necesităţi din ce în ce mai stringente, ca învăţarea să fie realizată sub forma unei experienţe de tip “outdoor”, care să corespundă calitativ curiozităţii copiilor, mai ales a elevilor de liceu.
Participanţii la eveniment vor afla informaţii interesante despre primii evrei statorniciţi la Brăila şi prima sinagogă din oraş, despre negustorimea evreiască şi industriaşii bogaţi ai epocii, despre intelectualii secolului trecut; despre destinul tragic al scriitorului Mihail Sebastian (Joseph Hechter, născut pe 18 octombrie 1907) şi despre adolescenţa sa legată invariabil de Liceul “Nicolae Bălcescu” (actual CNNB), despre zbuciumul său interior şi moartea sa violentă, prea devreme survenită datorită unui bizar accident, despre amiciţia sa cu Eugen Schileru. Toate acestea, precizează prof. Roşu, sunt relatate sub formă de poveste brodată generos cu detalii din “Jurnalul” său sau din “De două mii de ani”.
“Invităm brăilenii, trecători grăbiţi sau hoinari în căutare de poveşti, împovăraţi sau nu de cotidianul gri, să se alăture profesorilor şi elevilor Liceului Teoretic “Mihail Sebastian” într-un inedit periplu pe uliţele “oraşului cu salcâmi”. De fapt, îi invităm să afle “ce”, “cine” şi mai ales, “cum” se întâmplau lucrurile odată pe “uliţele ovreieşti”. Este modul nostru de a ne implica activ în comunitate”, a mai spus iniţiatorul evenimentului.
“Copiii sunt mereu copii, adolescenţii sunt mereu adolescenţi şi orice şcoală le-am face tot prea ţeapănă ar fi, căci am face-o pe măsura noastră, a oamenilor mari, nu pe măsura lor, prea delicată, prea plină de nuanţe, prea suavă” (Mihail Sebastian: “O tragedie inevitabilă: liceul”, Rampa, 1935).
Cultură
Clădirile trecutului și poveștile neștiute din spatele lor, explorate în acest weekend la Brăila
• ce viitor ar putea avea Cinema Central și cum pot fi readuse în viața comunității clădirile care au definit Brăila modernă? • acestea sunt câteva dintre întrebările la care vor încerca să răspundă arhitecți, cercetători și oameni de cultură, în cadrul evenimentului ”Zilele MuzA la Brăila”, programat pe 14 și 15 noiembrie
Brăilenii sunt invitați, pe 14 și 15 noiembrie, să redescopere o parte mai puțin explorată a istoriei orașului: arhitectura publică ridicată în perioada anilor ’60–’80. Prin evenimentul ”Zilele MuzA la Brăila. Conversații despre celălalt oraș”, Muzeul de Arhitectură din România propune tururi ghidate, întâlniri și dezbateri despre clădiri care au marcat dezvoltarea orașului și care, chiar dacă fac parte din peisajul cotidian, nu sunt întotdeauna privite ca elemente de patrimoniu.
Ce se va întâmpla cu Cinema Central? Ce valoare au astăzi Sala Polivalentă și Casa Tineretului? Cum pot fi readuse aceste clădiri în viața comunității, fără ca elementele care le definesc să fie pierdute? Sunt câteva dintre întrebările la care organizatorii și invitații evenimentului vor încerca să găsească răspunsuri.
Tururi prin oraș și întâlniri în care se va vorbi despre arhitectura Brăilei
Evenimentele se desfășoară pe parcursul a două zile și continuă demersul expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”, deschisă în octombrie la Cinema Central. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 14 noiembrie, când participanții vor putea descoperi, în cadrul unui tur ghidat, clădirile publice construite în perioada socialistă și poveștile din spatele lor. Traseul va porni chiar din expoziție și va continua pe străzile orașului.
Duminică, 15 noiembrie, discuțiile se mută la Teatrul ”Maria Filotti”, unde arhitecți, cercetători, specialiști în patrimoniu și reprezentanți ai administrației publice vor dezbate posibilitățile de valorificare a acestor construcții.
Un subiect important va fi viitorul fostului Cinema Central, clădire aflată în administrarea Primăriei Brăila. Municipalitatea are în vedere transformarea cinematografului într-un spațiu cultural destinat spectacolelor și evenimentelor.
Programul evenimentelor din 14 și 15 noiembrie
Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 14:00 și 17:00, este programat un tur ghidat al expoziției, urmat de o plimbare prin oraș, alături de Mihaela Camelia Roșu și Cristian Bădescu. Întâlnirea va avea loc la Cinema Central, de unde participanții vor porni într-un traseu dedicat arhitecturii publice din anii ’60–’80.
Vor fi prezentate clădiri, povești și transformări care au influențat viața comunității brăilene. Mihaela Camelia Roșu este profesoară de geografie, ghid local certificat și fondatoarea proiectului Walk This Way, Brăila, inițiativă lansată în 2018 din pasiunea pentru patrimoniul și istoria orașului.
Duminică, 15 noiembrie, între orele 11:00 și 13:30, la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti”, va avea loc dezbaterea ”După fantezia modernizării. Ce viitor are «celălalt oraș» al Brăilei?”. Organizatorii recomandă participanților să ajungă începând cu ora 10:30.
Șase invitați din domeniile arhitecturii, cercetării, patrimoniului, managementului cultural și administrației publice vor analiza ce se poate face cu aceste clădiri, cum pot fi adaptate nevoilor actuale și ce rol ar putea avea în viața orașului în următorii ani.
Dezbaterea va fi structurată în trei secțiuni, moderate de Ilinca Păun-Constantinescu, arhitectă, curatoare și coordonatoarea programului MuzA, și Cristian Bădescu, arhitect și co-curator al expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”.
Patrimoniul unei perioade controversate
Prima discuție, intitulată ”Cum recunoaștem valoarea unei moșteniri incomode?”, îi aduce împreună pe arhitecta și cercetătoarea Irina Tulbure-Moldovan, conferențiară la UAUIM București, și pe arhitectul Alex Răuță, cercetător și președinte DOCOMOMO România. Cei doi vor aborda dificultatea de a privi arhitectura perioadei socialiste dincolo de contextul politic în care a fost realizată. Discuția va pune accent pe valoarea arhitecturală și istorică a acestor construcții, dar și pe importanța documentării și protejării lor.
Cum pot redeveni clădirile culturale locuri vii?
A doua secțiune, ”Cum putem construi un program public în aceste clădiri?”, îi reunește pe Monica Sebestyen, arhitectă, manager cultural și directoarea Cinema ARTA din Cluj-Napoca, și pe Radu Nichifor, regizor și manager al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila. Dialogul va porni de la experiența readucerii în circuitul cultural a unor spații existente și va încerca să răspundă unor întrebări concrete: cum poate fi construit un program cultural atractiv, cum poate fi apropiat publicul de aceste locuri și ce funcție ar putea avea Cinema Central în peisajul cultural actual al Brăilei?
Transformarea fără pierderea valorii arhitecturale
Ultima secțiune, ”Cum transformăm fără să pierdem?”, îi aduce în dialog pe Corina Anghelescu, arhitect-șef al Municipiului Brăila, și pe Șerban Țigănaș, arhitect, profesor și decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca. Discuția va aborda provocările practice ale intervențiilor asupra clădirilor existente: regimul proprietății, legislația, nevoile actuale ale comunității și calitatea proiectelor de arhitectură. Pornind de la situația Cinema Central, invitații vor analiza cum pot fi adaptate aceste spații la cerințele prezentului, păstrându-le în același timp identitatea și valoarea. La final, publicul va putea interveni în discuție și va avea ocazia să își exprime opiniile despre viitorul cinematografului și al celorlalte clădiri publice importante ale Brăilei.
”Arhitectura celuilalt oraș”, expoziția care poate fi vizitată până pe 14 decembrie
Evenimentul din noiembrie continuă povestea expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”, deschisă pe 3 octombrie la Cinema Central și curatoriată de arhitecții Cristian Ștefănescu și Cristian Bădescu. Expoziția propune o incursiune în arhitectura civică a perioadei de modernizare socialistă și aduce în atenție 11 clădiri reprezentative pentru dezvoltarea Brăilei.
Printre acestea se numără Cinema Central, Primăria, Hotelul Traian și punctele termice CET din cartierul Hipodrom. Prin machete, fotografii de arhivă, imagini actuale și desene, vizitatorii pot descoperi modul în care aceste construcții au contribuit la schimbarea orașului. Ridicate într-o perioadă marcată de industrializare și extindere urbană, ele au oferit noi spații pentru cultură, administrație, sport, comerț și petrecerea timpului liber. Unele și-au păstrat funcțiunea inițială, altele au fost transformate sau au pierdut rolul pentru care au fost construite. Cu toate acestea, continuă să fie repere importante în peisajul urban.
Demersul expozițional își propune să depășească asocierea automată a acestor clădiri cu perioada politică în care au apărut și să aducă în atenție calitățile lor arhitecturale, precum și locul pe care îl ocupă în istoria orașului. Expoziția poate fi vizitată până pe 14 decembrie 2026, în foaierul Cinema Central, situat pe Calea Galați nr. 8. Programul de vizitare este următorul: Vineri: 15:00–19:00; Sâmbătă și duminică: 11:00–17:00.
Cinema Central este a treia clădire pe care MuzA o redeschide temporar publicului în acest an, după Palatul Creditului Funciar Rural din București și Hotelul Ștefănescu din Băile Govora.
Brăila, ultima oprire din primul an al muzeului călător MuzA
Brăila reprezintă a treia și ultima oprire din primul an al proiectului MuzA – Muzeul de Arhitectură din România, dedicat temei curatoriale ”Fantezia”. Aceasta este prima dintre cele patru teme concepute de Ilinca Pop-Gălățianu și Tudor Elian și explorează felul în care a fost imaginat orașul modern în perioada anilor ’60–’80, sub influența ideii de progres și modernizare. Lansat în 2026, MuzA este un muzeu itinerant care își propune să aducă arhitectura mai aproape de public și să deschidă conversații despre relația dintre oameni și spațiile în care trăiesc.
În următorii patru ani, proiectul va ajunge în alte 11 locuri din România, de la orașe mari la comunități mai mici. Fiecare oprire presupune cercetarea arhitecturii locale, organizarea unei expoziții și desfășurarea unui program public dedicat comunității.
MuzA – Muzeul de Arhitectură din România este un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiectul este finanțat prin Timbrul Arhitecturii și implementat în perioada 2026–2029 de Asociația IDEILAGRAM. Participarea la evenimentele din 14 și 15 noiembrie este gratuită, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre proiect și evenimente pot fi găsite pe pagina de Facebook și Instagram MuzA, precum și pe site-ul oficial www.muzeuldearhitectura.ro.
Cultură
„Atât de familiar”, povestea a două femei adoptate din același orfelinat din Brăila la începutul anilor ’90, proiecție specială la Palatul Lyra, cu intrare liberă
• sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film) • proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila • ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații
Două femei adoptate din același orfelinat din Brăila, la începutul anilor ’90, se reîntâlnesc cu trecutul lor în România, într-o căutare care le va schimba felul în care își privesc propriile familii. Ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații.
Filmat pe parcursul a șase ani, documentarul «Atât de familiar» (Something Familiar), regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan și produs de Manifest Film, va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, cu intrare liberă, în prezența regizoarei și a producătoarei Elena Martin.
Facebook event: https://fb.me/e/50YckOdxn
Filmul a avut premiera internațională în cadrul CPH:DOX 2026, unul dintre festivalurile de referință ale cinemaului documentar contemporan, și este nominalizat la trei categorii ale British Independent Film Awards 2026. Recent, regizoarea Rachel Tâpârjan a primit BFI & CHANEL Filmmaker Award pentru viziunea sa cinematografică îndrăzneață, premiu care i-a fost înmânat de actrița Gwendoline Christie.
Dincolo de adopție, o poveste despre familie și identitate
Rachel a crescut în Marea Britanie, iar Mihaela în Canada, la mii de kilometri distanță una de cealaltă. La peste trei decenii de la adopție, Mihaela îi cere ajutorul pentru a-și găsi mama biologică. Rachel acceptă să o însoțească în România și să-i filmeze căutările, fără să bănuiască faptul că această experiență o va aduce față în față cu propria istorie de familie.
Brăila, orașul din care au fost adoptate cele două protagoniste, devine un loc esențial al acestei căutări. Pentru a reconstitui istorii de familie vechi de peste trei decenii, echipa a cercetat documente de adopție și a căutat rude, cu ajutorul localnicilor și al autorităților. Descoperirile făcute de-a lungul anilor au schimbat inclusiv direcția documentarului.
„Atât de familiar” este însă departe de a fi un documentar convențional despre adopțiile internaționale din România anilor ’90. Îmbinând investigația, arhivele personale, secvențele de ficțiune și improvizația, Rachel Tâpârjan construiește un film profund personal, în care adevărurile dureroase coexistă cu umorul, imaginația și speranța.
Una dintre cele mai surprinzătoare alegeri ale regizoarei este de a invita mai multe actrițe, printre care Ozana Oancea, Dana Voicu și Oana Jindiceanu, să interpreteze rolul mamei sale biologice. Rachel le întâlnește pentru prima dată în fața camerei și poartă cu ele, fără un scenariu prestabilit, conversațiile pe care nu le-a putut avea cu propria mamă.
„Creativitatea e o formă de joacă, iar joaca e triumful suprem asupra traumei”, spune regizoarea Rachel Tâpârjan, care este doctor în asistență socială și cadru universitar la Teesside University, în Marea Britanie.
Proiecție specială cu intrare liberă la Palatul Lyra din Brăila, în prezența regizoarei
Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film). Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila.
Filmul intră în cinematografele din România pe 13 noiembrie, distribuit de Filmways.
Programul proiecțiilor „Atât de familiar”: https://manifestfilm.ro/atat-de-familiar/
„Atât de familiar” (Something Familiar, România–Marea Britanie, 2026, 89 min.) este produs de Manifest Film (România), prin Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin, în coproducție cu My Accomplice din Regatul Unit, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), în colaborare cu Televiziunea Română.
Proiectul a fost susținut de BFI & Doc Society (prin BFI Doc Society Fund, sub îndrumarea lui Luke W. Moody si Sandra Whipham), Creative Europe MEDIA, CIRCLE Women Doc Accelerator și Chicken & Egg Films.
Manifest Film este o casa de producție de film cu multiple selecții și premii naționale și internaționale (Sundance, Berlin, Toronto, CPH, IDFA etc.).
Mai multe noutăți despre film:
https://www.facebook.com/ManifestFilm.RO
https://www.instagram.com/manifestfilm.ro
Parteneri media: Radio România Cultural, Cărturești, Adevărul de Weekend, Cinefan, Films in Frame, IQads, Like5, LiterNet, Pagina de Psihologie, Revista FILM, Urban, Zile și Nopți, F-SIDES, FILIA.






















