Local
Penitenciarul Brăila, la raport
• recent, directorul unităţii de detenţie, cms. şef Horia Huluba, a prezentat raportul privind activitatea desfăşurată de personal în anul 2019 • activitatea în cadrul Penitenciarului Brăila s-a desfăşurat în bune condiţii, fără sincope sau evenimente negative majore • au fost efectuate lucrări de reparaţii curente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie
Potrivit raportului de activitate pe 2019, la Penitenciarul Brăila nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar toată activitatea s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale. Bilanţul activităţii a fost prezentat, la începutul acestei săptămâni, de directorul unităţii de detenţie, comisar şef Horia Huluba.
La eveniment, alături de personalul penitenciarului, au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi reprezentanul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
“Materialul de bilanţ prezentat de directorul Penitenciarului Brăila a evidenţiat activitatea desfăşurată de personalul unităţii, vizând, în primul rând, îndeplinirea obiectivelor strategice propuse, dar şi contribuţia adusă la apărarea ordinii publice, siguranţei comunităţii şi reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate. Privită în ansamblu, activitatea în cadrul Penitenciarului Brăila s-a desfăşurat în bune condiţii, cu respectarea normelor legale în vigoare, fără sincope sau evenimente negative majore şi cu realizări importante. În anul 2020, vor continua demersurile pentru asigurarea unui mediu custodial sănătos, respectarea drepturilor fundamentale ale individului, dar şi diversificarea activităţilor educaţionale, psihosociale, de instruire şcolară şi formare profesională care să faciliteze incluziunea socio-profesională a persoanelor condamnate la o pedeapsă privativă de libertate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, cms. şef Simona Kober.
După cum se arată în bilanţ, unul dintre obiectivele specifice ale Penitenciarului Brăila a fost îmbunătăţirea nivelului de şcolarizare şi de formare profesională în rândul persoanelor private de libertate, pentru creşterea şanselor de incluziune socială. În acest sens, au fost organizate cursuri şcolare pentru clasele I – XIII, în baza Protocolului de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Pentru nivelul primar, clasele I-IV, s-a organizat forma de învăţământ “A doua şansă”, iar pentru nivelul gimnazial şi liceal (clasele a IX – XII), s-a asigurat forma de învăţământ frecvenţă redusă. La analiza comparativă cu anii precedenţi se constată o uşoară scădere a numărului de deţinuţi incluşi la cursurile şcolare, de la aproximativ 147 în anul şcolar 2018 – 2019, la 145 în anul şcolar 2019-2020.
Anul trecut, un alt obiectiv a fost acela de continuare a lucrărilor de reparaţii curente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în conformitate cu prevederile legale şi normele europene de detenţie. Se precizează că s-au efectuat lucrări de reparaţii curente pe secţiile de deţinere E1, E2, E3, GAZ Brăila, Gaz Siliştea pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. S-au efectuat lucrări la un număr de 9 camere din cadrul secţiei E1, care au constat în înlocuirea tâmplăriei din lemn cu tămplărie PVC, înlocuit instalaţii sanitare, înlocuit gresie şi faianţă, zugrăvit, vopsit, văruit, plus la alte 23 camere de detenţie din cadrul secţiilor E4 şi E 5.
În plus, după cum se arată în bilanţ, anul trecut s-au efectuat şi lucrări de reparaţii curente la canalul termic, plus alte reparaţii pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţii şi pentru punctele de lucru permanente GAZ Brăila şi GAZ Siliştea.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















