Local
Pedofilul din Obor a vrut să scape de arest. I s-a spus “Pas”
• instanţa superioară, adică Tribunalul Brăila, a respins contestaţia împotriva măsurii arestării formulate de Şerban Augustel Dumitru • bărbatul de 36 de ani, cel care a acostat doi băieţei la un loc de joacă din cartierul Obor şi pe unul l-a mângâiat pe fese, rămâne în spatele gratiilor
Inculpatul Şerban Augustel Dumitru, ajuns în spatele gratiilor după ce a corupt sexual doi băieţei, aflaţi la un loc de joacă, nu a reuşit să îi convingă pe judecătorii instanţei superioare să îl lase liber. Vineri, Tribunalul Brăila a respins contestaţia împotriva măsurii arestării, formulate de acuzat. În aceste condiţii, bărbatul de 36 de ani stă în continuare “liniştit” în arestul IPJ Brăila, timp de o lună de zile.
“Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Şerban Augustel Dumitru împotriva încheierii din şedinţa de cameră de consiliu din data de 10.10.2017, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila. Menţine încheierea Judecătoriei Brăila. Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, este soluţia pronunţată în camera de consiliu, la data de 13 octombrie.
Infracţiunea care avea să bage în sperieţi doi băieţei, unul de 11 ani şi celălalt de numai 9 ani, dar şi pe părinţii acestora, a fost comisă în seara zilei de 9 octombrie. Potrivit procurorului de caz, la ora 19.30, bărbatul i-a acostat pe minori, într-un loc retras din spatele unor blocuri din cartierul Obor. Sub promisiunea oferirii unui telefon mobil, bărbatul a introdus mâna în pantalonii minorului de 9 ani şi l-a mângâiat pe acesta în zona fesieră. Din fericire, micuţii au reuşit să scape de agresor şi să fugă spre casă, băiatul de 9 ani spunându-i mamei ce i s-a întâmplat. S-a dat alarma la poliţie şi, în scurt timp, suspectul a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore.
Inculpatul mai are pe listă fapte semănătoare. După cum au arătat anchetatorii, el a mai fost condamnat anterior, de două ori, la pedepse de 9 ani şi, respectiv, 10 ani închisoare, pentru act sexual cu un minor şi viol asupra unui minor. În cele două cazuri a fost vorba despre copii cu vârste de 11 şi , respectiv, 10 ani.
Pedofilul ieşise din puşcărie în luna iunie a acestui an, el fiind liberat condiţionat.
Dacă va fi găsit vinovat, pentru fapta comisă acum, individul va primi “în dar” şi restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.
Local
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
Local
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















