Local
Pedofil recidivist după gratii
• Eduard-Marian Turtoi a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Brăila la o pedeapsă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare • inculpatul Turtoi a formulat apel împotriva sentinţei, însă la Curtea de Apel Galaţi acesta a fost respins, astfel că a rămas în vigoare sentinţa dată de prima instanţă • individul a racolat o minoră de 14 ani dintr-o comună brăileană şi a făcut sex cu ea, apoi a trimis mamei minorei imagini compromiţătoare în care adolescenta făcea sex oral • potrivit anchetatorilor, Turtoi i-a şantajat şi i-a ameninţat cu moartea pe părinţii fetei
Individul care a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, ba chiar a filmat-o în poziţii indecente şi a trimis imagini părinţilor, pe care apoi i-a şi ameninţat cu moartea, a ajuns la închisoare. Recidivistul Eduard-Marian Turtoi a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Brăila la o pedeapsă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare în regim de detenţie pentru infracţiunile de şantaj în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată. Turtoi a formulat apel după ce a primit sentinţa la prima instanţă, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi. Magistraţii însă l-au respins ca nefondat.
Arestat în august 2017, la propunerea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, recidivistul Eduard-Marian Turtoi, din judeţul Vrancea, a fost dat pe mâna judecătorilor în luna septembrie 2017. Condamnat deja la 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată a pedepsei, pentru acelaşi gen de infracţiuni, Eduard-Marian Turtoi, 23 de ani, a fost trimis în judecată sub trei capete de acuzare: act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj. Turtoi se afla în atenţia procurorilor DIICOT Brăila de doi ani şi a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii august 2017, pentru fapte comise în urmă patru ani.
Imagini compromiţătoare cu caracter pornografic
Potrivit procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, cercetările în dosarul “Turtoi” au început în ziua de 30 iunie 2015. La acea dată, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila (SCCO) au fost sesizaţi de minora B.R.D., în vârstă de 16 ani, domiciliată într-o localitate brăileană, care le-a spus că, în ziua precedentă, Eduard-Marian Turtoi îi trimisese mamei sale, prin aplicaţia WhatsApp, mai multe imagini compromiţătoare cu caracter pornografic explicit. Imaginile o prezentau pe minoră în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu Turtoi. Minora le-a arătat poliţiştilor şi mesajele de ameninţare trimise de individ.
“În aceste condiţii, la data de 16 decembrie 2015, s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi emiterea unor mandate de percheziţie, iar la data de 18 decembrie acelaşi an au fost efectuate mai multe percheziţii, fiind descoperite următoarele: un telefon mobil Samsung (…), un hard disk drive pentru laptop (…), 18 suporturi optice tip CD şi DVD, un hard disk drive Fujitsu (…), 13 suporturi optice tip CD şi DVD introduse într-o borsetă şi un hard-disk extern introdus într-o carcasă neagră”, a precizat procurorul de caz. În ianuarie 2016, anchetatorii au efectuat percheziţia informatică a suporturilor de stocare a datelor ridicate din locuinţa suspectului, descoperindu-se, printre altele, cinci fişiere video mp4 cu caracter pornografic explicit. În unele imagini, minora apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit, în altele aceasta întreţinea raporturi sexuale orale şi normale cu recidivistul vrâncean.
Acuzaţiile
La data de 30 august 2017, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din judeţele Brăila şi Vrancea, coordonaţi de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat trei percheziţii domiciliare şi l-au ridicat pe Eduard-Marian Turtoi, pentru a fi dus la audieri. Potrivit anchetatorilor, s-a probat faptul că, în a doua jumătate a lunii iulie 2013, Eduard-Marian Turtoi a întreţinut relaţii sexuale cu minora pe care o racolase, cunoscând că avea, în acel moment, vârsta de 14 ani. Totodată, în iunie 2014, el a întreţinut relaţii sexuale orale şi normale cu victima şi a realizat materiale pornografice cu ea, filmând-o în ipostaze mai mult decât compromiţătoare. Mai mult, pe data de 30 noiembrie 2013, recidivistul a purtat o convorbire video, pe internet, cu minora care împlinise vârsta de 15 ani, şi care era în acel moment cu bustul gol, a înregistrat convorbirea şi a păstrat-o până pe data de 18 decembrie 2015, când a fost ridicată de poliţişti. La scurt timp, Turtoi a înregistrat o altă convorbire video purtată cu minora, filmând-o pe aceasta în ipostaze porno. După cum au arătat procurorii care s-au ocupat de caz, la data de 24 iunie 2014, inculpatul a filmat partidele de amor pe care le-a întreţinut cu minora B.R.D., în vârstă de 15 ani, iar un an mai târziu (în iunie 2015) i-a trimis mamei minorei prin intermediul telefonului mobil şi folosind aplicaţia WhatsApp, cinci imagini (jpeg) compromiţătoare în care victima întreţinea relaţii sexuale orale şi normale cu recidivistul. Toate acestea, precizau reprezentanţii acuzării, dovedeau că Turtoi se făcea vinovat de săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă. Mai mult de atât, pedofilul din Vrancea i-a şantajat, luni la rând, pe părinţii minorei pe care a racolat-o prin intermediul reţelelor de socializare. “În perioada noiembrie – decembrie 2014 şi iulie 2015, în mod repetat, inculpatul i-a ameninţat prin intermediul unor convorbiri telefonice pe (…) părinţii minorei B.R.D. cu darea în vileag a unor presupuse relaţii extraconjugale ale … (tatăl minorei – n.r.), cu publicarea unor fotografii compromţiătoare ale fiicei minore şi cu moartea, dacă ar fi continuat să se opună relaţiei pe care Turtoi Eduard-Marian dorea să o întreţină cu fiica minoră a persoanelor ameninţate”, preciza procurorul care s-a ocupat de caz.
În stare de recidivă
Eduard-Marian Turtoi a mai fost condamnat pentru pornografie infantilă. În iunie 2013, Judecătoria Focşani l-a condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată a pedepsei, pe motiv că, “în luna aprilie 2012, a realizat o înregistrare în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu minora S.D.G., în vârstă de 16 ani, pe care a deţinut-o în calculatorul personal, iar în luna august acelaşi an a postat imagini cu această înregistrare pe contul Facebook al minorei”.
Dosarul a ajuns pe rolul instanţei, după ce s-a dispus trimiterea în judecată, însă
inculpatul Turtoi a invocat unele excepţii şi a trăit cu speranţa că judecătorii vor descoperi nereguli în rechizitoriul DIICOT Brăila. Nu a fost însă aşa. Tribunalul Brăila a dispus începerea judecăţii în dosarul cu acuzaţii de act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj. S-a constatat legalitatea rechizitoriului din data de 14 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii în cauza privindu-l pe inculpatul Turtoi Eduard Marian, după cum se arăta în soluţia dată în şedinţa din 16 octombrie 2017, postată pe site-ul instanţei.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















