Local
Pedofil periculos, pedeapsă blândă
* inculpatul M. C. a primit pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost judecat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor * este vorba despre unul dintre indivizii care au fost suspecți într-un alt dosar, în care se judecă violarea unei minore care a fost luată de pe stradă și batjocorită * inculpatul M.C. a fost arestat preventiv în cazul respectiv, însă ulterior s-a dovedit că a fost doar complicele adevăratului violator * oricum, fapta este tot infracțiune, iar procesul este în curs de judecare
Deși se numără printre acuzații judecați în prezent într-un dosar de agresiune sexuală asupra unei minore, un individ din Brăila a primit o pedeapsă de doar un an de închisoare, cu suspendare, într-un alt dosar, în care s-a stabilit deja că a făcut sex cu o minoră. Inculpatul C. M. a fost trimis în judecată de procurori pentru întreținerea de relații sexuale cu fata minoră în luna mai 2019, iar judecarea dosarului a început în noiembrie 2019. Judecătoria Brăila a dat verdictul zilele trecute, mai exact în data de 8 aprilie: “Condamnă pe inculpatul M. Corin la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a infractiunii de act sexual cu un minor (în perioada febr 2018-aprilie 2018). În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani. Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Braila, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Consiliul Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărire locală Brăila pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Constată că persoana vătămată M. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, este soluția pronunțată de Judecătoria Brăila.
Pedeapsa pare una destul de blândă, în contextul în care respectivul este judecat și într-un alt dosar, pentru răpirea și violarea unei minore de doar 10 ani. Fapta respectivă a fost săvârșită în noiembrie 2019, exact în aceeași lună când începea procesul pentru cealaltă acuzația de act sexual cu un minor. Inițial, în cazul violării fetiței de 10 ani, M.C. a fost considerat unul dintre principalii suspecții, fiind chiar arestat preventiv pentru o perioadă. Ulterior, însă, au apărut dovezi că violatorul ar fi altcineva și că M.C. doar a încercat să îl acopere pe adevăratul făptaș. Așa se face că acesta este judecat acum în calitate de complice în acest caz.
Coșmarul unei copile: luată de pe stradă și violată
În luna noiembrie 2019, o fetiță de numai 10 ani a trecut prin clipe de coșmar, asta după ce ar fi fost acostată de doi necunoscuți în cartier Vidin, apoi ar fi ajuns într-un apartament unde a fost obligată să întrețină raporturi sexuale. Minora a ajuns la spital, împreună cu mama sa, iar apoi au fost sesizați polițiștii cu privire la infracțiunea de viol. Din primele cercetări a reieșit că fata ar fi fost luată de pe stradă, ba chiar violată de doi tineri D.C.C. și M.C, însă în urma cercetărilor s-a stabilit că aceștia au fost doar complici la comiterea faptei, violatorul fiind altul.
Potrivit datelor oferite de anchetatori, după comiterea faptei, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2019, în jurul orei 1.00, polițiștii din Brăila au fost sesizați de medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila. Aceștia au anunțat faptul că, o femeie din municipiul Brăila s-a prezentat împreună cu fiica sa, în vârstă de 10 ani, pentru a fi consultată, susținând că minora a fost victima unei infracțiuni de viol. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în cursul zilei de 24 noiembrie, în jurul orei 18.30, în timp ce fetița se afla într-un cartier din oraș, ar fi fost acostată de doi bărbați necunoscuți și ademenită să meargă într-o locuință din Brăila. Aici, prin violență, ea ar fi fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu aceștia. “La scurt timp de la primirea sesizării, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au reușit să-i identifice și să-i depisteze pe cei doi tineri, cu vârste de 20 și 30 de ani, bănuiți de comiterea faptei, care au fost conduși la sediul Poliției. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de viol, fiind continuate cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.
Potrivit unor surse judiciare, fetița ar fi avut nevoie de intervenția medicilor, întrucât prezenta leziuni corporale destul de grave.
La scurt timp de la primirea sesizării, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au reușit să-i identifice și să-i depisteze pe cei doi indivizi bănuiți inițial de comiterea faptei, adică a infracțiunii de viol, care au fost conduși la sediul Poliției. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de viol, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Suspecții de viol au fost trimiși în spatele gratiilor. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpaților D.C.C. și M.C. pe o durată de 30 de zile, de la data de 26.11.2019 și până la data de 25.12.2019, inclusiv”, au decis judecătorii la ședința din 26 noiembrie 2019. Măsura arestului preventiv a fost ulterior prelungită.
Totuși, la ședința din 16 ianuarie 2020, Judecătoria Brăila a dispus revocarea măsurii arestului preventiv luată față de inculpații C.C. D. și M.C. în schimb, a ajuns în spatele gratiilor inculpatul T.L., cel acuzat de comiterea infracțiunii de viol. În primăvara anului trecut, procurorii au dispus trimiterea în judecată față de cei 4 inculpați, dosarul fiind pe rolul instanței.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, prin rechizitoriul procurorului de caz s-a dispus trimiterea în judecată a patru inculpați. Este vorba despre inculpatul T.L., de 39 de ani, în stare de arest preventiv, judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
În lista celor trimiși în judecată mai sunt inculpații R.V., cercetat sub control judiciar, în vârstă de 52 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, inculpatul D.C.C. (n.r. – inițial arestat pentru viol), în stare de libertate, de 31 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului și inculpatul M.C. (n.r. – arestat inițial pentru viol), de 21 de ani, în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
Mai departe, instanța va decide pedeapsa pentru inculpații din acest dosar.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















