Social Media

Local

Patronul italian de la “Cremonese”, condamnat

Timp de citire: 7 minute

* Franco Tarozzi a primit 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor * în urmă cu doi ani, italianul stabilit la Brăila a fost trimis în judecată pentru că a deţinut ilegal 9.400 de cartuşe şi cinci arme de foc * mai mult, în anul 2015, Tarozzi a adus la Brăila 185 de vânători italieni şi le-a pus la dispoziţie muniţie letală, deşi nu era autorizat să facă acest lucru * în urma percheziţiei, poliţiştii IGPR au găsit la domiciliul afaceristului aproape 6.000 de prepeliţe, ciocârlii, becaţine, grauri şi gârliţe, precum şi un cocoş de munte * Tarozzi nu a fost acuzat şi de braconaj
 
Sentinţă definitivă în dosarul lui Franco Tarozzi, 64 de ani, agent de turism (în prezent pensionar), patronul restaurantului “Cremonese” de pe strada Ana Aslan din Brăila. Potrivit site-ului instanţelor de judecată, italianul stabilit la Brăila – membru activ al AJVPS – a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.       
 
185 de vânători italieni, aduşi la Brăila cu autorizaţii AJVPS
 
Cazul “Tarozzi” a intrat în atenţia anchetatorilor în ziua de 21 octombrie 2015, dată la care IGPR – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (DAESP) s-a sesizat din oficiu, precizând că italianul organizează partide de vânătoare pentru cetăţenii străini, “cărora le pune la dispoziţie muniţie letală pe care o depozitează la domiciliu, unde funcţionează pensiunea&restaurantul Cremonese, deşi nu este autorizat să efectueze operaţiuni cu arme, piese şi muniţii”. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.  
În baza contractului de comision pentru acţiuni de vânătoare cu vânătorii străini (în sezonul de vânătoare 2015-2016) încheiat de SC “Frizor Turism” SRL (strada Ana Aslan 19) cu AJVPS Brăila (în calitate de comitent), Franco Tarozzi se obliga că aducă cetăţeni străini pentru “vânarea, în condiţiile legii române, a vânatului de interes vânătoresc şi în limita cotelor aprobate prin ordin al ministrului”. Totodată, inculpatul folosea pentru promovarea vânătorii la Brăila o pagină de internet prin intermediul căreia identifica potenţialii amatori de vânătoare. Tarozzi era, la data finalizării anchetei, deţinător legal a nu mai puţin de şapte arme letale şi membru activ al AJVPS Brăila. Trebuie precizat faptul că pe strada Ana Aslan 19 îşi avea sediul şi SC “Cremonese” SRL, dar nici aceasta nu era autorizată să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii. 
“În baza contractului precizat, Tarozzi Franco a solicitat şi a obţinut de la AJVPS Brăila, în perioada 15 august – 27 octombrie 2015, documente necesare practicării vânătorii pentru 185 de cetăţeni italieni (!), respectiv autorizaţii de vânătoare şi permise temporare de vânătoare pe raza fondurilor de vânătoare gestionate”, precizează procurorul de caz. Din cei 185 de vânători italieni, doar 38 au intrat în România cu arme de vânătoare.
Cum ceilalţi vânători urmau să preia arme şi muniţie din judeţele Brăila şi Tulcea, ca să aibe cu ce împuşca păsări, oamenii legii au efectuat verificări la armurierii autorizaţi, stabilindu-se că, dintre italienii veniţi la vânătoare, 112 au închiriat arme şi 124 au procurat muniţie autohtonă. Totodată, Franco Tarozzi a procurat, numai el, 1.800 de cartuşe de calibru 12, aferente armelor de vânătoare.
 
Percheziţii la “Cremonese”
 
Pe 23 octombrie 2015, poliţiştii au pătruns pe “nepusă masă” în locuinţa lui Tarozzi, existând indicii că acesta pune la dispoziţia italienilor, ilegal, arme şi muniţie. Oamenii legii au găsit la percheziţie 9.400 de cartuşe aferente armelor de vânătoare (muniţie deţinută ilegal). Mai mult, s-a constatat că respectiva muniţie era păstrată fără respectarea condiţiilor minime de siguranţă, fiind găsită în şifoniere şi sub paturile din camere, în pivniţă, în debara, în anexa pentru birouri, precum şi în autoturismul Jeep BR-03-ZFA, care era parcat în curte (numai în Jeep erau 1.561 de cartuşe calibru 12).
Au mai fost descoperite, de asemenea, 13 arme de vânătoare, cinci dintre acestea aparţinând cetăţenilor italieni Paina P., Sospiri F., Senesi S., Maroni A. şi Naldi N., în baza paşapoartelor europene pentru arme de foc eliberate de autorităţile din Italia. Alte şapte arme erau ale lui Tarozzi, iar cea de-a 13-a fusese închiriată de acesta de la o firmă de profil, pe o perioadă de un an.
Pe parcursul anchetei, inculpatul a precizat că cele cinci arme deţinute de cetăţenii italieni îi fuseseră înmânate de aceştia pentru a fi depuse la un armurier autorizat (la terminarea partidelor de vânătoare), până în momentul revenirii lor în România. Italienii au semnat declaraţii pe propria răspundere prin care l-au împuternicit să facă acest lucru.
Muniţia aferentă celor opt arme (una fiind închiriată) deţinute legal de Franco Tarozzi nu a fost ridicată, însă cele 9.400 de cartuşe şi cele cinci arme lăsate spre păstrare de italieni au ajuns în custodia Poliţiei. Tarozzi a declarat că muniţia provenea de la vânătorii italieni care, la finele fiecărei zile de vânătoare, lăsau muniţia nefolosită la el acasă. Procurorul de caz:
“În perioada de vârf a sezonului de vânătoare, respectiv deschiderea sezonului la ciocârlie de câmp, în intervalul 15 septembrie – 23 octombrie 2015, inculpatul a pus la dispoziţia vânătorilor, în mai multe rânduri, muniţia deţinută acasă, fără a fi remunerat în vreun fel pentru această activitate”.
Tarozzi nu avea dreptul, potrivit legilor române, să deţină la domiciliu cele cinci arme încredinţate de vânătorii italieni, ci trebuia să le predea de îndată la armurier, precizează acuzarea. Totodată, transmiterea portului sau folosinţei armelor se putea face doar pe fondul de vânătoare.
Pe parcursul derulării anchetei, patru brăileni şi un gălăţean au fost cercetaţi pentru că au transportat, începând cu 15 septembrie 2015, cartuşe de vânătoare de la domiciliul lui Tarozzi şi până la diferite hoteluri din Brăila, unde era cazată “armata” de vânători italieni. Ulterior, în cazul acestora s-a dispus clasarea cauzei, neexistând suficiente probe pentru a fi puşi sub învinuire.
Demn de amintit este faptul că, în urma percheziţiilor efectuate, la domiciliul lui Franco Tarozzi a fost descoperit un adevărat “cimitir al păsărilor”. Nu mai puţin de 2.372 de prepeliţe, 3.361 de ciocârlii, 63 de becaţine, 19 grauri, două gârliţe şi un cocoş de munte zăceau în lăzile frigorifice de la “Cremonese”. Oamenii legii n-au putut, însă, stabili dacă păsările proveneau din braconaj, inculpatul afirmând că acestea provin exclusiv din vânătorile autorizate la care au participat cetăţenii italieni.
Astfel, s-a dispus clasarea cauzei şi în ceea ce priveşte infracţiunea de braconaj, iar miile de păsări ucise într-un singur sezon de vânătoare au fost lăsate în proprietatea inculpatului Franco Tarozzi.
Dosarul penal a ajuns pe rolul instanţei de judecată în primăvara anului 2017.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧