Social Media

Social

Paştele Blajinilor, fără fum de grătare şi manele

Timp de citire: 4 minute

• lucrurile par să se fi întors definitiv pe făgaşul normalităţii la Brăila, unde sunt deja câţiva ani buni de când sărbătoarea pomenirii morţilor decurge în spiritul tradiţiei, fără excesele care începuseră să îi indigneze pe credincioşi • ce pare să rămână fără soluţie este invazia de cerşetori şi lipsa tot mai acută a locurilor de parcare din preajma cimitirelor, care provoacă mari neplăceri în timpul sărbătorilor religioase
 
La Brăila par a fi apuse definitiv vremurile în care, de Paştele Blajinilor, cimitirele  se umpleau de fum de grătar, iar liniştea răposaţilor era tulburată de manele urlate din boxe de mare putere. Sunt deja câţiva ani buni de când nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi anul acesta s-a menţinut acelaşi trend de reîntoarcere a lucrurilor pe făgaşul normal. Romii bogaţi nu şi-au mai adus boxele şi staţiile de amplificare printre cruci, iar tradiţionalul grătar oferit de familia binecunoscutului Ghiuri pe aleea principală a cimitirului “Sf. Constantin” a rămas doar o amintire.   Romii înstăriţi au făcut parastas la mormintele rudelor, dar cu mâncare gata preparată, adusă de acasă. Ce a rămas cam la fel ca şi altădată a fost prezenţa constantă a cerşetorilor, care şi-au umplut paporniţele cu felii de cozonac, ouă, şi tot felul de alte preparate date de pomană de creştinii veniţi să-şi comemoreze răposaţii. Uneori insistenţi până la agasare, cerşetorii au cam început să provoace reacţii de respingere totală. “Eu nu am să mai dau niciodată de pomană acestor persoane care adună saci de pachete. Ce poate să facă cu atâta mâncare?! Ori o dau la animale, ori o aruncă… Noi muncim să vopsim ouă, să facem cozonaci, cheltuim bani ca să pregătim pachetele, fiecare după posibilităţi, şi, dacă tot ne străduim atât, măcar să dăm de pomană cuiva care să se bucure de ceea ce primeşte. Prefer să dau unor oameni pe care îi cunosc şi ştiu că au nevoie de această mâncare, decât să dau la cerşetorii din cimitire, care adună mai mult decât le trebuie!”, ne-a spus, ieri, brăileanca Sanda Boga. Aceasta venise în cimitirul “Sf. Constantin”, însă nu la mormântul rudelor sale ci la rudele unei femei în vârstă, pe care o are în grijă. “E o bătrână de 97 de ani, care nu se mai poate deplasa. Am venit eu să tămâi în locul ei, că e păcat să nu o ajut. Eu am rudele îngropate într-un cimitir din cartierul Chercea. Am fost acolo duminică! Şi acolo sunt mulţi cerşetori, dar parcă cimitirul e mai bine îngrijit decât în anii trecuţi. Şi aici, la Sfântul Constantin, e mai curat decât altădată”, ne-a mai spus femeia.
Ce-i drept, cimitirele brăilene nu mai sunt la fel de năpădite de buruieni şi gunoaie ca în alţi ani. S-a făcut curăţenie, iar pe multe poteci dintre morminte s-a turnat un strat de asfalt, pentru ca vizitatorii să nu păşească prin noroi în zilele ploioase.
Ce a rămas la fel de problematic, în special în zilele de sărbătoare, cum a fost duminică şi luni, de Paştele Blajinilor, este lipsa locurilor de parcare din preajma cimitirelor. Din păcate, nici măcar când se investeşte în modernizarea unor străzi nu se ţine cont de această penurie de locuri de parcare. De exemplu, pe Şos. Focşani din cartierul Chercea, care, începând din toamna anului trecut a fost lărgită pe patru benzi până la intersecţia cu Şoseaua de Centură, nu au fost amenajate locuri de parcare, cel puţin în dreptul cimitirului Sf. Mina, acolo unde se adună foarte multe maşini la sărbătorile religioase. Unde ar fi putut fi amenajată o parcare în spic, s-a lăsat spaţiu verde cu o lăţime de câţiva metri, ce pare complet disproporţionat faţă de necesităţile zonei. Evident, în lipsa unei alternative, maşinile ocupă prima bandă de mers, iar carosabilul rămas disponibil pentru trafic se îngustează foarte mult, aşa încât investiţia făcută pentru lărgirea străzii la patru benzi ajunge să pară inutilă.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧