Social Media

Să iubim natura

Păsări din România (XLIII)

Actualizat:
Timp de citire: 6 minute

În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Au fost zile ploioase la acest sfârșit de săptămână, dar noi cei care iubim natura nu ținem cont de acest aspect, așa că încercăm să vă ținem la curent cu păsările ce pot fi observate în județul nostru.

Ieșirile mele în natură se fac de multe ori alături de oameni care iubesc să iasă atunci când au timp sau când ajung în Brăila, iar în acest articol am să vă prezint două specii fotografiate de Cristian Jercăianu. Ieșim împreună atunci când se poate sau separat, dacă avem alte planuri, dar de cele mai multe ori discutăm despre ceea ce am văzut, despre locuri unde putem vedea păsări sălbatice, altele decât cele pe care le frecventăm de obicei.

Piţigoi codat (Aegithalos caudatus)

Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică ușor de recunoscut datorită cozii foarte lungi în comparație cu corpul care este mic și relativ rotund. Penajul este negru pe partea dorsală și alb pe partea ventrală, cu nuanțe variabile de gri și rozaliu. Picioarele sunt de culoare neagră, iar ciocul este mic și negru. Lungimea corpului este de 13 – 15 cm, iar greutatea este de 6,2 – 10,4 g.

Etimologia denumirii științifice – Numele genului provine din cuvântul grecesc aigithalos – pițigoi. Numele speciei provine din cuvântul latin caudatus – codat (cu coadă lungă).

Distribuție – Specia are o distribuție largă, ocupând aproape toată Europa, Orientul Apropiat și toată zona temperată a Asiei, în est până în Japonia. Specia este rezidentă în tot arealul de distribuție. În partea sudică a distribuției din Asia centrală, specia coboară la latitudini mai joase pentru a ierna, chiar și în afara ariei de cuibărire. În România, specia are o distribuție uniformă în toată țara.
Fenologie – Specia este cuibăritoare și sedentară în România (este sedentară pe întreg arealul de distribuție).
Habitate – Preferă habitatele forestiere în cadrul cărora există un strat arbustiv bine dezvoltat. Este prezent în pădurile de foioase și de amestec, mai ales în cadrul pădurilor ripariene, a lizierelor, a pădurilor în regenerare sau grupuri de arbori izolați. Este prezent de asemenea în habitate antropice, cum sunt parcurile, grădinile și cimitirele.
Hrană – Hrana preferată este formată din nevertebrate de dimensiuni mici, dar se poate hrăni și cu semințe, muguri sau seva de arbori. Caută hrană în coronamentul arborilor și în tufe, uneori pe sol. Este o specie gregară, hrănindu-se și deplasându-se în grupuri de 3 – 30 de indivizi înrudiți.
Populație – Populația globală este estimată la 41 500 000 – 75 250 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 8 310 000 – 15 000 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată stabilă.
În România, populația este estimată la 300 000 – 500 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată fluctuantă.

Reproducere – Perioada de reproducere începe la mijlocul lunii martie și ține până în luna iunie. Ponta este formată din 6 – 15 ouă, care sunt clocite de femelă pentru o perioadă de 12 – 18 zile, timp în care aceasta este hrănită de mascul. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și de multe ori de alți indivizi de pițigoi codat, ajutători, crescând șansa de supraviețuire a puilor. Puii părăsesc cuibul după 14 – 18 zile, continuând să fie hrăniți de părinți și de indivizii ajutători pentru încă aproximativ 14 zile. Cuibul este construit de ambele sexe, pe o perioadă de aproximativ 33 zile, constând într-un corp oval și compact, construit din mușchi, pânză de păianjen și păr, fiind acoperit cu licheni, pentru camuflaj.

Amenințări și măsuri de conservare – Principalele amenințări sunt legate de managementul forestier defectuos, acolo unde habitatele forestiere își pierd din heterogenitate și din cantitatea substratului arbustiv, sau în cazul în care pădurile cu compoziție naturală sunt înlocuite cu păduri de tip monoculturi. Fragmentarea și pierderea habitatelor poate duce la creșterea mortalității în iernile grele, grupurile de indivizi având nevoie de teritorii relativ mari. O altă amenințare este reprezentată de scăderea succesului reproductiv cauzată de prădarea cuburilor de către specii de Corvidae, Mustelidae și șerpi.

Aușel cu cap galben (Regulus regulus)

Specie clocitoare comună în pădurile de molid și de conifer, în cele mixte dar și prin parcuri și grădini întinse. Destul de dificil de observat, fiind în continuă mișcare în coronamentul copacilor, de cele mai multe ori pot fi identificați după tril. Este considerată specie migratoare parțial.

Dimensiune: lungime 8,5-9,5 cm. Este parţial rezidentă, specia putând fi observată atât în perioada de cuibărit, cât şi în afara ei. Iarna poate fi observată hoinărind, frecvent împreună cu stolurile de piţigoi.
Hrană: consumă cu precădere insecte mici şi ouă de insecte.
Descriere: este o pasăre foarte mică, fiind considerată cea mai mică pasăre de la noi, cu aspect îndesat, al cărei caracter distinctiv este creştetul galben intens (spre oranj la masculi), încadrat de o dungă neagră. În jurul ochilor, coloritul este mai albicios, conturând un inel, iar la marginile ciocului subţire şi ascuţit are două dungi subţiri, negricioase. Pe spate este verzui-olivacee, iar pe partea ventrală, piept şi abdomen este mai ştearsă, cu nuanţe gri-verzui. Aripile prezintă un model cu dungi, dintre care sunt mai evidente una albă, mai lată, şi una neagră. Picioarele sunt foarte subţiri.
Specii asemănătoare: se poate confunda doar cu auşelul sprâncenat, care se diferenţiază în principal prin modelul din dreptul ochiului (sprânceană albă, proeminentă şi dunga neagră care traversează ochiul), coloritul verzui mai intens pe spate şi prin laturile gâtului cu două porţiuni gălbui, colorate intens.

Să iubim natura

Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa

În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Publicat

în

Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa

În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.

Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.

Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.

Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.

Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.

Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.

O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.

Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.

De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.

Citește articolul complet

Să iubim natura

Păsările sălbatice și puii lor

În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Publicat

în

Păsările sălbatice și puii lor

Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.

Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.

La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.

În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.

Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.

Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.

Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧