Politică
Parlamentarii brăileni, vaccinații și nevaccinații
* noile restricții intrate în vigoare de la 25 octombrie, privind necesitatea prezentării certificatului verde pentru a avea acces în instituții publice și în alte locații (cu excepția farmaciilor și magazinelor alimentare) au divizat societatea românească * opinii împărțite au afișat și parlamentarii brăileni, atunci când au fost întrebați cum comentează hotărârea de CNSU 91/2021 ce a stat la baza noilor restricții impuse de autorități * pe de o parte, deputatul PNL Alexandru Popa a făcut apel la înțelegere privind necesitatea introducerii unor măsuri mai dure pentru a încetini răspândirea virusului * pe de altă parte, deputatul AUR Ciprian Ciubuc a avertizat că în România s-a instaurat dictatura * chiar și deputații PSD Brăila au avut opinii diverse, deși au susținut că nu sunt de acord cu impunerea vaccinării
Noile restricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și aprobate prin hotărâre de Guvern, vinerea trecută, au intrat în vigoare începând de luni, 25 octombrie 2021, de la ora 00:00. Pe scurt, discutăm despre obligativitatea prezentării certificatului verde ce s-a extins pentru o serie de activități, inclusiv pentru intrarea în magazine neesențiale, purtarea măștii de protecție care a devenit obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, evenimentele private care au fost interzise și s-a reintrodus carantina de noapte la nivel național doar pentru persoanele nevaccinate. Desigur, în unele situații este luat în calcul și accesul în anumite instituții pe bază de test (de exemplu la Pașapoarte), potrivit unor excepții anunțate ieri de către reprezentanții CNSU. Totodată pensionarii au voie să meargă să își ridice pensiile de la Poștă fără vaccin sau test, la fel se vor acorda și ajutoarele pentru asistații social, alocațiile copiilor, iar cei citați în instanță se vor putea prezenta la Judecătorie fără dovada vaccinării. Totodată, au fost corectate și anumite scăpări, precum intrarea obligatorie cu certificat verde în mall-uri, dar și în hoteluri și pensiuni.
Toate excepțiile urmau, ieri, să fie publicate în Monitorul Oficial printr-o nouă hotărâre de Guvern, menită să o completeze pe cea pentru modificarea anexelor 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Hotărârea de vineri a pornit de la Hotărârea CNSU nr. 91/2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătate publică, cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2.
Trebuie precizat că în paralel cu această hotărâre de guvern care impune noile restricții, pe fundal există alte două proiecte legislative care au legătură și care, de asemenea, au stârnit controverse. În momentul de față, în Camera Deputaților există în dezbatere un proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19. Proiectul a fost adoptat la Senat și în prezent se află în analiza Comisiilor din cadrul Camerei Deputaților, unde momentan s-a blocat. De asemenea, tot la Senat se află un proiect de lege care vizează introducerea obligativității certificatului verde și la locul de muncă.
În acest context, în care societatea pare divizată și având în vedere haosul creat de noile restricții impuse am încercat să stăm de vorbă cu parlamentarii brăileni, pentru a vedea cum percep aceștia scenariul actual în care se „bălăcește” România.
Opinii împărțite în tabăra PSD Brăila
Deputatul PSD Brăila Nicu Niță este de părere că românii ar trebui să înțeleagă și să se vaccineze de bună voie pentru ca răspândirea virusului SARS-CoV-2 să fie oprită în cele din urmă. Acesta a declarat că nu este un adept al impunerilor și că oamenii ar trebui să fie lăsați să aleagă de bună voie dacă vor sau nu să se vaccineze, însă nici nu a condamnat hotărârea CNSU care impune reguli discriminatorii care fac diferența între vaccinați și nevaccinați.
”Eu sunt vaccinat cu toate trei dozele. Nu că mi-ar fi spus cineva, am văzut ce e în țară, ce e în spitale și am luat această decizie. Rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi. Eu nu văd o obligativitate față de nimeni. Care vrea să se vaccineze, să o facă. Cine nu? E problema lui!”, a declarat Niță.
Totuși, deputatul a ținut să precizeze că din punctul său de vedere nu este normal să existe impuneri pentru administrarea vaccinului, dar a punctat că oamenii trebuie să se vaccineze cât mai mulți pentru ca strategia de combatere a COVID-19 să funcționeze.
”Domnule, problema este alta: că sufocăm spitalele! Vedem foarte bine ce se întâmplă. În spitale, 90% dintre cei ajunși la ATI sunt nevaccinați. Toate spitalele sunt sufocate, doctorii sunt epuizați. Nu putem continua așa!”, a mai adăugat Niță.
La rândul său, deputatul PSD Brăila Florin Mircea a afirmat că poate că într-adevăr se impuneau anumite măsuri mai drastice, însă acesta a criticat dur varianta propusă de CNSU și mai ales faptul că ieri au existat precizări suplimentare și corecturi de ultim moment. Social-democratul a apreciat că vor mai urma și alte astfel de ”peticiri”, deoarece proiectul impune reguli și lasă tot greul pe umerii autorităților pentru a le pune în practică.
”Ca și concept, poate că e bine, CNSU, în ceasul al doisprezecelea să își dea seama că a cam greșit pe timpul verii, când a lăsat pe toată lumea liberă, fără niciun fel de problemă. Poate că e bine să impună niște reguli puțin mai stricte. Problema este că nu au cum să se gândească la absolut toate variantele, toate problemele. Cum deja prima a fost aceasta cu învățământul privat, și pe care încearcă astăzi (n.r. – ieri) să o rezolve. Să vedem exact cum vor rezolva și problema cu accesul în instituțiile publice, pentru că dacă mie îmi expiră buletinul săptămâna asta și sunt nevaccinat, ce fac? Unde mă duc? Rămân o lună fără acte? Ele or fi valabile pentru statul român, dar dacă vreau să mă duc la bancă mi se cere un CI valabil. Chiar dacă reglementarea zice că ele sunt valabile încă 30 de zile de la ieșirea din starea de alertă. Deci mai sunt încă niște lucruri care ne scapă. Ce ne facem în mediul rural, unde oamenii trebuie să se ducă să își depună dosarele pentru ajutorul acela de încălzire?! Primăriile nu au cum să creeze o structură. Ce să facă? Să îl pună pe nea Ion să se înregistreze online? Poate că dacă tot au gândit această variantă restrictivă, trebuiau să se gândească și cum să se rezolve anumite probleme, nu să paseze și fiecare conducător să găsească soluții”, a declarat Mircea.
Acesta a avertizat că probabil vor apărea oricum nemulțumiri foarte mari din rândul comercianților de magazine neesențiale, unde vânzările vor scădea dramatic, astfel că se va ajunge la noi modificări ale hotărârii de Guvern.
”Ce pot să spun: vaccinul face diferența. Problema este că nu face diferența pentru a te îmbolnăvi sau a nu te îmbolnăvi, ci între a avea posibilitatea să umbli pe stradă sau de a nu avea această posibiliate. Sau să intri în Primărie. Deci este o anumită discriminare și poate că trebuiau să se gândească mult mai bine când au luat aceste măsuri. Cu siguranță le vom gândi noi mult mai bine când se va vota legea despre care se tot discută”, a mai adăugat acesta.
Deputatul George Adrian Paladi a evitat să se pronunțe dacă hotărârea de guvern care impune noi restricții este sau nu discriminatorie, însă a criticat faptul că autoritățile nu au analizat cât mai bine situația înainte de a veni cu aceste măsuri.
”Consider că dacă dumnealor vin cu noutăți după ce au dat hotărârea înseamnă că nu au analizat-o, nu au făcut toate discuțiile necesare și că încă o dată dovedește incompetența și faptul că nu se apleacă asupra vieților oamenilor. Se contrazic ei pe ei. S-au spus cele trei variante: vaccin, 180 de zile de când ai trecut prin boală sau testul. Asta au spus de fiecare dată până acum. Să vedem cu ce modificări mai vin. Dar la cum arată noile excepții… înseamnă că știu dumnealor pe unde umblă virusul. Că altă explicație nu pot să am. Dacă în anumite locuri ai voie și în altele nu ai…?! Dar nu este singura măsură aiurită pe care o dau. Să ne aducem aminte de partea aceea cu limitarea timpului. Adică în loc să mărim timpul de funcționare, de lucru cu publicul, astfel încât numărul de persoane să fie mic, micșorăm timpul ca numărul de persoane să fie mai mare în spațiile respective. Adică nu ar fi singura anomalie, să zic așa”, a afirmat Paladi.
Întrebați cum vor vota totuși legea privind certificatul verde în momentul în care se va dezbate la Camera Deputaților, cei trei social-democrați au punctat că deocamdată vor să analizeze varianta finală, după ce a trecut de avizul comisiilor și abia apoi se vor pronunța. Deputatul Florin Mircea a ținut să dea asigurări că nu va vota ”pentru” impunerea anumitor restricții ale cetățenilor.
Așa cum am precizat, proiectul de lege a trecut deja de Senat în luna septembrie. Atunci parlamentarii AUR au votat ”împotrivă”, iar senatorii PSD s-au abținut, inclusiv PSD-istul brăilean Ion Rotaru.
Alexandru Popa susține că restricțiile sunt singura soluție să ieșim din criză
Deși recunoaște că măsurile impuse sunt dure, deputatul PNL Brăila, Alexandru Popa, a afirmat că oamenii trebuie să înțeleagă că aceste noi restricții sunt pentru binele lor. Liberalul a punctat că nu se fac diferențieri între vaccinați și nevaccinați, însă populația trebuie să înțeleagă și să se vaccineze de bună voie.
”Sunt niște măsuri cam drastice, în prima fază, dacă ne uităm, dar trebuie să înțelegem cu toții că situația pe care o traversează astăzi România este una critică. Una din care vom putea ieși doar respectând niște reguli foarte clare. Poate că nu este o măsură chiar populară. Dar este o măsură luată în timpul unei crize. Și eu cred că trebuie să înțelegem cu toții. Dacă am avut rude, prieteni, apropiați care au făcut această boală, vom înțelege cu toții că aceste condiții nu se impun pentru a face discrepanțe între vaccinați și nevaccinați. Doar împreună putem trece peste acest val de COVID. Și pandemia se va opri doar când vom înțelege cu toții că doar noi o putem opri, prin măsurile pe care le luăm și le respectăm împreună”, a declarat Popa.
Tabăra AUR consideră că se instaurează Dictatura în România
Deputatul AUR Brăila Ciprian Ciubuc ne-a transmis, la rândul său, un punct de vedere pe această temă, subliniind că în opinia sa deja se instaurează dictatura în România. Acesta a făcut referire la proiectul de lege privind certificatul verde, precizând că parlamentarii AUR vor continua să voteze ”împotrivă” și în Camera decizională.”Vreau să repet, AUR nu este împotriva vaccinării, suntem pentru dreptul de a alege, suntem împotriva certificatului verde, Plx 393, proiect de lege, la care doar AUR s-a opus categoric în Senat. Impunerea certificatului verde, discriminează românii, și le limitează libertatea, și creează panică, teroare și frica pierderii locului de muncă. Mesajul meu este următorul: «Nu vă fie frică!» Pe acest lucru se bazează acești politruci, pe Frică. Mă refer la cei care ne conduc azi, impunând românilor toate directivele OMS drept hotărâri aplicate imperativ în România, ceea ce demonstrează relația vasal/slugă al OMS față de conducerea României. NOI, ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR SUNTEM PENTRU LIBERTATEA DE A ALEGE!!!”, a declarat Ciubuc.
Parlamentarul a subliniat că deși ”certificatul verde” sună frumos, în esență este un instrument dictatorial.”De aceea AUR va vota împotriva acestui certificat verde și la Camera Deputaților (care sună frumos – certificat verde), care este un instrument dictatorial, discriminând românii între vaccinați și nevaccinați. Ce ar fi dacă românii discriminați să nu mai plătească taxe și impozite??? Românilor nu le poate îngrădi nimeni dreptul la muncă, garantat de Constituție, așa că dacă vă obligă să vă semnați demisia nu o faceți este anti constituțional, dragi brăileni”, a conchis Ciubuc.
Avertisment din partea avocaților: avem un Executiv scăpat la propriu oricărui control
Recent, peste 50 de avocați au semnat un memoriu către președintele Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României în vederea soluționării unui conflict juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și autoritatea judecătorească. Aceștia au dorit să atragă atenția că în contextul actual, a cam scăpat cu vederea atenției publice o situație extrem de gravă pentru funcționarea democratică a României: actele adminstrative normative ale Guvernului (HG-urile) și ale altor autorități executive din subordine (CNSU) emise în stare de alertă sunt sustrase cu bună știință controlului legalității de către instanțele de judecată, avertizează semnatarii memoriului. Cu alte cuvinte, instanțele de contencios adminstrativ sunt împiedicate, prin comportamentul Parlamentului, să-și realizeze rolul constituțional de control a legalității și oportunității unor hotărâri de Guvern.
”În momentul de față România funcționează șchiop, una din cele 3 puteri fundamentale în stat – cea Judecătorească -, fiind eliminată din rolul de control a puterii Executive, prin acordul tacit al puterii Legislative. Avem un executiv (Guvern) scăpat la propriu oricărui control, în condițiile în care potrivit Constituției noastre doar instanțele pot analiza legalitatea actelor emise de acesta”, a declarat avocatul Tonu Neacșu, potrivit www.clujust.ro.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















