Social Media

Social

Pacienții de la Spitalul TBC, ajutați de Parohia ”Sfinții Arhangheli”

Timp de citire: 4 minute

* aceștia au primit câte o masă caldă, materiale de igienă, precum și alte produse necesare îngrijirii pe perioada spitalizării * în aceeași zi, preoții și credincioșii de la ”Sf. Arhangheli” au ajutat 15 bătrâni și tineri sărmani din Centrul Vechi, precum și 30 de copii nevoiași de la Școala ”Nikos Kazantzakis”, cărora le-au oferit îmbrăcăminte groasă, pachete cu alimente, produse de igienă, pături și lenjerii pentru pat
 
Milostenie creștină în săptămâna dinaintea Postului Nașterii Domnului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, în ziua de 12 noiembrie, Parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – cea mai veche din municipiul Brăila – a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, cu prilejul hramului, dar și înainte de Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului, o amplă acțiune filantropică. Ajutați de voluntarii parohiei, preoții de la ”Sf. Arhangheli” au ajutat, într-o singură zi, familiile celor 30 de copii asistați din cadrul Centrului social ”Sfântul Vasile cel Mare”, 15 bătrâni și tineri nevoiași, precum și pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) din municipiu.
”Cei 30 de copii provin din familii cu posibilități materiale reduse, monoparentale, unii dintre ei având și probleme de sănătate. Acești copii sunt înscriși la Școala Gimnazială ”Nikos Kazantzakis”, cu care parohia brăileană are un contract de colaborare pentru combaterea abandonului școlar. Pe lângă masa caldă oferită zilnic copiilor asistați, Centrul social ”Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul parohiei ”Sfinții Arhangheli” le-a dăruit astăzi (12 noiembrie – n.r.) și obiecte vestimentare pentru perioada rece care urmează, pachete cu alimente neperisabile, produse de igienă, pături și lenjerii pentru paturi. Acestea le-au fost oferite fie la sediul cantinei, fie acasă la cei aflați în imposibilitatea de a se deplasa, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară”, a precizat părintele Rareș Bucur.
În aceeași zi, preotul paroh Victor Țugui, de la ”Sfinții Arhangheli”, împreună cu preotul Ciprian Duca, coordonatorul Centrului social, și câțiva voluntari ai parohiei au vizitat 15 bătrâni și tineri nevoiași cărora le-au oferit pachete cu alimente, pături și lenjerii de pat.
Mai mult, tot pe 12 noiembrie, preoții și credincioșii Parohiei ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” au purces la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC), pentru a le aduce un dram de speranță pacienților internați acolo. Aceștia au primit, prin efortul și dărnicia cradincioșilor parohiei, câte o masă caldă, materiale de igienă, precum și alte produse necesare îngrijirii pe perioada spitalizării. Valoarea ajutoarelor oferite într-o singură zi de Parohia ”Sfinții Arhangheli” Brăila a depășit 10.000 de lei. Demn de remarcat este faptul că, de la începutul pandemiei, Centrul social ”Sfântul Vasile cel Mare” le-a oferit semenilor nevoiași ajutoare de 165.000 de lei.
”Acțiunile desfășurate în această perioadă dificilă prin care trecem fac parte din programul eparhial de ajutorare a familiilor nevoiașe cu mulți copii, a vârstnicilor, a persoanelor afectate de diferite boli și aflate în risc social, precum și a unităților medicale și centrelor sociale din Arhiepiscopia Dunării de Jos”, a mai precizat părintele Rareș Bucur.
 
 
Programul social de ajutorare, de la început și până în prezent
Amplul program social de ajutorare a familiilor nevoiașe din cadrul Parohiei ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a luat naștere în anul 1998, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de Jos. Atunci, la sărbătoarea Sfântului Nicolae, Ocrotitorul Brăilei, s-a început aici un amplu program filantropic, la inițiativa unui grup de femei din Comitetul parohial al bisericii. La acea vreme, erau oferite, de trei ori pe săptămână, câte o masă caldă la domiciliu, pentru 40 de copii, tineri și vârstnici din Brăila.
În anul 2006, au fost demarate lucrările de construire a unei noi cantine, care a fost finalizată și sfințită de ierarhul Dunării de Jos în anul 2010, în ajunul sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, primind ca ocrotitor și pe Sfântul Vasile cel Mare.
În prezent, beneficiari ai cantinei parohiale sunt 30 de copii săraci, care primesc zilnic câte o masă caldă. Cantina dispune de două săli de mese, o bucătărie utilată cu toate cele necesare, două magazii și două grupuri sanitare. În cadrul acestui centru social sunt desfășurate și activități extrașcolare de tip ”After school”, cu sprijinul unor profesori și învățători voluntari.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧