Social Media

Politică

Operațiunea Zât/Porcule, greu de ucis în CJ

Timp de citire: 15 minute
Operațiunea Zât/Porcule, greu de ucis în CJ featured image

• redactorii cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au luat legătura cu președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, dar și cu consilierul județean PNL Brăila Ovidiu Nechita după circul ce a avut loc la cea mai recentă ședință ordinară a instituției de la finele lui septembrie, pentru a vedea în ce măsură astfel de momente jenante ar putea fi evitate pe viitor • Chiriac a afirmat că i se pare foarte dificilă stingerea conflictului, atât timp cât actuala conducere a PNL Brăila dictează scandaluri în plen • Nechita a susținut că nu s-ar certa cu nimeni dacă ar fi liber să vorbească în ședințe și să i se răspundă punctual, pe lege, în privința nelămuririlor pe care le are legate de proiecte • de cealaltă parte, liderul de grup al consilierilor județeni AUR, Viorel Botea, a făcut apel la decență, condamnând atitudinea lui Nechita, pe care îl consideră vinovat de amplificarea inutilă a unor contre politice
 
Ședința ordinară a Consiliului Județean Brăila din 30 septembrie a atras atenția presei Centrale, după ce președintele instituției, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) și consilierul județean PNL Ovidiu Nechita s-au certat și și-au adresat unul altuia expresii jignitoare. Pe scurt, nu este prima oară când s-a ajuns la schimburi de replici dure între consilierii PSD și cei ai PNL în ședințele de plen, însă de această dată conflictul a degenerat și s-a ajuns la acuzații și jigniri personale, solicitări de evacuare din sală, ridicări de ton și s-a creat o atmosferă total haotică. Trebuie precizat că de cele mai multe ori contrele din plen au pornit de la intervențiile consilierilor liberali, care au solicitat lămuriri pe proiecte, în ciuda faptului că președintele Consiliului le-a solicitat în mod repetat să își pună la punct documentația, să ceară lămuriri în Comisiile de specialitate dinainte de ședințe, iar în plen să propună doar amendamente la proiecte, în cazul în care au astfel de propuneri. La rândul lor, consilierii PNL au insistat pe ideea că este normal să aibă dreptul să semnaleze în plen anumite nereguli pe care le constată în cadrul proiectelor, însă de cele mai multe ori discuțiile au degenerat, ajungându-se la atacuri politice sau chiar la unele ”înțepături” personale.
În acest context, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au luat legătura cu cei doi performeri politici, în ideea de a vedea cum consideră că ar trebui procedat pentru a stinge conflictul, a nu mai exista astfel de momente jenante pe viitor, iar ședințele CJ Brăila să se axeze pe adoptarea de proiecte, cum ar fi normal și nu pe circ și scandal. Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, s-a arătat sceptic în privința rezolvării situației, subliniind că, în opinia sa, intervențiile consilierilor PNL, în frunte cu cele ale lui Nechita, sunt în realitate orchestrate de președintele liberalilor brăileni, deputatul Alexandru Popa și au un fundament răuvoitor. De cealaltă parte, consilierul județean Ovidiu Nechita a punctat că primește o indemnizație lunară, pe care o consideră mult prea mare doar pentru a ridica mâna în plen, astfel că, a explicat acesta, preferă să își facă treaba, să analizeze cu atenție proiectele de hotărâri și să semnaleze public atunci când ajunge la concluzia că lucrurile nu sunt în regulă. Totuși, Nechita a declarat că nu ar mai face scandal în plen dacă ar fi lăsat să vorbească și i s-ar răspunde punctual la întrebările adresate, ba chiar dacă i s-ar explica, pe lege, de ce propunerile sale ar fi unele greșite. Precizăm că după scandalul de la ultima ședință, președintele CJ Brăila a avut o intervenție la rubrica ”Alte probleme” în care le-a transmis consilierilor liberali că rareori cunosc întregul mecanism din spatele proiectelor și că se hazardează să semnaleze anumite lucruri ca fiind ”nereguli”, când realitatea este cu totul alta și lipsa tabloului complet îi împinge să ajungă la concluzii eronate.
Ar mai trebui adăugat în același context și că Nechita nu s-a ferit să recunoască faptul că la originile conflictului PSD-PNL s-ar afla în mod indirect împărțirea ”ciolanului”, liberalii fiind deranjați că deși la nivel național Coaliția de Guvernare merge înainte, în plan local nu li s-a acordat niciun post administrativ important, iar mai departe primarii social-democrați ar fi fost privilegiați, în timp ce aleșii liberali ignorați.
 
Chiriac: «Scandalul este premeditat și sunt convins că totul este orchestrat de Alexandru Popa»
Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a precizat că instituția pe care o conduce funcționează după un regulament clar, pe care consilierii ar trebui să îl respecte, la fel cum ar trebui să înțeleagă și că el este cel care dă dreptul la cuvânt în plen și să nu mai încerce să intervină în mod abuziv. Acesta a ținut să puncteze că indiferent de atacurile liberalilor, de când este președinte al Consiliului nu a comis ilegalități și nu a aprobat proiecte nelegale, însă în momentul în care încearcă să le răspundă consilierilor PNL la întrebări este întrerupt într-un fel sau altul, astfel că a ajuns la concluzia că intenția opoziției locale este una clară: aceea de a face circ.
”Ce ar fi de făcut? Totul ține de bun-simț, de buna creștere și să se respecte regulamentul! Conducătorul ședințelor este președintele Consiliului Județean. El dă cuvântul celor care intră în sală, consilierilor și tot el întrerupe cuvântul. Dar atât timp cât este pur și simplu nesimțire, când nu există cei șapte ani de acasă și când se vorbește peste mine, nu o să ajungem niciodată la un consens. Chestia aceasta, dumnealui (n.r. – Ovidiu Nechita) o face premeditat, ca să mă scoată pe mine din sărite. Regulamentul spune în felul următor: toate discuțiile referitoare la proiecte se fac în Comisiile de specialitate. Nu se fac discuții în plenul consiliului! Se pot face amendamente. Ei nu respectă regulamentul! I-am trimis și la Comisii să întrebe, dar nu participă la Comisii sau participă online. Spun că vor vota «împotrivă» la proiectele respective, dar nu pun acolo întrebări. Asta este o șicanare, efectiv! Pentru că pur și simplu întreabă și indiferent ce le răspund directorii, ce le răspund eu, nu sunt mulțumiți de răspunsuri. Ar trebui să le răspundem ce și cum vor ei. Vă dați seama că dacă vreun proiect de hotărâre era ilegal, în secunda doi eram legați! Scandalul este premeditat și sunt convins că totul este orchestrat de Alexandru Popa, președintele PNL Brăila. Dar la ultima ședință nu am mai rezistat nici eu, mi s-a umplut paharul și mi-am ieșit din pepeni. Dar nu am făcut mare tam-tam, în afară de faptul că am folosit expresia «Zât!», de care nu sunt mândru, dar care mi-a venit în minte la momentul respectiv. Însă în afara de asta, eu nu am spus mare lucru la adresa lui Nechita”, a declarat Chiriac, dând de înțeles că atât timp cât conducerea PNL Brăila va rămâne pe poziții, din punctul său de vedere sunt slabe șanse ca lucrurile să se schimbe în felul în care decurg lucrurile în ședințele Consiliului Județean.
”Ați observat că ei întotdeauna jignesc, strigă: «incompetență!» Că suntem proști și așa mai departe. Nu vor decât să ațâțe, atât! Asta este politica PNL de nouă ani de zile. Uitați-vă că au venit cu cozonaci în ședințe la un moment dat să îi arunce pe acolo. Noi nu avem în regulament o temporizare a luărilor de cuvânt. Să stăm acum o oră sau cât dorește domnul Nechita să vorbească și să ne jignească?! A acuzat consilierii județeni. I-a amenințat că dacă votează anumite proiecte le va face plângere penală. Adică lucrurile sunt dincolo de o normalitate. Dumnealui crede că poate să spună orice într-o ședință de consiliu?! Să se ducă la ei la partid și să spună acolo ce vor! De ce nu fac declarații la partid și să spună acolo: «consilierii PSD au votat nu știu ce, mie nu îmi convine și o să le fac plângere penală». Ei nici nu recunosc că au făcut astfel de plângeri. Pur și simplu le fac. Vă spun, indiferent ce ar fi, putem să mergem și la Biserică, după ce ieșim din Biserică, sunt convins că ei ar face la fel! E o părere personală. Spun că le «bag pumnul în gură». Dar nu este adevărat! Să procedeze pe lege. Se interesează în Comisii de proiecte, vin apoi în ședință și fac amendamente concrete. Nu discuții și să întrebe acolo ce e cu aia și cu cealaltă?! Să se informeze la Comisii despre ce este vorba și apoi să vină cu amendamente argumentate. Nu că s-au trezit ei că vor așa și nu invers. Până la urmă, dacă doar întrebi și nu vii cu un amendament, de ce ai mai intervenit în plen?!”, a mai adăugat Chiriac.
 
Nechita susține că nu are nimic personal cu Chiriac și că vrea doar să își facă datoria
Contactat pe aceeași temă, consilierul județean Ovidiu Nechita a declarat că nu este în intenția sa ca intervențiile pe care le are în ședințe să declanșeze vreun scandal, doar că de cele mai multe ori nu este lăsat să vorbească și i se răspunde la întrebările pe proiecte cu atacuri politice sau acuzații personale. Liberalul a dat de înțeles că toate nemulțumirile dintre PNL și PSD pe plan local au pornit de la faptul că, în ciuda Coaliției de guvernare, niciun consilier județean PNL Brăila nu a primit absolut nicio poziție în Adunările Generale, în Consiliile de Administrație și nici nu s-a pus problema de a avea un fotoliu de vicepreședinte.
Nechita a punctat că în trecut ar fi încercat să aibă și alte abordări în raport cu președintele CJ Brăila și a discutat cu acesta în prealabil pentru a-i fi acceptate amendamente la proiectul de buget – și asta în ciuda  decizia organizației județene a PNL de a nu avea o astfel de abordare -, însă chiar dacă i s-ar fi promis că propunerile sale vor fi adoptate, la momentul votului, au fost respinse la pachet cu toate celelalte idei ale liberalilor. Acesta ar fi fost, a explicat Nechita, unul dintre motivele pentru care în acest mandat a ales să intervină în timpul plenului pentru ”a pune reflectoarele” pe lucruri care i se par în neregulă.
Acesta a mai declarat că din punctul său de vedere, consilierii PNL ar trebui tratați cu respect, ar trebui lăsați să vorbească în timpul plenului, să își poată expune amendamentele și să li se răspundă, nu să fie jigniți sau să li se taie microfonul. Liberalul a precizat că dacă intervențiile lor sunt greșite, directorii și președintele CJ pot oricând să le demonteze amendamentele, făcând apel la legile în vigoare. Cât despre ideea de a pune întrebări în prealabil, la Comisii, Nechita a precizat că a făcut și acest lucru, însă pentru unele lucruri nu a primit răspunsuri suficient de clare din partea directorilor instituției, astfel că s-a văzut nevoit să ceară explicații și în plenul ședințelor. Ca o concluzie, liberalul a afirmat și că încasează o indemnizație lunară destul de mare pentru doar câteva ore cât durează ședințele, ceea ce l-a provocat din punct de vedere moral să analizeze cu atenție proiectele și să intervină în plen de fiecare dată când a avut nelămuriri sau a considerat că a există unele nereguli.
”Eu nu am instigat. Consider că deseori am fost blocat și nu am fost lăsat să vorbesc. Îl rog pe domnul președinte să nu mai ducă discuțiile în derizoriu și să nu mai vorbească despre chestiuni personale, pentru că pe cetățeni nu îi interesează ce face un consilier sau altul în viața sa personală sau în afacerile proprii. Pe cetățeni îi interesează proiectele și cetățenii nu vor să mai vadă circ! Vor să vadă ceva constructiv și noi vorbim strict pe proiecte. Eu vorbesc pe proiect, să mă lase să spun ce am de spus și dacă nu este corect ce spun, să vină cu contraargumente, pe lege. Dacă îmi dovedește că greșesc, o să tac din gură. Vă dau cuvântul meu! Dar el nici nu îmi dă voie să spun ce am de spus! Când este vorba despre administrație, eu vreau să vorbim administrație, nu politic. Iar dacă se întâmpla ca oamenii de la nivelul aparatului de specialitate să nu știe să mă lămurească în anumite chestiuni sau privind anumite completări care ar trebui făcute, atunci mi se pare normal să discutăm concret, în ședințe. Nu am nimic împotrivă de a discuta cu dumnealui. Cu mâna pe inimă vă spun că eu nu îi port pică. Dar dacă intri într-o zonă personală și mă jignești, îți răspund la fel”, a declarat Nechita, punctând și că a încercat și prin postări pe rețelele de socializare să îi transmită aceleași mesaje șefului CJ Brăila, însă a fost înțeles greșit.
 
Viorel Botea, liderul grupului AUR din CJ Brăila, consideră că jignirile nu își au locul în plen, dar nici aceia care le propagă
Întrebat în legătură cu scandalurile repetate care au loc la nivelul ședințelor Consiliului Județean Brăila, prof. Viorel Botea, liderul grupului AUR din cadrul CJ, a precizat că în momentul în care există o poziție clară ce trebuie semnalată la anumite proiecte, se poate proceda elegant.
”Ați văzut că și la cea mai recentă ședință am avut un punct de vedere pe care mi l-am exprimat contrar unui proiect pe care l-a prezentat președintele Francisk Chiriac, dar mi-am spus punctul de vedere, am expus argumentele și asta a fost cam tot. Deci problema, în opinia mea, este următoarea: atât timp cât nu suntem civilizați și nu știm să discutăm pe argumente administrative și vorbim despre chestiuni personale, jigniri, lucruri despre familie și așa mai departe, nu prea avem ce să căutăm pe acolo! Asta este opinia mea. Și chestiunea aceasta cu mereu să încercăm să găsim ceva de natură politică pentru a scoate partidul în față…. Mă refer la modul în care se comportă domnul Nechita. Eu îl cunosc, am o relație foarte bună cu dumnealui, dar poate să folosească un limbaj, zic eu, mult mai elevat, la nivelul dumnealui, nu cel scăzut pe care l-a avut în momentul de față”, a declarat Botea.
Întrebat dacă vede vreo soluție pentru ca lucrurile să nu mai degenereze în ședințele de plen pe viitor, acesta a subliniat că atât timp cât PSD și PNL se află la guvernare, iar la Brăila scandalul continuă, situația este una clară: se dorește punerea în scenă a unui circ ieftin pentru electorat.
”Nu prea au ce să schimbe în cadrul proiectelor (n.r. – liberalii). Și argumentul este unul simplu: atât timp cât sunt și ei la guvernare, nu prea au ce să schimbe! Punct! Astea sunt doar petarde aruncate în fața electoratului brăilean ca să arătăm că luăm ceva sau luăm altceva mai bun sau mai de calitate. Asta e părerea mea. Este spectacol, circ pentru brăileni. Asta e părerea mea. Eu de exemplu, la ultima ședință, ați văzut, am intervenit pentru că a fost o chestiune legată de o creștere de preț (n.r. – prețul pentru acțiunile de deszăpezire). Fiind o creștere de preț, am anunțat automat că eu consider că nu este bine și că brăilenii vor avea de suferit. Asta am spus în plen. Cine vrea să audă și să înțeleagă, bine. Dar de ce să jignesc?! Că până la urmă niște oameni din aparatul administrativ au lucrat și au făcut niște documente. Și dacă jignesc, nu îl jignesc numai pe Francisk Chiriac sau pe nu știu cine, jignesc o întreagă echipă de oameni care, conform fișei postului lor, au muncit și au realizat niște proiecte de hotărâri de consiliu județean. Până la urmă și eu mi-am exprimat punctul de vedere vizavi de acea chestiune și punctul de vedere al partidului, diferit de cel al majorității, dar am făcut-o civilizat”, a conchis Botea.
 

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧