Administrație
Operaţiunea Contorizarea obligatorie
• consilierii municipali au modificat, recent, partea comună a Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă şi de Canalizare la propunerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Dunărea” Brăila • printre modificări se introduce şi o sancţiune pentru utilizatorii care nu respectă termenii privind contorizarea individuală la nivel de apartament • refuzul locatarilor de a accepta contorizarea, implicit contractarea directă se va sancţiona în momentul în care CUP Dunărea ajunge cu operaţiunea la respectiva asociaţie de proprietari •subiectul a stârnit o serie de contre la nivelul consilierilor, după ce liberalii au solicitat o formă mai permisivă, astfel încât asociaţiile fără datorii să rămână cu un singur contor pe scară, dacă doresc • propunerea acestora nu a fost acceptată • directorul CUP “Dunărea”, Silviu Mangiurea, a explicat care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru contractare şi contorizare individuală în viitorul apropiat
Surpriză din partea Administraţiei Dragomir pentru rău-platnici la Apă. Membrii Consiliului Local Municipal au aprobat în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare, un proiect de hotărâre prin care au avizat propunerea de modificare şi completare la Partea Comună a Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă şi de Canalizare. Pe scurt, modificările au fost făcute în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Dunărea” Brăila şi vizează printre altele, introducerea obligativităţii pentru contractare şi contorizare individuală la apă.
Discutăm despre o modificare ce deschide portiţa legală către contorizare individuală la apă şi contracte individuale între cetăţeni şi CUP Dunărea, fără să mai existe problema acordului tuturor membrilor asociaţiei de proprietari, aşa cum era până acum.
Mai exact, articolul 3 sună în felul următor: “Constituie contravenţie în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, la următoarele fapte: (…) b) nerespectarea de către Utilizatori a termenelor pentru încheierea acţiunii de contorizare individuală la nivel de apartament”.
În acest context, trebuie precizat că locatarii riscă astfel de sancţiuni în momentul în care refuză contorizarea după ce CUP Dunărea a ajuns cu operaţiunea la respectiva asociaţie de proprietari.
Totodată, regulamentul votat de CLM instituie sancţiuni mult mai drastice şi pentru CUP Dunărea dacă refuză să încheie contracte individuale cu utilizatorii: “Constituie contravenţii, altele decât cele prevăzute la Legea 51/2006, republicată cu completările ulterioare, şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei (…) refuzul Operatorului de a încheia Contracte de furnizare/prestare a serviciului cu Utilizatorii individuali din imobilele de tip condominiu, cu respectarea cerinţelor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă şi Canalizare(…)”.
Ce alte modificări au mai fost aduse regulamentului
Importante sunt şi câteva modificări la Art. 10 care vizează infracţiuni pedepsite cu închisoarea.
Mai exact: “Constituie infracţiune în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi se pedepsesc cu închisoarea de la6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei următoarele fapte: a) poluarea gravă, în orice mod, a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor; b) nerespectarea zonelor de protecţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, instituite în conformitate cu normele tehnice şi de protecţie sanitară în vigoare, dacă aceste zone erau marcate în mod corespunzător, precum şi distrugerea marcajelor care semnalizează aceste zone”. De asemenea, consilierii au aprobat introducerea literei c), care vizează aceleaşi sancţiuni pentru: “furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă, conform prevederilor art. 46 din Legea 51/2006 (a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată în 2013), modificată prin Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016”.
Alte modificări vizează adaptări de ordin tehnic la noile reglementări legislative şi menţionarea acestora în regulament. Trebuie subliniat că în raportul de specialitate se specifică faptul că proiectul de hotărâre a fost postat pe site-ul Primăriei Brăila la secţiunea “Transparenţă decizională”.
Tensiuni în CLM Brăila pentru impuneri vs. drepturi
Consilierul municipal PNL Constantin Sârbu a precizat că nu este de acord cu sancţionarea celor care nu doresc să îşi încheie contract individual şi nu doresc contor individual pe apartament, la apă. Liberalul a afirmat că este un abuz din partea municipalităţii, că tema ar mai trebui dezbătută şi a propus ca amendament eliminarea articolului din regulament care se referea la acest aspect.
“Nu sunt de acord! Asta înseamnă forţarea tuturor locuitorilor care stau la nivel de apartament să îşi contorizeze individual locuinţa. Pentru că altminteri există această sancţiune. Nu pot fi de acord cu aşa ceva! Impuneţi o chestie care trece peste faptul că sunt proprietăţi personale, că sunt asociaţii şi ele sunt cele care stabilesc”, a declarat Sârbu.
Şi de aici, timp de câteva minute bune, consilierii s-au contrat în legătură cu problema obligativităţii, a dreptului cetăţenilor, precum şi diferite situaţii punctuale care pot apărea odată cu impunerea acestei măsuri. Primarul Marian Dragomir a atras atenţia că altfel nu va fi niciodată rezolvată problema celor care nu declară corect consumul, nu permit administratorului să le citească apometrele, iar vecinii buni-platnici vor continua să aibă de suferit de pe urma lor.
“Eu am să intervin politic de data aceasta şi am să spun aşa: Partidul Social Democrat susţine contorizarea individuală pe apartament. Celelalte partide pot lua orice decizie politică prin care cei care sunt rău-platnici să poată în continuare să nu-şi plătească apa şi să sufere o asociaţie întreagă. Mai departe, ţine de decizia politică a fiecărui partid, dacă permite şi dă posibilitatea locatarilor de bună-credinţă şi buni-platnici să nu mai sufere din cauza unora care refuză în mod constant să permită citirea apometrelor, care refuză în mod constant să îşi plătească întreţinerea şi care ne înjură pe noi toţi atunci când lor li se opreşte apa pentru că nu au plătit”, a declarat Dragomir.
La rândul său, viceprimarul Alexandru Jantea a declarat că la toate celelalte servicii precum electricitate, gaze, cablu TV, internet, este o normalitate să existe contract individual, prin urmare aşa ar trebui să fie şi la apă.
Liberalii au insistat pe ideea că în forma actuală a proiectului pot apărea probleme pentru proprietarii care au mai multe apartamente şi care vor fi forţaţi să îşi facă mai multe contracte cu CUP Dunărea. Consilierul PNL Petrică Popa a declarat că trebuie găsită o formulă prin care asociaţiile care nu au datorii, în condiţiile în care se înţeleg, să aibă posibilitatea de a rămâne cu un contor pe scară.
Alţi consilieri au respins ideea, ca fiind una utopică, precizând că ar apărea probleme în condiţiile în care proprietarii s-ar schimba, astfel că nu ar fi o soluţie de durată. La rândul său directorul CUP “Dunărea” Silviu Mangiurea a intervenit şi a precizat că o soluţie duală nu poate fi acceptată din punct de vedere tehnic. De asemenea, sursa citată a mai punctat că toate cheltuielile privind montarea conductelor şi contoarelor inteligente care se pot citi de la distanţă, le vor reveni cetăţenilor, deoarece Compania nu are voie să facă investiţii pe domeniul public.
După alte momente tensionate, discuţii şi acuzaţii între consilieri, dar şi o intervenţie a secretarului municipiului Ion Drăgan care a explicat că orice modificare adusă proiectului ar trebui, în orice caz, supusă din nou dezbaterii publice, liberalii au renunţat în cele din urmă la amendament, cu precizarea că vor reveni cu un proiect de sine stătător care să reglementeze mai bine varianta propusă de PSD-işti.
Proiectul a trecut cu 22 voturi “pentru” din partea consilierilor prezenţi şi o abţinere a liberalului Constantin Sârbu.
Primarul îi atacă pe PNL-işti
Contactat de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” după şedinţa ordinară a CLM Brăila, primarul Marian Dragomir a explicat că nu poate oferi termene exacte deocamdată privind începerea procedurilor pentru contorizarea individuală însă cu precizarea că se va putea face acest lucru în curând. Edilul-şef a explicat că în opinia sa contractarea şi contorizarea individuală pentru apă este o măsură necesară.
“Nu, nu mai este nevoie de un alt proiect. În momentul de faţă, cetăţenii care doresc să se contorizeze individual o pot face. Noi pentru acest lucru am iniţiat proiectul votat astăzi. În perioada următoare se va putea face acest lucru. E vorba de contorizare şi contractare individuală. Deci contractul să nu mai fie cu asociaţia de proprietari, ci cu fiecare locatar în parte”, a declarat Dragomir.
Primarul a profitat de ocazie pentru a sublinia că deşi au tot solicitat contorizarea individuală, atunci când au putut realiza acest deziderat, liberalii au preferat să facă scandal în CLM Brăila.
“PNL se opune contorizării individuale la apartamente, pentru că PNL susţine ca cetăţenii să nu plătească utilităţile şi să se supere cei de bună-credinţă, care au plătit la timp. Iar votul în CLM a fost unul politic, anti-PSD. De fiecare dată când ies în public, ei declară că susţin contorizarea, că e bine să se facă, dar când votează, aşa cum s-a dovedit astăzi, au votat împotriva contorizării individuale şi chiar au făcut scandal pe acest subiect. Din punctul meu de vedere, consumul la pauşal şi pierderile de la contorul blocului până la apartament e probabil specific electoratului PNL”, a mai adăugat Dragomir.
Care sunt paşii pentru contorizarea individuală
Directorul CUP “Dunărea” Silviu Mangiurea a explicat că deja a avut mai multe discuţii la nivelul administratorilor privind contractarea şi contorizarea individuală la apă. Întrebat cât ar trebui să plătească brăilenii pentru a se contoriza individual, Mangiurea a precizat că dacă optează să facă acest lucru apelând la serviciile Companiei, la un apartament de 2 camere costurile s-ar ridica la 1.300 lei, iar la unul de 3 camere, cam la 1.500 lei, dar că proiectarea ar intra în preţ şi că s-ar stabili plata în rate, iar numărul acestora ar diferi în funcţie de puterea financiară a asociaţiei în discuţie. Însă totul s-ar preda “la cheie”, după cum a dorit să sublinieze Mangiurea. Dacă însă oamenii preferă să apeleze la un proiectant şi constructor diferit de CUP Dunărea, costurile ar putea diferi. În orice caz şi aceste proiecte ar trebui avizate de Companie, iar un inginer CUP Dunărea ar trebui să fie prezent la realizarea lor, a precizat sursa citată. Potrivit lui Mangiurea paşii pentru această procedură ar fi înştiinţarea Companiei, apoi realizarea proiectului tehnic, avizarea acestuia de CUP Dunărea, obţinerea autorizaţiei de construcţie de la Primărie şi realizarea proiectului.
“Până în prezent noi avem vreo 3 asociaţii la care am făcut asta şi au contorizare individuală şi chiar nu mai avem nicio problemă. Nu se mai pune problema acelor aşa-zise pierderi pe care administratorul le alocă la fiecare apartament pentru că nu bate apometrul general cu ceea ce declară fiecare dintre locatari. Şi atunci, rămâne o diferenţă pe care administratorul o împarte probabil în funcţie de numărul de persoane la fiecare apartament. Deci situaţia asta dispare. Avem la 4-5 luni o diferenţă de 1-2 mc pe care o suportă Compania fără niciun fel de problemă. Deci paşii ar fi următorii: să vină la CUP «Dunărea». Noi îi povestim în mare despre ce e vorba. Dacă vor să lucreze cu noi, facem proiectarea gratis. E o înlesnire pe care o face Compania astfel încât treburile să meargă repede. În preţurile de care v-am vorbit intră şi proiectarea. Dacă nu, vin şi ne spun că ar vrea să lucreze cu un anume proiectant şi cu un cutare executant. Luăm legătura cu ei. Discutăm, de principiu, cu proiectanţii şi după aceea cu executanţii. După ce iese proiectul, asociaţia de proprietari merge cu proiectul la Primărie pentru a obţine autorizaţia de construcţie şi din momentul acela, dacă nu lucrează cu noi, diriginţii noştri supraveghează lucrările astfel încât treaba să fie bună şi să nu apară probleme pe parcurs. Proiectele trebuie să fie avizate de noi, pentru că trebuie făcut un calcul hidraulic corect. În fiecare apartament este un consumator de apă. Se vede care e debitul pentru fiecare agregat. Se calculează corect debitul simultan şi în funcţie de asta se calculează diametrul conductei care va trece prin casa scării, ca la gaze. Conducta trebuie să fie dimensionată corect, astfel încât, dacă vreodată merg toţi consumatorii simultan să nu fie problema că nu au apă sau presiune”, a conchis Mangiurea.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















