Social Media

Învățământ

Olimpicii de la Liceul de Arte, care vor reprezenta Brăila la naţionale

Timp de citire: 11 minute

• 31 de elevi vor participa anul acesta la olimpiadele de  Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor, Arta Actorului şi Muzică
 
Nu mai puţin de 31 de elevi talentanţi de la Liceul de Arte “Hariclea Darclee” vor participa anul acesta la olimpiadele naţionale. Sunt tineri care au dovedit deja că pot face performanţă, şi nu doar când vine vorba de materiile de specialitate. În perioada următoare, aceştia vor participa la Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, Olimpiada de Arta Actorului şi Olimpiada de Muzică. Fără alte introduceri, vă invităm să-i cunoaşteţi pe cei care vor reprezenta Brăila la fazele naţionale.
 
Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei
 
La această olimpiadă s-au calificat 12 elevi, pe mai multe secţiuni, după cum urmează:
Istoria Artei – Iulia Benescu şi Emma Vlad (clasa a XII-a). Iulia a adunat premii în competiţiile de desen, în special cele de grafică (ex: “Fantasticul din mine şi din afara mea” – premiul II), dar face performanţă şi la engleză (locul I la etapa judeţeană) sau limba română. După ce va termina liceul, ar vrea să urmeze Dreptul sau Ştiinţele Politice. Emma a participat şi ea la diferite concursuri de specialitate (ex: “Gh. Naum”) şi spune că a ales istoria artei pentru că “e frumos să înveţi ceea ce au făcut alţii şi te inspiri  de la ei în arta ta, să aduci ceva nou”. Pe viitor i-ar plăcea să lucreze în industria filmelor de animaţie.
Pictură – Andreea Gabriela Tudor (clasa a XII-a). Tânăra pictează de la 4 ani şi are un palmares bogat: zeci de premii la concursuri naţionale şi internaţionale, 14 expoziţii de pictură şi bursieră la “Şcoala de Valori”. Aceasta va fi cea de-a doua participare la olimpiada naţională, iar după liceu va merge tot la o facultate de Arte. Andreea îşi face timp să se implice în proiecte de voluntariat şi campanii umanitare.
Arhitectură – Ancuţa Nediu (clasa a XII-a) şi Ana-Maria Dascălu (clasa a XI-a). Ancuţa este elevă în clasa a XII-a. Anul acesta s-a calificat la două naţionale – arhitectură şi filosofie, dar a ales să concureze la aceasta pentru că este şi specializarea pe care vrea să o urmeze la facultate. Din punct de vedere arhitectural, locul ei preferat din Brăila este Castelul de Apă. Ana-Maria este elevă în clasa a XI-a şi acesta va fi primul ei concurs de arhitectură, motiv pentru care vrea să obţină un rezultat cât mai bun. Tânăra adoră să citească şi să călătorească, iar la facultate va alege Academia “Mircea cel Bătrân”.
Artă monumentală – Cosmina Elena Rusea (clasa a XII-a) şi Andreea Luciana Petrea (clasa a XI-a). În palmaresul Cosminei se regăsesc, printre altele, premiul I la Concursul Internaţional “Interferenţe culturale în context european” şi premiul III la Concursul Naţional “Eseuri Plastice”. Tânăra vrea să studieze psihologia la facultate şi i-ar plăcea să lucreze cu copiii din centrele de plasament. Andreea desenează de mică, dar ne-a spus că s-a apucat “la modul serios” în clasa a V-a. Tânăra este atrasă şi de make-up, fiind un hobby de-al ei, iar în timpul liber “jonglează” cu desenul, machiajul şi fotografia.
Grafică – Andreea Radu (clasa a XII-a) şi Iulia Diana Cîrlan (clasa XI-a). Andreea a participat până acum atât la concursuri de desen, cât şi la competiţii de română şi matematică. Visul ei este să devină ilustrator, iar în timpul liber îi place să se plimbe pentru că îşi găseşte inspiraţia în locurile pe care le vizitează. Iulia participă la concursuri încă de la grădiniţă, cel mai recent fiind “Gh. Naum”, iar de la naţională vrea să se întoarcă acasă cu un rezultat frumos. Tânăra ne-a spus că pe lângă desen îi plac benzile desenate, scenografia şi jocurile video.
Design – Costi Alexandru Mihai (clasa a XII-a) şi Carla Maria Dobre (clasa a XI-a). Costi va participa pentru prima dată la olimpiadă. Întrebat ce ar schimba din punct de vedere arhitectural în Brăila, acesta ne-a spus că i-ar plăcea să redea Centrului Vechi “strălucirea” de altă dată. Tot prima naţională va fi şi pentru Carla, tânăra mărturisind că la facultate va merge tot pe Design. A atras-o aceast domeniu pentru că îi dă libertatea de a-şi folosi imaginaţia, iar în viitor ar vrea să se specializeze pe design de mobilier şi decoraţiuni interioare.
Sculptură – Ionuţ Eavaz (clasa a XI-a). Ionuţ a obţinut recent o menţiune la Concursul “Gh. Naum”, iar la facultate va alege tot această secţiune. Tânărul ne-a spus că în timpul liber îi place să citească literatură fantasy.
Cei 12 elevi sunt îndrumaţi de profesorii Ovidiu Dascălu, Nela Constantinescu, Ioana Grigore, Raluca Iancu, Camelia Oprea şi Catalin Batîr.
 
Olimpicii la Arta Actorului
 
La această olimpiadă vor participa 12 elevi, la cele două secţiuni – “Individual” şi “Trupe de teatru”, şi anume:
Ilona Lupaşcu (clasa a X-a). Ilona va participa la secţiunea “Individual”. Aceasta ne-a spus că actoria o ajutat-o să îşi depăşească timiditatea şi să se descopere. Deşi este pasionat de acest domeniu, Ilona ar vrea să urmeze Psihologia. Ea este atasă şi de muzică şi îi plac plimbările în natură.
Denisa Andreea Crăciun (clasa a XI-a). Aceasta este cea de-a doua participare pentru Denisa (“Individual”), ea concurând anul trecut la secţiunea “Trupe”. Are în palmares premii la concursuri de poezie (“Harababuriada” – locul I), premiul III şi premiul II la Concursul “Margareta Sterian” şi menţiune la Concursul de Comedie “Ştefan-Mihăilescu Brăila”. Nu merge la naţională cu gândul de câştiga neaparat cu premiu, ci cu dorinţa de se cunoaşte pe ea şi pe liceenii care vor veni din toată ţara.
Mihai Mocanu (clasa a XI-a). Mihai participă şi el tot la “Individual”. Are experienţa competiţiilor (“Ştefan-Mihăilescu Brăila”, “Margareta Sterian”, “Ars Nova” – menţiune, “Cultură şi spiritualitate” – locul II) şi se descrie ca un tânăr activ. De 5 ani practică iluzionismul, este expert în rezolvarea unui cub Rubik şi ştie să cânte la chitară şi pian. Îi plac ştiinţele sociale, el participând şi la etapa judeţeană a olimpiadei de filosofie. 
Bianca-Violeta Vizireanu (clasa a XII-a). Tânăra participă pentru a doua oară, anul trecut ea câştigând o menţiune la “Individual”. Anul acesta concurează la ambele secţiuni ale olimpiadei. Bianca ne-a spus că a ales şi pentru dezvoltarea personală, însă la facultate va merge la Medicină.
Andrei Paraschiv Simion (clasa a XII-a). Andrei participă şi el pentru a doua oară, anul trecut câştigând premiul III la “Individual”. De asemenea, el va concura la ambele secţiuni. Acesta spune că pe scenă este o lume diferită, iar publicul te încarcă cu energie. Este o fire sportivă, practicând fotbal de performanţă timp de 7 ani, iar la facultate va merge, cum altfel, tot pe Actorie.
Mădălina Andreea Roşca (clasa a XII-a). Andreea participă pentru a doua oară la secţiunea “Trupe”, la fel ca anul trecut. A făcut balet timp de 12 ani, a fost voluntară la Concursul Naţional de Comedie “Ştefan-Mihăilescu Brăila”, iar la facultate îşi doreşte să urmeze Dreptul. 
Andra Dinu. A doua naţionala la secţiunea “Trupe” şi pentru Andra, elevă în clasa a XII-a. În copilărie a cochetat cu muzică uşoară, dar apoi s-a decis să încerce şi altceva. Tânăra ne-a spus că la facultate oscilează între litere şi psihologie.
Diana Băncilă (clasa a XII-a). După ce a anul trecut a mers ca voluntar la această olimpiadă, Diana participă anul acesta în calitate de concurent, la secţiunea “Trupe”. Aceasta este “toboşar cu cei 7 ani de acasă”, adică bate la tobe de 7 ani, a făcut balet timp de 4 ani, desenează şi face teatru. La facultate va opta pentru Arta actorului sau Psihologie, iar dacă va intra la ambele are are de gând să le urmeze în paralel.
Andreea Daniela Mocanu (clasa a XII-a). Andreea şi-a dorit de mică să devină actriţă, iar anul acesta va participa pentru prima dată la secţiunea “Trupe”. Pe viitor ar fi tentată de o carieră în Jurnalism.
Cristian Alin Gîrbu (clasa a XII-a). Şi aceasta participa pentru prima dată la naţională, la secţiunea “Trupe”, tânărul dorind să continue cu teatrul şi la facultate, mai exact vrea să se specializeze pe teatrul de păpuşi. 
Nicuşor Alin Voicu (clasa a XII-a). Alin merge încrezător la olimpiadă şi spune că, dincolo de bucuria obţinerii unui premiu, scopul lui este să îşi facă profesorii mândri. Recent acesta a participat la Concursurile “Margareta Sterian” şi “Ştefan-Mihăilescu Brăila”. La facultate va alege tot Actoria.
La această olimpiadă s-a calificat şi Roxana Rodica Boancă, elevă în clasa a XII-a, dar aceasta nu a putut veni la întâlnirea cu redactorul “Obiectiv”.
Profesorii îndrumători pentru elevii care participă la Arta Actorului sunt Zane Jarcu şi Gigi Antonescu.
 
Olimpicii la Muzică
 
Şapte elevi vor reprezenta judeţul Brăila la Olimpiada Naţională de Muzică, patru la secţiunea “Interpretare instrumentală” şi trei la secţiunea “Interpretare vocală”.
La “Interpretare instrumentală” s-au calificat următorii:
Acordeon – Andrei Breazu (clasa a XII-a). Tânărul ne-a spus că acest instrument i-a adus numeroase premii până acum (ex: premiul I la Festivalul “Comorile Neamţului”). Pasiunea pentru acordeon a început în clasele primare, a progresat de la an la an, ajungând în prezent să cânte muzică clasică cu acest instrument. Andrei spune că este un tânăr deschis, optimist şi cu cu planuri mari, visul lui fiind să conducă propria orchestră într-o zi.
Clarinet – Marcel Tandică (clasa a VII-a). Adolescentul este singurul elev de gimnaziu calificat la olimpiadă, el participând pentru a doua oară consecutiv. Marcel merge des la competiţii, ultimul premiu câştigat fiind locul I la Concursul  “Margareta Sterian”. Deşi este abia la gimnaziu, acesta ne-a spus că vrea să facă muzică toată viaţa.
Chitară – Andrei Ivanov (clasa a X-a). Andrei ştie să cânte la chitară clasică, acustică, electrică şi bass şi participă pentru a doua oară la olimpiadă. De-a lungul celor opt ani de când studiază acest intrument a adunat zeci de premii, cum ar fi locul I şi premiul galei la Festivalul Internaţional “Quitar United” de la Sarajevo sau premiul III la Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală, game şi studii din Zagreb, Croaţia.
Violoncel – Adrian Istrate (clasa a XI-a). Aceasta va fi prima olimpiadă la liceu, însă Adrian a mai participat de trei ori în gimnaziu, câştigând un premiu II şi un premiu III. Tânărul este membru în orchestra “Lyra-George Cavadia” şi în cea a Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galaţi şi, pe lângă acestea două, este componentul unei formaţii care participă la diverse evenimente. Pe lângă muzică, Adrian este atras şi de ştiinţele exacte – matematică, fizică, chimie.
La secţiunea “Interpretare vocală” calificaţii sunt:
Canto tradiţional – Dorina Daniela Perianu (clasa a XI-a) şi Marin Sandu Jantea (clasa a XII-a). Dorina a câştigat recent premiul I la Concursul “Dimitrie Cuclin” Galaţi şi premiul I la Concursul “Iannis Xenakis”. Tânăra face dansuri populare în cadrul Ansamblului “Romanaşii” din Roşiori. Marin a participat şi anul trecut la această olimpiadă şi a fost aproape de podium, mărturisind că talentul muzical îl moşteneşte de la bunicul lui. Tânărul consideră că talentul nu este suficient dacă nu munceşti, el făcând lucru acesta de 12 ani. Cele mai recente premii le-a obţinut la concursurile “Dimitrie Cuclin” şi “Iannis Xenakis”. Este membru al Ansamblului “Floricica” din Gropeni.
Canto clasic – Cosmina Elena Spînu (clasa a XII-a). Elena participă pentru a doua oară la această olimpiadă, anul trecut câştigând o menţiune. Tânăra face muzică de la 9 ani, ştie să cânte la pian şi flaut, obţinând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale (recent premiul I la Concursul “Ada Ulubeanu”). Aceasta ne-a spus că muzica o reprezintă şi nu se vede făcând altceva.
Elevii care merg la această olimpiadă sunt coordonaţi de profesorii Costel Mitu, Gogu Petrea, Marius Şerban, Tereza Gânju, Adriana Toma şi Elena Omocea.
Felicitări elevilor şi profesorilor îndrumători! Mult succes la etapa naţională!

Învățământ

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli

• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ

Publicat

în

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
Candidații față-n față cu evaluatorii

De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.

În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.

Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.

După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.

Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.

Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.

Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.

Contestațiile au schimbat situația unui candidat

În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.

Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.

Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.

În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!

Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.

Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.

Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.

Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.

Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.

În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală

Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.

Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.

Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.

Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.

Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.

În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.

Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.

Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.

De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?

La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.

Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.

Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.

Verdictul final, în decembrie

În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.

Citește articolul complet

Învățământ

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari

Publicat

în

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.

La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.

Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.

Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.

Situația burselor la nivelul județului este următoarea:

  • 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
  • 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
  • 22 de burse pentru mame minore;
  • 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.

Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.

Ce sume vor primi elevii

Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată  în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.

Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.

După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Mai puțini beneficiari ai burselor de merit

Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.

În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.

La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.

Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.

Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧